Snow Trace

A alege luna augsuit pentru rute de gheata sau mixt nu e o idee prea stralucita, si desi stiam treaba asta pana la urma restrictiile timpului liber sunt mai greu de rezolvat decat cele determinate de incalzirea globala...

Radu, Cosmin si cu mine ne sincronizam la inceput de august pentru o tura in Alpi, eu cu Radu visam la zapada si gheturile, inca, vesnice pe cand Cosmin mai bun cunoscator al Alpilor in miez de vara se gandeste la peretii de granit...Drumul e deja bine cunoscut, dor oricum o pauza la Milano, la sora Oanei, Ana-Maria vine la marele fix. Aici un vin bun si o lasagna fac ca drumul sa fie chiar placut. Raman impreuna cu Radu la Courmayeur si ne indreptam spre versantul sudic al MontBlanc-ului. Cosmin trece la Chamonix unde are planuri la stanca. Din pacate vremea care s-a incalzit puternic in ultimele 24h fac ca ghetarul sa arate ca bombardat. Din cand in cand se desprind din el bucati de gheata chiar si atunci cand soarele trece dincolo de creasta. Seracurile care spanzura desaupra rutei noastre nu imbie de loc la mers. Urmele caderilor de gheata sunt cam proaspete. Dar ceea ce pune capac e prognoza care spune ca se incalzeste si izoterma de 0 urca peste 4000m, iar noi suntem la 2700m. Facem bivuac la capatul ghetarului si apoi trecem in Chamonix.

Urcam la Grand Montets si ne stabilim tabara, sau mai bine zis bivuacul pe ghetarul de la Argentiere.
Suntem pentru prima data aici, iar privelistea ne taie rasuflarea. Suntem inconjurati din toate partile de pereti si rute incarcate de istorie...

Droites si Les Courtes

Cu toate astea nu putem sa nu vedem starea critica in care se afla ghetarii si modul dramatic in care acestia s-au retras in ultimii ani.

North face Droites 4000m, aprox 1300m de gheata mixt si zapada tintesc cerul...aici suntem pusi la locul nostru cu adevarat, adica mici si prapaditi...

Ne punem bivuacul intre bolovani la marginea ghetarului, e extraordinar de frumos! Noaptea cerul e infinit de stele

Dimineata, pe la 5 ne trezim, primele frontale apar undeva deasupra noastra in labirintul de pe morena.
mancam cu greu ceva si pornim si noi spre Aiguille d'Argentière pe ghetarul Milieu

Mergem constant si ajungem din urma restul echipelor pe care le-am vazut mai devreme urcand.

Traseul e foarte frumos, dar zapada e buna, singurul stres e soarele care se apropie rapid...

O mare avalansa a curs zilele trecute asa incat nu vrem sa zabovim prea mult pe aici, mai ales ca se vede linia de fractura pe partea superioara a versantului. Traseul intra pe un colar inclinat foarte fain unde coltarii intra putin in ghiata dar cu doi pioleti e folare la ureche, trebuie doar sa fim atenti. Ne intersectam cu cei care coboara, ma uit cu teama la ei cum coboara incet deasupra noastra avand doar un singur piolet.
In fine ajungem sus dar nu zabovim ci plecam repede inainte sa se inmoaie zapada. La coborare ne miscam mai repede datorita zapezii care deja s-a inmuiat. Ajungem o echipa franco-elvetiana pe portinue cea mai inclinata unde e inca gheata. Au cate un singur piolet si se chinuie cu o coarda de 30m sa faca rapeluri la niste colturi de stanca. Ii ajutam cu semicoarda nostra de 60 sa coboara pana la o zona larga si mai putin inlinata (40*). Ultima echipa, vorbitori de engleza cobora incet asigurand iluzoriu cuie de gheata in crusta de la suprafata zapezii. De aici mai exista doar problema bergschrund-ului. Trecem fara probleme si coboram pana in zona in care ghetarul pierde din inclinatie. Cateva sute de metrii mai sus il vedem pe unul dintre alpinisti cazand peste bergschrund si oprindu-se cativa metrii mai jos. Cateva minute nu se ridica de jos, treaba asta ne pune pe ganduri...Intrebam daca totul e ok...Ei raspund ca da, cu toate astea nu se misca din loc, apoi ii vedem cum incerca sa coboare cate putin , tarandu-se. E clar, trebuie sa urcam.
Cateva minute mai tarziu ajungem langa ei, cel accidentat nu poate pune picorul stang in pamant si orice atingere ii provoaca dureri, cel mai probabil e fractura...
Ancorat in corda il coboram incet pe versantul inclinat, pas cu pas si ajungem fara alte complicatii la zona mai plata, unde contruim o platforma pentru cel accidentat. Din pacate nu avem nici un fel de semnal, nici macar pentru apel de urgenta. Echipa britanicilor ajunge si ea jos, ne sfatuim si decidem , ca Radu cu mine sa ramanem cu colegii nostrii iar britanici coboara sa anunte accidentul la refugiu...

