Echipa
Dimineata o mai lalaim prin Osh cautind sa ne completam cumparaturile: baterii pt aparate foto, apa minerala, inghetata... Sintem optimisti.
Un minivan, soferul , un fel de ghid, vorbitor de engleza si noi 6: Teo Vlad(Pitesti), Radu Crainic(Timisoara), Emil Fieroiu(Pitesti), Mircea Struteanu(Bucuresti), Horia Petrescu(Pitesti), Adi Valean(Sibiu).
Pe scaunele din spate zdrangane prin hirtoapele drumului aproape 200kg de bagaje, 12 rucsaci cu echipament(6 mari si 6 de tura) si cam 10 cutii cu mincare, cumparate pentru cele aproape 20 zile de expeditie, din Osh.
Soseaua urmeaza firul unei vai strajuite de dealuri semidesertice, din cind in cind traversam localitati saracacioase pe o caldura uscata. Curind aerul se primeneste si dealurile fac loc unor munti arizi. Peisajul e umanizat de iurtele presarate pe cele citeva vai acoperite de verdeata.
O scurta halta, masina are ceva probleme, primim de la copii localnici , in schimbul unor ciocolate niste mici bulgari albi pe care dupa o scurta examinare concluzionam ca sint un fel de brinza uscata...
Drumul incepe sa urce sustinut, ne oprim si soferul nostru face provizii serioase de apa.
Ajungem intr-un pas cam pe la 3600m altitudine. Coborim mult pina la nivelul unui podis strins intre muntii arizi care ramin lateral si un nou lant impresionant acoperit de ghetari unde identificam si tinta noastra.
Desi ne asteptam sa apara drumul lateral spre tabara de baza in fiecare clipa, vom mai avea de asteptat ore bune.
Se pare ca nici insotitorii nostri nu stiu mai mult decit noi, ne oprim destul de des pt ca acestia sa se informze in legatura cu drumul, intr-o localitate in care noi banuim ca se face bifurcatia are loc un episod straniu , in care un cetatean critalit incearca sa urce in masina; soferul blocheaza toate usile, urmeaza un dialog in kirghiza din care intelegem din ton ca soferul nostru e cam stresat...
Plecam in sfirsit si cu informatile culese de cei doi ajungem in sfirsit in tabara de baza pe intuneric.
Altimetrul indica 3460m...si distanta pina la poalele muntelui este de aproape 7km....o prima surpriza.
Muntele ne intimpina cu vint puternic si o ploaie torentiala.
Pina cind reusim sa ne instalam corturile sintem uzi si infrigurati. In conditiile astea mincarea simpla (ceva carne cu hrisca(fiertura de griu) si ceva cartofi si orez) pica la fix chiar daca pretul e de restaurant din centru 8$...
"Sala de mase" e instalata intr-o iurta...in care avem acces doar daca consumam din mincarea lor...incepe sa semene cu ceva nu de mult uitat.
Intr-un tirziu ne retragem rupti de oboseala dupa cele aproape 10 ore de drum pe hirtoapele soselelor Pamirului.
Dimineata ne intimpina cu un cer limpede si un decor impresionant: de jur imprejur creste masive acoperite de ghetari framintati ne incinta privirile...pentru asta am venit.
Trecem in revista conditiile care ne sint oferite: 4 locuri de cort si apa de baut dintr-un riu de o calitate indoielnica. Posibilitatea de a depozita bagaje, contra cost bineinteles, si de a beneficia de un fel de consultanta din partea celui care este managerul acestei tabere de baza. A si sa nu uit mai avem dreptul la 2 dusuri de persoana pe perioada in care o sa fim in zona.
Facem prima tura pentru aclimatizare pina in pasul Trecatorilor. Pe drum cartografiem mental locurile: la stinga un virf semet ne atrage privirile, il retinem. Poiana cepii, un platou urias acoperit cu ceapa salbatica , iarba rara si flori de colt...o combinatie stranie , greu de imaginat si foarte potrivita cu starea noastra de spirit :).
Poteca prafoasa ne conduce in pas la 4100m, toropiti de caldura si aerul uscat privim adormiti muntii din jur...sint mari. Lenin domina tot in preajma.
Continuam pe creasta pina pe un mic virf la altitudinea de 4200m. De aici avem viziune de ansamblu asupra tintei noastre (vf Lenin 7134m). Incepem sa ne revenim , soarele nu mai e asa ucigator si aerul se poate respira. Doar ca praful asta a intrat peste tot si nu o sa scapam curind de el.
Coborim incet ...
Calareti kirghizi ce cara bagaje pe cai din TB pina in tabara 1 aflata la 4300m ne surprind cu dibacia cu care isi mina caii pe potecile inguste si prin grohotisul marunt al versantilor.
Seara la ceai facem planul de ascensiune:
Citeva zile le vom aloca pentru a incerca sa urcam citeva virfuri din zona pentru aclimatizare apoi ne vom muta cu o parte din mincare si echipament in tabara 1 , de unde o sa incepem ascensiunea propriu-zisa.
Din pacate efectele apei baute din riu incep sa se faca simtite, Emil si Horia au probleme digestive. E nasol ca tocmai in perioada asta cind ar trebui sa te hidratezi si sa maninci cit de cit bine pentru a sustine procesul de aclimatizare al organismului tre sa ti regim.
Radu, Teo , Mircea si Adi, ne hotarim sa urcam pe virful care cu o zi inainte ne-a atras atentia inspre est, nu stim cum se cheama virful , nici nu ne pasa, e frumos si vrem sa-l urcam, apreciem ochiometric ca e undeva pe la 4800m , in cele din urma pe o harta ruseasca il si identificam , doar ca o cota.
Planul e sa urcam cit putem mai sus spre marginea morenei sa punem cortul acolo apoi sa-l abordam pe doua rute: Radu si cu mine pe nord est, Teo si Mircea pe nord , nord vest. Mircea e cu snowboardul si ar vrea sa incerce sa coboare pe fata abrupta nordica. Fata pare acoperita cu gheata si asta face riscanta tentativa lui...dar vom vedea cind vom ajunge acolo.
Primul obstacol , asa cum am intuit, e torentul ce cobora din amplul sistem glaciar al masivului.
