Plecam din Sibiu spre Balea.
Cerul e la cativa metri de acoperisuri si ploua marunt...
Pe masura ce ne apropiem de munte vremea e din ce in ce mai nasoala.
Nu cu mult inainte de Balea Cascada ploaia se transforma intr-o ninsoare indesata.
Urcam cu cabina la Lac, pierdem destul de mult timp, pana sa luam directia obiectivului nostru pentru samabata: muchia Balii pana pe Piscul Balii...
In sfarsit ne legam in coarda, punem coltarii si pornim.
Suntem 4: Mihnea si Delia, Oana si cu mine.
Ninge constant, vantul se mai repede cu cate o rafala dar conditiile sunt inca OK.
Pe masura ce urcam vremea se strica din ce in ce mai tare.
Eu si Oana suntem prima echipa.
Ne miscam relativ ok poate cam incet, mai regrupam din cand in cand, combinat cu perioade de mers concomitent.
Ajungem in saua de dinainte de Piscul Balii. De aici ne-am putea retrage destul de lejer in ambele parti ale muchiei.
Estimez ca avem timp sa urcam pe pisc si apoi sa parcurgem si creasta orizontala pana pe un mic varf de pe care un picior accesibil coboara in firul vaii Doamnei...eroare grava...
Vantul bate cu putere spulbera zapada si arunca pe sus valuri de omat. Pare ca ninge din toate directiile.
Catararea e usoara, destul de expusa, zapada multa acopera creasta, nu prea se mai vede stanca insa nu simtim nevoia de prea multe asigurari, doar in regrupari.
Prag dupa prag ne apropiem tot mai mult de varf...
Ajung pe varf si regrupez la un spit batut pb pentru scolile salvamont.
Ne reunim cu totii.
Acum imi e clar ca singura solutie sa iesim pe lumina e sa facem rapel.
Problema sunt corzile, a mea de 60m si a lui Mihnea de 30m.
Luam veste de puf si pufoaice ce avem la noi pentru ca frigul musca si viscolul s-a dezlantuit...
Totul e alb, dar inserarea vine cu repeziciune.
Cobor un prim rapel foarte scurt 30m, la capatul caruia nu gasesc nimic in care sa asigur pentru un urmator rapel, in jos nu se mai vede mare lucru, de sus curge un val continuu de zapada. Mici avalanse brazdeaza peretele.
Strig la cei ramasi sus sa traga coarda sus si ma catar inapoi. Ne vom retrage pe unde am urcat...
Fac un rapel dubios, dirijat pe creasta ingusta si apoi peste cateva praguri verticale.
E intuneric...si urgia pare sa se inteteasca.
Oana coboara asigurata de Mihnea, penduleaza si trage o sperietura zdravana dar fara consecinte.
Valurile de zapada ne orbesc si la lumina frontalei nu se vad decat sutele de fulgi ce zboara inebuniti, sporind senzatia de haos.
Nu gasim plasamente solide, zapada acopera tot, asa ca preferam, sa ne descaram rand pe rand.
Avem doar trei frontale, viscolul urla asa ca si comunicarea e dificila, preferam sa facem lungimi scurte de 30m.
18,30pm
Regrupez in pioleti, dupa ce i-am infipt cat de bine am putut in iarba inghetata.
Tremur de frig si mai ales de incordare. Simt responsabilitatea care apasa pe umerii mei.
Sunt singurul care a mai facut traseul asta si in infernul asta de zapada si mie imi e greu sa ma orientez.
Sunt calm si cumva resemnat, un bivuac iese din start din calcul, ar fi o sinucidere curata.
Trebuie sa coboram pana la cabana, indiferent cat ar dura si ce efort presupune asta.
Toata lumea pare ca a inteles treaba asta, nimeni nu se plange, vorbim doar strictul necesar pentru a ne organiza retragerea.
Coborand demolez cornisele si parapetii de zapada pe care vantul i-a construit. Zapada aruncata declanseaza mici avalanse care curata creasta si culoarele...
Delia calca pe o mica acumulare ramasa si o alta avalansa pleaca de la picioarele ei. Se retrage cativa pasi cu un strigat de surpriza...
E uimitor cat de multa zapada s-a depus de cand am inceput sa urcam.
19,30pm
Descataratul e deja rutina, nu nimeresc intotdeauna cea mai simpla solutie dar atunci prefer sa mai incerc, lungimile sunt scurte dar avem avantajul ca putem cat de cat comunica.
Eu cobor, regrupez, protectia vine mai mult de la statul in opozitie fata de creasta fata de directia de descatarat. Oana si Delia urmeaza si apoi Mihnea incheie plutonul.
Sub mine e un loc bun si destul de comod inchis intre bolovani. Sunt dezorientat si nu mai stiu pe unde suntem...Aici e protejat cat de cat, mai aranjam echipamentul. Delia ma intreaba cat mai avem.
Desi nu stiu exact unde santem, cread ca nu mai e mult pana in saua de dinaintea-a piscului de unde se poate cobora in ambele parti.
Sper ca urmatoarea lungime va fi cea care ne duce in sa si apoi in vale.
Descatar o fata inclinata, ajuns la baza unui perete imi dau seama ca pe aici n-am mai trecut.
Am mare noroc cu o scurta repriza de acalmie si vad cateva profile de stanca si la umbra lor un culoar care pare sa scada in inclinatie.
Cateva secunde mai tarziu, vartejurile de zapada pun iar stapanire pe noi si pe munte.
Decid sa-mi incerc norocul si merg drept in jos.
Demolez metodic toata zapada acumulata la baza stancilor.
Cu un bufnet sec placa de zapada se rupe pe o suprafata pe care nu o vad dar sunetul imi da de stire ca e vorba de o fata mai larga...tot raul spre bine, insemna ca sunt aproape de culoar !!!
Descatar un prag aproape vertical si regrupez pe fata de zapada, dupa metoda deja rutinata infigand pioletii in pernitele de iarba, unde panta mai scade din inclinatie.Oricum e vorba de 50-60*.
Vartejurile de zapada aproape ma sufoca, curat din cand in cand gheata de pe fata ca sa mai salvez din energie pentru mai tarziu ca cine stie...
Oana, Delia si Mihnea se descatara si ei incet dar cu mare atentie.
Ii zoresc la cat de violent ninge ma tem sa nu se acumuleze iara zapada pe culoar si avalansa sa se repete...e putin exagerat avand in vedere ca zapada cursa a fost ninsa in peste 8h dar asa gandeam atunci...
Legam corziile una de alta si imi dau drumul direct in jos, spre valea Doamnei .
Trec peste un mic prag vertical, dar apoi panta se inmoaie, zapada e din ce in ce mai mare, semn ca ne apropiem de baza peretelui...
Simt o mare usurare, dar nu indraznesc inca sa ma bucur...mai avem destul de munca pana in Balea.
Coboram cu totii in caldare. Strangem coarda cea lunga si legati cu coarda lui Mihnea ca sa nu ne pierdem unii de altii incepem lungul drum spre casa.
E un pulver extraordinar, pana la genunchi aici jos, dar in zonele adapostite intram si pana la brau.
Nu prea simt inca oboseala, am un singur scop sa macin zapada pana ajung la cabana.
Cam trag de cei trei camarazi de arme ai mei dar intr-un final ajungem in saua Doamnei.
E straniu cum la aici atat de aproape de civilizatie natura poate rasturna totul si intamplarile devin atat de salbatice.
Ajungem la cabana...Ne e cam foame...