2h mai tarziu un elicopter apare la orizont, semnalizam accidentul ridicand oblic ambele brate in aer, in forma de V. Dupa ce mutam toate lucrurile din zona de aterizare asteptam sa vina echipa de salvare.

Elicopterul vine razat cu suprafata zapezii, dar mai multe se poat vedea in filmul facut la toata operatiunea:

Suntem cu adevarat placut surprinsi de profesionalismul si rapiditatea cu care s-a rezolvat acest accident, dar mai ales de faptul ca am reusit sa-i ajutam pe noii nostri prieteni...

Coboram pe ghetarul deja puternic inmuiat, atenti la podurile subrezite peste crevase, suntem rupti de foame si de sete si de abia asteptam sa ajungem la bivuac.

Ziua este foarte calduroasa dar peisajul este extraordinar!

Crevase adanc taiate in miezul albastriu al ghetii...

Spre sud

spre sud-vest

malul ghetarului, mult retras spre est

pe morena spre bivuac

pe drum spre"casa" inregistram mecanim unj loc mai bun de bivuac care ne poate oferi si protectie in caz de ploaie, dar suntem prea rupti ca sa ne mai mutam acum. Spre seara apar ceva lenticulari si nori prevestitori de vreme rea. Estimez ca undeva dimineata se strica vremea si pot sa apara furtuni, desi prognoza spune ca doar in cursul dupa-amiezii de maine.

Si eu am fost optimist, noaptea pe la 2am avem parte de prima rafala de ploaie, noroc ca prevazatori am strans tot echipamentul in rucsaci asa ca stragem rapid si sacii de dormit si pornim spre locul observat inca de ieri...Aici mai dormim cam 1,5h iar pe la 4,30 pornim la frontala inapoi spre Grand Montets. Nori grei se aduna din toate partile si fuioare de ceata ne inconjoara. Cand se lumineaza suntem la capatul pintenului de morena care strabate ghetarul care urca la Grand Montets. Aici facem o pauza scurta, facem un ceai si mancam ceva. Tot aici ne prinde si ploaia, mocaneasca si rece...

locul de bivuac din care am plecat si cel in care ne-am mutat in timpul noptii

Urcam incet prin zapada grea, pe o ploaie din ce in ce mai deasa. Cand ajungem pe micul platou de dinante de statia de cabina, ploua deja aproape torential. Primele tunete le auzim sus in statie...am ajuns la marele fix.

In acceasi zi coboram la Lausanne unde e o vreme superba, facem un trail running 20km /1600desnivel si plecam spre Romania.

Cupa memoriala de ski alpinism Buzasi Zoltan sa tinut la Balea.
Concursul a fost organizat de Joe, Janos Torok.

Traseul a fost unul deosebit, asta fiind de fapt si motivul principal pentru care am participat.
Balea Lac - Curmatura Balii - Lacul Doamnei(valea Doamnei) - varful Paltinu - pragul de deasupra tunelului in sud - varful Iezerul Caprei - pragul de desupra cab Cota 200, in sud - lacul Capra - saua Capra - Balea Lac, 1300m dif nivel + si tot atat - si aprox 12-14 km.

Conditiile de zapada au fost excelente, iar vremea a fost perfecta.
Am fost doar 15 participanti, dar concurenta a fost acerba:).

Primii au terminat Nusu (Ion Neagoe, BV) si Ovidiu Tanase(Salvamont SB) in 1h 55min. Florin D. a terminat pe locul 3 la categ Seniori(22-35ani) in 2h 3min, iar eu am terminat pe locul 2 la categoria Masters(35-42) in 2h 11min, ca norocul ca Joe a intrat la veterani :)), el terminand primul la categ Veterani ( +42 ) in 1h 57min.

Inca de la inceput m-am confruntat cu probleme tehnice, respectiv o greva a "focilor" pe urcarea de la lacul din valea Doamnei, pe cand sa-mi intru in ritm, raman intr-un ski...Apoi pe urcarea spre Paltinu, pb recidiveaza. Dupa ce ma chinui inutil sa le mai folosesc am doua optiuni, continui fara sau abandonez. A doua optinune iese automat din calcul, si daca ar fi sa merg in dinti :)...

Am noroc ca aprox jumatate din urcarea pe Paltinu se face pe picioare. Curat bine focile de zapada si le bag sub bluza cu speranta ca o ma tina pe urcarea de la tunel pe Iezer.

Aici mai recuperez din timpul pierdut, mai ales ca problemele intervin iar de la urcarea din caldarea de sub lacul Capra spre saua Capra. Aici renunt definitiv la foci si urc pe skiuri fara pana in sa. Miraculos reusesc sa mentin avansul fata de urmaritori :).