Nici o sansa sa-l trecem pe picioare...in apa tublure cafenie se aud bolovani dislocati si purtati haotic la vale. Niste calareti kirghizi se ofera sa ne treaca contra cost apa, dar nu prea avem incredere in ei pentru intoarcere si mai incercam sa gasim un loc sa trecem singuri pentru a nu depinde de ei...nu vom reusi, asa ca trebuie sa ne gasim alta tinta.
Continuam si la vest de pasul trecatorilor citeva virfuri piramidale ne fac cu ochiul. Ne asezam tabara la marginea ghetarului la 4100m altitudine pe un mic promotoriu.
In apropiere un pisc ce trimite spre noi o uriasa fata de gheata va fi prima provocare.
Teo si Mircea nu asteapta dimineata si pe la ora 16,00 pornesc sa-l urce.
Panta e aspra 50-60*, dar gheta e foarte buna si cei 2 avanseaza repede, de multe ori urcind concomitent.
Dupa aproape 2 ore ii vedem ajungind sus, apoi coborind incet pe creasta estica mai expusa dar mai scurta.
Ajung din nou la zapada si cind ne gindeam ca totul s-a sfirsit cu bine, urmind o portiune mai putin inclinata de ghetar Mircea si apoi Teo cad in cite o crevasa , reusind sa ramina totusi la suprafata, cu ghetarul nu e de glumit...se leaga din nou in coarda si vin cuminti inapoi in tabara. Mircea isi plimba placa pe ac virf, dar gheata care acopera versantii nu-i permite sa o foloseasca.
Dormim destul de chinuiti, 4 intr-un cort, dimineata cu greu ne urnim spre urmatorul nostru obiectiv...trebuie sa recunoastem inca destul de neclar. Dorim sa urcam un virf care sa se apropie de 5000m. Avem mai multe alternative dar lucrurile vor fi mai clare cind ajungem mai aproape de cele 2 piramide care strajuiesc valea pe care ne aflam.
Muntele ne intimpina cu vint puternic si o ploaie torentiala.
Pina cind reusim sa ne instalam corturile sintem uzi si infrigurati. In conditiile astea mincarea simpla (ceva carne cu hrisca(fiertura de griu) si ceva cartofi si orez) pica la fix chiar daca pretul e de restaurant din centru 8$...
"Sala de mase" e instalata intr-o iurta...in care avem acces doar daca consumam din mincarea lor...incepe sa semene cu ceva nu de mult uitat.
Intr-un tirziu ne retragem rupti de oboseala dupa cele aproape 10 ore de drum pe hirtoapele soselelor Pamirului.
Dimineata ne intimpina cu un cer limpede si un decor impresionant: de jur imprejur creste masive acoperite de ghetari framintati ne incinta privirile...pentru asta am venit.
Trecem in revista conditiile care ne sint oferite: 4 locuri de cort si apa de baut dintr-un riu de o calitate indoielnica. Posibilitatea de a depozita bagaje, contra cost bineinteles, si de a beneficia de un fel de consultanta din partea celui care este managerul acestei tabere de baza. A si sa nu uit mai avem dreptul la 2 dusuri de persoana pe perioada in care o sa fim in zona.
Facem prima tura pentru aclimatizare pina in pasul Trecatorilor. Pe drum cartografiem mental locurile: la stinga un virf semet ne atrage privirile, il retinem. Poiana cepii, un platou urias acoperit cu ceapa salbatica , iarba rara si flori de colt...o combinatie stranie , greu de imaginat si foarte potrivita cu starea noastra de spirit :).
Poteca prafoasa ne conduce in pas la 4100m, toropiti de caldura si aerul uscat privim adormiti muntii din jur...sint mari. Lenin domina tot in preajma.
Continuam pe creasta pina pe un mic virf la altitudinea de 4200m. De aici avem viziune de ansamblu asupra tintei noastre (vf Lenin 7134m). Incepem sa ne revenim , soarele nu mai e asa ucigator si aerul se poate respira. Doar ca praful asta a intrat peste tot si nu o sa scapam curind de el.
Coborim incet ...
Calareti kirghizi ce cara bagaje pe cai din TB pina in tabara 1 aflata la 4300m ne surprind cu dibacia cu care isi mina caii pe potecile inguste si prin grohotisul marunt al versantilor.
Seara la ceai facem planul de ascensiune:
Citeva zile le vom aloca pentru a incerca sa urcam citeva virfuri din zona pentru aclimatizare apoi ne vom muta cu o parte din mincare si echipament in tabara 1 , de unde o sa incepem ascensiunea propriu-zisa.
Din pacate efectele apei baute din riu incep sa se faca simtite, Emil si Horia au probleme digestive. E nasol ca tocmai in perioada asta cind ar trebui sa te hidratezi si sa maninci cit de cit bine pentru a sustine procesul de aclimatizare al organismului tre sa ti regim.
Radu, Teo , Mircea si Adi, ne hotarim sa urcam pe virful care cu o zi inainte ne-a atras atentia inspre est, nu stim cum se cheama virful , nici nu ne pasa, e frumos si vrem sa-l urcam, apreciem ochiometric ca e undeva pe la 4800m , in cele din urma pe o harta ruseasca il si identificam , doar ca o cota.
Planul e sa urcam cit putem mai sus spre marginea morenei sa punem cortul acolo apoi sa-l abordam pe doua rute: Radu si cu mine pe nord est, Teo si Mircea pe nord , nord vest. Mircea e cu snowboardul si ar vrea sa incerce sa coboare pe fata abrupta nordica. Fata pare acoperita cu gheata si asta face riscanta tentativa lui...dar vom vedea cind vom ajunge acolo.
Primul obstacol , asa cum am intuit, e torentul ce cobora din amplul sistem glaciar al masivului.
Nici o sansa sa-l trecem pe picioare...in apa tublure cafenie se aud bolovani dislocati si purtati haotic la vale. Niste calareti kirghizi se ofera sa ne treaca contra cost apa, dar nu prea avem incredere in ei pentru intoarcere si mai incercam sa gasim un loc sa trecem singuri pentru a nu depinde de ei...nu vom reusi, asa ca trebuie sa ne gasim alta tinta.
Continuam si la vest de pasul trecatorilor citeva virfuri piramidale ne fac cu ochiul. Ne asezam tabara la marginea ghetarului la 4100m altitudine pe un mic promotoriu.
In apropiere un pisc ce trimite spre noi o uriasa fata de gheata va fi prima provocare.
Teo si Mircea nu asteapta dimineata si pe la ora 16,00 pornesc sa-l urce.
Panta e aspra 50-60*, dar gheta e foarte buna si cei 2 avanseaza repede, de multe ori urcind concomitent.
Dupa aproape 2 ore ii vedem ajungind sus, apoi coborind incet pe creasta estica mai expusa dar mai scurta.
Ajung din nou la zapada si cind ne gindeam ca totul s-a sfirsit cu bine, urmind o portiune mai putin inclinata de ghetar Mircea si apoi Teo cad in cite o crevasa , reusind sa ramina totusi la suprafata, cu ghetarul nu e de glumit...se leaga din nou in coarda si vin cuminti inapoi in tabara. Mircea isi plimba placa pe ac virf, dar gheata care acopera versantii nu-i permite sa o foloseasca.
Dormim destul de chinuiti, 4 intr-un cort, dimineata cu greu ne urnim spre urmatorul nostru obiectiv...trebuie sa recunoastem inca destul de neclar. Dorim sa urcam un virf care sa se apropie de 5000m. Avem mai multe alternative dar lucrurile vor fi mai clare cind ajungem mai aproape de cele 2 piramide care strajuiesc valea pe care ne aflam.
Inca nu sintem aclimatizati suficient de aceea ne miscam destul de incet. Ghetarul e putin inclinat, insa mergem legati datorita crevaselor care sint un pericol real. In citeva locuri se aud adevarate torente undeva sub picioarele noastre. In zona superioara sint acoperite cu un strat de zapada care le ascunde astfel ne miscam cu multa atentie. Cele 2 virfuri sint de inaltimi apropiate asa incit il alegem pe cel dinspre sud care ne ofera si o privire panoramica asupra vf Lenin si a rutei pe care o sa o urmam. Panta se accentueaza fara sa devina dificila si in curind ajungem pe virf. Altitudinea este 4580m.
Facem o pauza de odihna si mincam cite ceva. La intoarcere sintem nevoiti sa ocolim citeva zone in care podurile de zapada se subrezisera si fara alte emotii ajungem la cort. Ne simtim mult mai bine, semn ca organismul incepe sa se aclimatizeze.
Norii incep sa se adune asa ca nu mai pierdem timpul , preferam sa ne stringem lucrurile si sa coborim inainte sa ne prinda ploaia. In ciuda altitudinii destul de ridicate in zona Pamirului am avut surpriza sa ne ploua chiar si aproape la 5000m.
Ajungem in tabara de baza si ne stringem din nou cu totii.
Echiparea taberelor intermediare-aclimatizare
Hotarim sa petrecem 2 zile de odihna in tabara de baza dupa care sa incepem programul de echipare a taberelor si finalizarea aclimatizarii pe ruta propriu-zisa.
In acest timp Emil a urcat singur pe vf Petrovski 4700m, destinatia cea mai apropiata pentru aclimatizare. Horia va urca si el pina pe la 4300m pe ac munte.
Prima seara o petrecem la o cina copioasa.
Gasim niste mici lacuri in apropiere in care ne scaldam in voie. Apa extraordinar de limpede, e foarte rece unde adincimea depaseste 1m.
Sintem ca in vacanta, in sfirsit nu mai avem nimic de munca , desi greul de abia acum incepe.
Din pacate apa nepotabila pe care sintem nevoiti sa o folosim pentru baut ne va da mult de furca la toti.
In unanimitate ne decidem sa ne scurtam cit mai mult sederea in ac zona.
Fara sa mai pierdem timpul negociem cu carausii si ne pregatim bagajele de ascensiune.
Dimineata fiecare cu cite un rucsac de tura de vreo 12-15 kg pornim la drum.
Horia se hotaraste sa inchirieze un cal pentru drumul pina in tabara 1 noi restul pe jos.
Prindem o masina care ne duce cei 7km pina unde incepe poteca spre tab 1. Povestim cu alpinistii din Kazakhstan care urca si ei sa-si echipeze taberele. Mai aflam una alta si ac legatura ne va prinde bine mai tirziu.
Caldura torida si praful potecii ne vor insotii pina in tabara 1. Pe parcurs avem surpriza unei traversari a unui torent de ghetar la care era un adevarat contingent de calareti care ofereau ac serviciu pt 5$. Trecem cu 4$ de caciula si dupa un scurt moment de confuzie datorat carausilor care nu stiau cum sa-si imparata vama ne reluam drumul.
Apar primele crevase si poteca dispare lasind locul unor momii care ne indica cind si cind directia.
Ajungem in tabara 1 unde spre surprinderea noastra sintem nevoiti sa platim pentru a ne pune corturile...Suma nu e mare(2$ de cort) dar faptul in sine nu prea ne convine, mai ales ca primiseram asigurari de jos ca totul e ok mai sus...Dupa o scurta discutie prin radio cu TB ne clarificam , va trebui sa platim. Sintem cam nervosi...si mai sus ce ne asteapta? Sa platim ca urcam pe urme?
Aici e alt aer, si alta atmosfera, apa e curata de pe ghetar, iar restul speram sa fie bine.
Ne adunam iara la sfat.
Impreuna cu Radu ne decidem sa stam o zi in tabara 1 sa avem timp sa ne pregatim tot echipamentul, sa ne hidratam cum trebuie si sa putem pleca cit mai devreme posibil.
Restul baietilor sint nerabdatori sa urce si vor sa plece cit pot de repede in sus spre tabara 2 la 5300m.
Dimineata ne ia prin surprindere si pe la 8,30 incepem sa ne urnim : facem ceai, mincam , baietii se pregatesc incet incet de plecare. Se pierde destul de mult timp, sintem cu totii cam obositi, efectul altitudinii se simte si aici.
Pe la ora 10 e in mod mult prea tirziu sa mai pleci spre tabara 2 asa incit Teo si Mircea hotarasc sa ne insoteasca miine dimineata devreme.
Horia si Emil ramin credinciosi idei de urca si pleca foarte tirziu in ciuda recomandarilor noastre de a amina plecarea pentru dimineata.
Raminem in tabara si ii urmarim cum urca incet, serpuind printre crevase.
Ora fiind foarte inaintata, soarele a inmuiat podurile de zapada peste care se pot traversa crevasele transformind acest exercitiu intr-unul obositor si riscant in aceste conditii. Cu toate astea in acesta perioada pericolul de avalansa este relativ redus datorita faptului ca nu a mai nins de cel putin 1 saptamina.
Doar in timpul noptii se aude tunetul avalanselor declansate de seracurile ce se prabusesc de pe uriasul versant nordic al virfului.
Hotarim sa petrecem 2 zile de odihna in tabara de baza dupa care sa incepem programul de echipare a taberelor si finalizarea aclimatizarii pe ruta propriu-zisa.
In acest timp Emil a urcat singur pe vf Petrovski 4700m, destinatia cea mai apropiata pentru aclimatizare. Horia va urca si el pina pe la 4300m pe ac munte.
Prima seara o petrecem la o cina copioasa.
Gasim niste mici lacuri in apropiere in care ne scaldam in voie. Apa extraordinar de limpede, e foarte rece unde adincimea depaseste 1m.
Sintem ca in vacanta, in sfirsit nu mai avem nimic de munca , desi greul de abia acum incepe.
Din pacate apa nepotabila pe care sintem nevoiti sa o folosim pentru baut ne va da mult de furca la toti.
In unanimitate ne decidem sa ne scurtam cit mai mult sederea in ac zona.
Fara sa mai pierdem timpul negociem cu carausii si ne pregatim bagajele de ascensiune.
Dimineata fiecare cu cite un rucsac de tura de vreo 12-15 kg pornim la drum.
Horia se hotaraste sa inchirieze un cal pentru drumul pina in tabara 1 noi restul pe jos.
Prindem o masina care ne duce cei 7km pina unde incepe poteca spre tab 1. Povestim cu alpinistii din Kazakhstan care urca si ei sa-si echipeze taberele. Mai aflam una alta si ac legatura ne va prinde bine mai tirziu.
Caldura torida si praful potecii ne vor insotii pina in tabara 1. Pe parcurs avem surpriza unei traversari a unui torent de ghetar la care era un adevarat contingent de calareti care ofereau ac serviciu pt 5$. Trecem cu 4$ de caciula si dupa un scurt moment de confuzie datorat carausilor care nu stiau cum sa-si imparata vama ne reluam drumul.
Apar primele crevase si poteca dispare lasind locul unor momii care ne indica cind si cind directia.
Ajungem in tabara 1 unde spre surprinderea noastra sintem nevoiti sa platim pentru a ne pune corturile...Suma nu e mare(2$ de cort) dar faptul in sine nu prea ne convine, mai ales ca primiseram asigurari de jos ca totul e ok mai sus...Dupa o scurta discutie prin radio cu TB ne clarificam , va trebui sa platim. Sintem cam nervosi...si mai sus ce ne asteapta? Sa platim ca urcam pe urme?
Aici e alt aer, si alta atmosfera, apa e curata de pe ghetar, iar restul speram sa fie bine.
Ne adunam iara la sfat.
Impreuna cu Radu ne decidem sa stam o zi in tabara 1 sa avem timp sa ne pregatim tot echipamentul, sa ne hidratam cum trebuie si sa putem pleca cit mai devreme posibil.
Restul baietilor sint nerabdatori sa urce si vor sa plece cit pot de repede in sus spre tabara 2 la 5300m.
Dimineata ne ia prin surprindere si pe la 8,30 incepem sa ne urnim : facem ceai, mincam , baietii se pregatesc incet incet de plecare. Se pierde destul de mult timp, sintem cu totii cam obositi, efectul altitudinii se simte si aici.
Pe la ora 10 e in mod mult prea tirziu sa mai pleci spre tabara 2 asa incit Teo si Mircea hotarasc sa ne insoteasca miine dimineata devreme.
Horia si Emil ramin credinciosi idei de urca si pleca foarte tirziu in ciuda recomandarilor noastre de a amina plecarea pentru dimineata.
Raminem in tabara si ii urmarim cum urca incet, serpuind printre crevase.
Ora fiind foarte inaintata, soarele a inmuiat podurile de zapada peste care se pot traversa crevasele transformind acest exercitiu intr-unul obositor si riscant in aceste conditii. Cu toate astea in acesta perioada pericolul de avalansa este relativ redus datorita faptului ca nu a mai nins de cel putin 1 saptamina.
Doar in timpul noptii se aude tunetul avalanselor declansate de seracurile ce se prabusesc de pe uriasul versant nordic al virfului.
Se face tirziu...
Daca in timpul zilei soarele incinge totul, temperatura ajungind pina la +25/30*C cum apune soarele temperatura scade drastic ajungind la -10/15* in mai putin de 2-3 ore
In cel mult 2 ore se intuneca si cei doi sint inca departe de tabara 2. Se vedea inca de la plecare cum Horia ramine in urma, ritmul lui Emil fiind mai rapid.
Ii vedem apoi facind pauze lungi apoi miscindu-se lateral, probabil incercind sa traverseze marile crevase care se vad inca de jos.
Nu au reusit , asa ca spre surprinderea noastra , in loc sa coboare ii vedem instalindu-si cortul , in plin culoar pe versantul nordic.
Vremea incepe sa se strice dupa aproape 7 zile de timp foarte frumos. Nori cenusii se aduna dinspre nord vest. Oricum speram sa nu ne afecteze prea mult si mai ales speram sa nu ninga, ruta putind devenii periculoasa in caz de ninsori din pricina avalanselor.
Ceasul suna prea repede, ca de obicei, la ora 4 ne adunam echipamentul si ne pregatim de plecare. Cu coada ochiului tragem spre cortul pierdut in imensul ghetar. Speram ca Horia si Emil sa se trezeasca si sa plece citmai repede spre tabara 2 pentru a putea ocupa locuri pentru corturi.
Plecam pe 5,45 asa cum am planuit. Zapada inghetata ne ajuta mult si depasim o zona puternic crevasata fara probleme.
Tabara 2 e asezata pe versantul sudic al unui contrafort coborit din umarul nordic al vf Razdelnaia. In anii 1990 amplasamentul ei era in caldarea dintre Razdelnaia si ac vf, pina cind o uriasa avalansa declansata de prabusirea unor seracuri(datorata unui cutremur) a maturat tabara 2 ucigind 40 de alpinisti surprinsi in timpul noptii.
Apoi tabara a fost mutat la actuala ei pozitie.
Locurile pentru corturi sint putine si muntele destul de populat in aceasta perioada.
Urcam intr-un ritm bun si pe la ora 8 ajungem la cei 2 la 4800m. Baietii atunci faceau ochi, nu par sa fi dormit prtea bine, ne spun ca toata noaptea n-au dormit din cauza avalanselor ce se auzeau, nu foarte departe de ei....desi obiectiv locul era relativ sigur in conditiile noastre. Se pregatesc si ei de plecare....
Noi ne urmam drumul. De pe la 5100m urmeaza un lung traverseu ascendent spre vest care conduce la amplasamentul taberei 2. Nori adunati inca de dimineata isi vad de treaba , incepe sa ninga...
Ne simtim destul de bine si pe la ora 12 ajungem in tabara.
Gasim citeva locuri, nu prea bune, incepem sa le mai amenajam, apoi gasim altele mai sus, ne tot foim pina ne hotarim in sfirsit unde sa ne asezam. Toata agitatia asta ne cam termina si incepe sa ne doara capul. Cind in sfirsit reusim sa ne aranjam ne tirim rupti de obosela in corturi.
Dupa citeva ore, pe la 4pm apare Emil, singur...
Alte intimplari
Ne spune ca Horia se misca prea incet si s-au hotarit sa se desparta dupe ce au depasit zona cu crevase.
Facem ceai, si stam prin cort la adapost de ninsoarea care continua sa cada.
Trec aproape 2 ore si incepem sa ne ingrijoram, printre norii care se adunasera ne uitam din timp in timp in jos spre ruta de urcare din tabara 1. Din locatia tab 2 se vede destul de mult din aceasta, dar nici urma de Horia.
Deja ne facem planul sa coborim dupa el daca intr-o ora nu apare...Si apare , vedem in departare citeva mogildete care merg incet, foarte incet si se opresc des. Nu trec citeva minute ca un polonez ne anunta ca unul din oamenii nostrii ramas in urma se misca foarte incet, si-a abandonat rucsacul mai jos si ca este epuizat.
In citeva minute ne echipam 4 oameni si coboram sa-l ajutam.
Durerea de cap a disparut, o luam rapid la vale.
Ajungem destul de repede la el, Teo si Radu marg citeva sute de metri mai jos sa recupereze rucsacul abandonat.
Emil si cu mine il luam pe Horia, si-l ajutam sa urce pina in tabara.
Ne oprim des, cam dupa 6-7 pasi, pt ca e complet deshidratat si epuizat fizic. Cu toate astea are puterea sa glumeasca, si asta e semn bun. E bine ca e imbracat gros si asta l-a ferit de hipotermie pina acum, dar frigul de abia acum incepe sa se simta asa ca incercam sa ne grabim. Emil de o parte si eu de alta il sprijinim pina in tabara. Aici Mircea a facut ceai si ii dam urgent sa bea. Aflam cu stupoare ca intr-o zi de efort la 5000m a baut mai putin de 0,7 l de apa, infim si pentru nivelul mari daramite la altitudine unde ar trebui sa bei 3-4 l de lichid.
Mai aflam ca baietii nu au mincat nimic de dimineata ca nu se simteau bine, si nici de baut nu si-au pregatit, au plecat asa ca somerii...
Il bagam in cort si speram ca starea lui sa nu se deterioreze si din cauza altitudinii.
Ninge si peste noapte destul de subtire, mai mult asa de atmosfera, apoi iese iarasi soarele...
Horia se simte mai bine, a mincat cite ceva si i-am dat ceai pina a inceput sa protesteze ca nu poate sa-l mai vada. Oricum ceaiul in exces nu face rau.
Impreuna cu Radu urcam intr-o plimbare spre tabara 3 aflata intr-o sa dupa vf Razdelnaia la 6100m. Urcam pe un umar pina pe la 5700m, dintre toti Radu se simte cel mai in forma.
Cind coborim aflam ca Horia si-a facut deja planul sa urce spre tabara 3.
Nu-l contrazic, asteptam sa vedem cum se simte miine dimineata, oricum dupa o zi intreaga de zacut in cort trebuie ca iau mai revenit fortele, asta e bine, mai dispar din grijile noastre cum sa-l coborim.
Din pacate dupa o scurta plimbare ne dam seama ca ameliorarea e doar partiala el simtindu-se inca foarte slabit, asa ca ne hotarim sa-l ajutam sa coboare in tabara 1 cit mai curind.
Ne impartim in 2 echipe urmind ca Radu, Teo si Emil sa urce in tabara 3 sa doarma acolo pentru a finaliza procesul de aclimatizare, iar Mircea, eu si Horia sa coborim dimineata devreme spre tabara 1.
Dormim foarte prost din cauza unor conserve rusesti nashpa de tot. Nu intru in detalii dar nu lipsea mult sa ne explodeze cortul...
Dimineata , fara nici un chef , bem ceai, mincam ceva subtire si plecam care incotro.
Pe Horia il punem la mijloc legat intre mine si Mircea, si desi azi se simte ceva mai rau decit cu o zi inainte speram sa nu avem prea multe probleme.
De bine de rau Horia merge pe picioarele lui ceea ce pe noi ne ajuta foarte mult.
Fara evenimente deosebite ajungem in tabara 1 relativ repede fata de previziunile noastre, cam in 5 ore. Coborind mai jos omul nostru isi revine ca prin minune, efectul altitudinii atenuindu-se.
La baza ghetarului traversam o zona in care uriasul malaxor scoate la suprafata ramasitele unor nefericiti alpinisti probabil surprinsi de avalanse undeva mai sus. Pe o arie destul de intinsa gasim fragmente de corzi, oase, zdrente de haine si rucsaci, ghete ce apartinusera probabil unei expeditii din anii 50-60 dupa cum aratau.
Horia contempla peisajul cu un zimbet amar, mda pe muntele asta se poate muri...
Intre timp baietii plecati spre tabara 3 se descurca bine si relativ repede ajung in sa. Emil care nu s-a simtit bine in ultimele zile nu ajunge pina sus si decide sa mai ramina o zi in tabara 2.
Radu si Teo urca si monteaza un cort in sa, petrec o noapte linistita fara probleme dupa care coboara tot drumul pina in tabara 1.
In tabara 2 se intilnesc cu Emil care se pregatea sa urce si el in tabara 3.
Ne intilnim toti , mai putin Emil in tabara 1 si hotarim sa coborim impreuna in tabara de baza. Cu o zi intirziere ajunge si Emil care dormise si el o noapte in tabara 3 si acum venea la odihna.
Ne spune ca Horia se misca prea incet si s-au hotarit sa se desparta dupe ce au depasit zona cu crevase.
Facem ceai, si stam prin cort la adapost de ninsoarea care continua sa cada.
Trec aproape 2 ore si incepem sa ne ingrijoram, printre norii care se adunasera ne uitam din timp in timp in jos spre ruta de urcare din tabara 1. Din locatia tab 2 se vede destul de mult din aceasta, dar nici urma de Horia.
Deja ne facem planul sa coborim dupa el daca intr-o ora nu apare...Si apare , vedem in departare citeva mogildete care merg incet, foarte incet si se opresc des. Nu trec citeva minute ca un polonez ne anunta ca unul din oamenii nostrii ramas in urma se misca foarte incet, si-a abandonat rucsacul mai jos si ca este epuizat.
In citeva minute ne echipam 4 oameni si coboram sa-l ajutam.
Durerea de cap a disparut, o luam rapid la vale.
Ajungem destul de repede la el, Teo si Radu marg citeva sute de metri mai jos sa recupereze rucsacul abandonat.
Emil si cu mine il luam pe Horia, si-l ajutam sa urce pina in tabara.
Ne oprim des, cam dupa 6-7 pasi, pt ca e complet deshidratat si epuizat fizic. Cu toate astea are puterea sa glumeasca, si asta e semn bun. E bine ca e imbracat gros si asta l-a ferit de hipotermie pina acum, dar frigul de abia acum incepe sa se simta asa ca incercam sa ne grabim. Emil de o parte si eu de alta il sprijinim pina in tabara. Aici Mircea a facut ceai si ii dam urgent sa bea. Aflam cu stupoare ca intr-o zi de efort la 5000m a baut mai putin de 0,7 l de apa, infim si pentru nivelul mari daramite la altitudine unde ar trebui sa bei 3-4 l de lichid.
Mai aflam ca baietii nu au mincat nimic de dimineata ca nu se simteau bine, si nici de baut nu si-au pregatit, au plecat asa ca somerii...
Il bagam in cort si speram ca starea lui sa nu se deterioreze si din cauza altitudinii.
Ninge si peste noapte destul de subtire, mai mult asa de atmosfera, apoi iese iarasi soarele...
Horia se simte mai bine, a mincat cite ceva si i-am dat ceai pina a inceput sa protesteze ca nu poate sa-l mai vada. Oricum ceaiul in exces nu face rau.
Impreuna cu Radu urcam intr-o plimbare spre tabara 3 aflata intr-o sa dupa vf Razdelnaia la 6100m. Urcam pe un umar pina pe la 5700m, dintre toti Radu se simte cel mai in forma.
Cind coborim aflam ca Horia si-a facut deja planul sa urce spre tabara 3.
Nu-l contrazic, asteptam sa vedem cum se simte miine dimineata, oricum dupa o zi intreaga de zacut in cort trebuie ca iau mai revenit fortele, asta e bine, mai dispar din grijile noastre cum sa-l coborim.
Din pacate dupa o scurta plimbare ne dam seama ca ameliorarea e doar partiala el simtindu-se inca foarte slabit, asa ca ne hotarim sa-l ajutam sa coboare in tabara 1 cit mai curind.
Ne impartim in 2 echipe urmind ca Radu, Teo si Emil sa urce in tabara 3 sa doarma acolo pentru a finaliza procesul de aclimatizare, iar Mircea, eu si Horia sa coborim dimineata devreme spre tabara 1.
Dormim foarte prost din cauza unor conserve rusesti nashpa de tot. Nu intru in detalii dar nu lipsea mult sa ne explodeze cortul...
Dimineata , fara nici un chef , bem ceai, mincam ceva subtire si plecam care incotro.
Pe Horia il punem la mijloc legat intre mine si Mircea, si desi azi se simte ceva mai rau decit cu o zi inainte speram sa nu avem prea multe probleme.
De bine de rau Horia merge pe picioarele lui ceea ce pe noi ne ajuta foarte mult.
Fara evenimente deosebite ajungem in tabara 1 relativ repede fata de previziunile noastre, cam in 5 ore. Coborind mai jos omul nostru isi revine ca prin minune, efectul altitudinii atenuindu-se.
La baza ghetarului traversam o zona in care uriasul malaxor scoate la suprafata ramasitele unor nefericiti alpinisti probabil surprinsi de avalanse undeva mai sus. Pe o arie destul de intinsa gasim fragmente de corzi, oase, zdrente de haine si rucsaci, ghete ce apartinusera probabil unei expeditii din anii 50-60 dupa cum aratau.
Horia contempla peisajul cu un zimbet amar, mda pe muntele asta se poate muri...
Intre timp baietii plecati spre tabara 3 se descurca bine si relativ repede ajung in sa. Emil care nu s-a simtit bine in ultimele zile nu ajunge pina sus si decide sa mai ramina o zi in tabara 2.
Radu si Teo urca si monteaza un cort in sa, petrec o noapte linistita fara probleme dupa care coboara tot drumul pina in tabara 1.
In tabara 2 se intilnesc cu Emil care se pregatea sa urce si el in tabara 3.
Ne intilnim toti , mai putin Emil in tabara 1 si hotarim sa coborim impreuna in tabara de baza. Cu o zi intirziere ajunge si Emil care dormise si el o noapte in tabara 3 si acum venea la odihna.
Ultima etapa
Suntem in BC dupa echiparea taberei 3. Urmeaza 3 zile de odihna si hrana, « combustibil » esential pentru a avea o incercare decenta a varfului. In prima seara servim cu pofta o placinta traditionala cu carne, ramasa nemancata de la un grup de austrieci. Ne repezim romaneste la ea si desi eu unul simt ca nu intra prea bine nu imi pot stapani pofta. Rezultatul : la 1 noaptea sunt afara la vomitat si ma simt de parca sunt batut zdravan. A doua zi aveam sa mi-o petrec intre izolir si WC, dorinta cea mai mare fiind sa am suficienta putere sa ajung in ABC sa-mi strang echipamentul. Emil e in forma si decide sa plece a doua zi catre taberele superioare si apoi catre varf. Teo si cu mine decidem sa ramanem cele 3 zile, pentru a ne reveni, si plecam la o zi dupa Emil. Din pacate amandoi eram departe de a fi in apele noastre insa speram intr-o revenire…..care pana la urma s-a produs.
La momentul in care am plecat din TB vremea s-a inrautatit insa aveam asigurarile lui Dimitri si a lui Sasa, un ghid local, ca aici, vremea rea nu dureaza mai mult de 2-3 zile…hmmm.
Suntem in BC dupa echiparea taberei 3. Urmeaza 3 zile de odihna si hrana, « combustibil » esential pentru a avea o incercare decenta a varfului. In prima seara servim cu pofta o placinta traditionala cu carne, ramasa nemancata de la un grup de austrieci. Ne repezim romaneste la ea si desi eu unul simt ca nu intra prea bine nu imi pot stapani pofta. Rezultatul : la 1 noaptea sunt afara la vomitat si ma simt de parca sunt batut zdravan. A doua zi aveam sa mi-o petrec intre izolir si WC, dorinta cea mai mare fiind sa am suficienta putere sa ajung in ABC sa-mi strang echipamentul. Emil e in forma si decide sa plece a doua zi catre taberele superioare si apoi catre varf. Teo si cu mine decidem sa ramanem cele 3 zile, pentru a ne reveni, si plecam la o zi dupa Emil. Din pacate amandoi eram departe de a fi in apele noastre insa speram intr-o revenire…..care pana la urma s-a produs.
La momentul in care am plecat din TB vremea s-a inrautatit insa aveam asigurarile lui Dimitri si a lui Sasa, un ghid local, ca aici, vremea rea nu dureaza mai mult de 2-3 zile…hmmm.
ABC, 4300 m – ninge si e ceata, coafura rezista !!!! Suntem nevoiti sa ramanem o zi in plus aici….E grea asteptarea asta….Oare cat o mai tine vremea asta ? Hotaram ca a doua zi sa mergem la deal desi vremea nu prea tinea cu noi. Speram sa ajungem in T2 si acolo sa stam pana cand vremea ne va permite sa incercam varful.
In T2 nimic diferit : ninge toata dupa-amiaza, un fel de mazariche ciudata iar ceata nu ne lasa sa vedem nimic in jur. Daca zilele trecute aveam nevoie de furazolidon acum iau un Dulcolax ca sa elimin « excesul de greutate ». T2 e situata pe un grohotis la 5300 m. Cum spatiul e destul de strans corturile sunt foarte aproape unul de altul, doua corturi aproape ca formeaza un apartament cu 2 camere. N-ai cum sa nu interactionezi cu vecinii. Lana noi 2 cehi, el si ea, intra in vorba cu noi si aveam sa aflam ca sunt de 5 zile in T2. Ei au ales aceasta varianta de aclimatizare, pentru a nu mai cobora si urca din TB inca o data. E bine, e rau ? Fiecare stie pt. el…..
Emil e in T3 de 2 nopti. Din pacate cum vremea a fost proasta nimeni nu a urcat spre varf astfel incat se vede nevoit sa coboare in ABC pentru odihna.
Dimineata,7 august, vremea se pare ca se indreapta. Toata lumea porneste voiniceste la deal spre T3. Noi, ca de obicei, avem ritmul nostru la trezire si pregatiri. Recuperam insa foarte mult la mers astfel incat ajungem printre primii in T3, facand cu 2 h mai putin decat prima oara cand am urcat la aceasta altitudine : 6100 m.
Back to top
Virful
Hotaram sa bem si sa mancam bine dupa care sa mergem pe vf. Razdelnaya 6148, un varf situat la vreo 20 min de tabara 3. Zis si facut pe la 5 suntem pe varf iar dupa cum arata vremea la noapte vom porni sigur spre varf. La ce ora ? Asta e o alta problema…..unii pleaca la 3 altii 4, 5 chiar 6.30. Noi hotaram ca la 5 e bine, la 3 fiind prea frig…..si devreme.
Inainte sa plec Horia C. m-a sfatuit « bea multe lichide » ….si am fost ascultator. In cele mai multe nopti am iesit si de 2 ori. Nu-mi era prea comod insa organismul meu s-a adaptat foarte bine altitudinii.
La ora 2 noaptea ies din cort la apelul obisnuit si sunt intampinat de o luna plina care lumineaza crestele din jur si drumul nostru catre varf. E clar …plecam.
Primele echipe pleaca la 3. Zapada scrasneste sub coltari si ne anunta ca nu e cald afara. Ca niciodata terminam pregatirile mai repede si la 5 fara un sfert suntem afara din cort si gata de drum. Pe creasta inaintea noastra se vad luminile a 4 echipe. Noi avem doar o frontala, eu uitand-o pe a mea in T2.
Urcarea incepe printr-o coborare intr-o sa adanca si de acolo se urmeaza o creasta lunga catre platoul de la 6400. Frig, vant, intuneric….Aveam sa tinem pufoaicele pe noi aproape toata ziua.
La 6400 incepem sa ajungem din urma celelalte echipe. Se lumineaza si e vremea sa-mi scot mainile din manusi pt. cateva poze. In spatele nostru multe echipe au plecat mai tarziu. Ritmul nostru este unul bun care in scurt timp ne aduce in spatele bulgarilor, prima echipa. Traseul spre varf nu are dificultati tehnice. Eu am decis sa-mi las pioletul in T2 si bine am facut. Coltarii si betele au fost suficiente pt. trecerea portiunilor mai inclinate.
Desi ziua se anunta superba de la 6400 intram in ceata si aveam sa iesim din ea doar sporadic pe tot parcursul zilei. La 6900, pe platoul al doilea sunt chiar in spatele bulgarilor. Eu credeam ca urmeaza varful si din respect nu-i depasesc pe vecini, gandind ca dupa 6 ore de mers in fata e meritul lor sa ajunga primii. La un moment dat ne oprim pe un camp de zapada, inconjurati de ceata. Ne ratacisem in platou la 6900 !!!! In jur totul alb, nici un reper. Coordonatele varfului nu le aveam pt. GPS si bulgarii nu reusesc sa le afle din T2 prin statie. Incet – incet apar nemtii, cehii, polonezii, rusii, un britanic…cu totii vin pe urmele noastre si ne oprim toti ca intr-o gara, capat de linie. Nimeni nu stie incotro e varful si toata lumea sta pe loc asteptand ca altii sa ia o decizie. Deja stateam acolo de 1 h ….Era frustrant…ne intoarcem de la 6900 ? Dupa atatea eforturi si sacrificii ? ….La un moment dat se elibereaza un pic cerul si Teo vede o creasta in directia NV care probabil ca duce spre varf. Hotarat si foarte motivat ii spun lui Teo ca aia trebuie sa fie si incep sa trec platoul in acea directie. Teo ma urmeaza in timp ce toate celelate echipe stau pe loc, se uita la noi si nu fac nimic….
Urmeaza 2 h de ascensiune pe creasta respectiva si de fiecare data cand spuneam «acolo trebuie sa fie ! » dadeam de fapt de inca un obstacol ce trebuia trecut. Teo se simte destul de rau : plamanii si inima…dar e la fel de motivat si incapatanat ca si mine. Ne-am gasit !!! Cu gandul la cele 18 zile de munca din spate pasim pe varf la ora 14. Emotii ? Nu pot sa descriu in cuvinte, nici nu incerc de fapt. De ce am urcat ? Probabil pentru a trai acele emotii…..Am ajuns pe vf Lenin la 7134m.
Montam pe virf o placuta comemorativa pentru cei care au luptat impotriva comunismului, in muntii Fagarasului in anii 50...Sintem pe virful Lenin, iar virful cel mai apropiat de 6800m e botezat Djerjinski de la seful NKVD, placuta noastra are niste vecini puternici si cu toate astea iata ca istoria a facut pina la urma , speram noi, dreptate, iar prin intermediul nostru un marunt gest de reparatie morala. (echipa Pamir2006)
Urmeaza pozele de varf, un filmulet….si din ceata apare o silueta…e o poloneza curajoasa care ne spune ca a venit pe urmele noastre si ca ne roaga sa coboram impreuna fiind foarte obosita si deshidratata.
La 14.30 suntem pe coborare si spre surpinderea noastra nimeni altcineva nu a mai urcat dupa noi. Toate echipele s-au intors de la 6900 !
...Cu tot frigul si oboseala nu uitam sa multumim sponsorilor:
Coborarea a fost lunga dar si mai lunga a fost urcarea in T3 din saua de la 6000…La 19 eram la cort dezechipat cu ceaiul pe foc. La scurt timp vine si Teo si dupa ce bem o supa si un ceai ne bagam in saci.
Dimineata soare dar viscol. Cortul e pe noi de la atata zapada viscolita. Bem repede ceva si iesim hotarati sa dam la vale cat mai repede. Jos in T2, Emil era hotarat sa urce impreuna cu vecinul nostru de cort, cehul. II uram bafta si coboram in T1.
Amica cehului avea sa coboare cu noi la vale, fiind foarte slabita dupa 1 sapt. in T2. Pe seara suntem invitatii ei la cina si sarbatorim varful cu orez si bere.
Emil avea sa urce si el a doua zi, impreuna cu cehii. Ne-am regrupat cu totii dupa 3 zile in ABC de unde, cu tot echipamentul si bagajul in spate, am coborat in TB la 3500.
A urmat dusul dupa 10 zile, drumul spre Osh 9 ore cu o lada Niva, bazarul, Bishkek, Istanbul, Bulgaria, Bucuresti. In Buc m-am despartit de baieti si pt. prima oara mi-as fi dorit sa stau in capitala. Asa, a mai urmat o noapte pe tren, pana la TM. (Radu Crainic)
Back to top
Dorim sa multumim tuturor celor care ne-au ajutat ca aceasta expeditie sa devina realitate:
sponsorilor nostri:
SALOMON Romania(Timisoara), AlfaTest Timisoara
Gotech Baia Mare, ATELIER AD Cluj Napoca,
ALMAS Timisoara, XSPORT Timisoara,
Adventure and MountainGuide Sibiu
Simco Grafic Timisoara
si tuturor celor care ne-au sustinut si au colaborat cu noi pentru realizarea acestui proiect:
Oana Ciobanu,
Iulia Crainic,
Calin Crainic,
Fam. Crainic seniorii,
Fam. Valean seniorii,
Ana Maria Ciobanu,
Horia Colibasanu, Cristi Stan, Eugen Suciu-Krausz,
Sebastian Baiesu, Radu Pavel, Dan Gabor,
Vevi,
prietenilor nostri de la CS AlternativeTimisoara
Teo Vlad multumeste celor care l-au sprijinit:
Ion Boncea, Dan Pana, Marius Gane, Liana Grigore, Maria Vlad, Mircea Donescu, Sorin Gane, Stelian Pavalache, Dana Gradinaru, David Neacsu,
colegilor din echipa Salvamont Pitesti
si sponsori:
Consiliul Judetean Arges
Artis Design Tulcea, SC Granit Profesional SRL Pitesti,
Patrascu si Gane Engineering Bucuresti
