 |
| foto: MaratonApuseni facebook |
 |
| start la maraton Apuseni 2016, foto: Oana Calina |
La intoarcerea din expeditie, in urma cu 2 saptamani, cu 7kg pierdute din cauza efortului si al altitudinii, prima saptamana singurul efort pe care mi l-am asumat a fost sa mananc si sa dorm.
 |
| foto: Maraton Apuseni |
Antrenamentul s-a rezumat la 3 iesiri la alergat, aproximativ 15km si 1500m diferenta de nivel in total. Intrebarea era daca plamanii, inima si capul vor compensa lipsa de antrenament si organismul slabit pentru a termina un maraton montan de 44km si 2500m diferenta de nivel pozitiva.
 |
| foto: Maraton Apuseni facebook |
Cu toate astea mi-am propus sa nu fiu conservativ, nu doream doar sa termin ci voiam un rezultat bun, sa termin sub 5h. Stiam ca daca nu ridic stacheta nu o sa am suficienta motivatie pentru acest efort major. Iar motivatia era principala mea arma.
A fost totul sau nimic.
 |
| foto: MaratonApuseni facebook |
Traseul maratonului Apuseni e variat, foarte alergabil, cu o singura portiune tehnica. E in schimb foarte lung, 44km. Cele doua coborari si doua urcari sustinute si lungi, sunt in mod normal avantaje pentru mine. In schimb lungile portiuni de alergare pe drum forestier sau poteci comode nu ma inspira deloc, in ciuda peisajului bucolic. Prima parte a maratonul se desfasoara pe un sistem de drumuri forestier, mult plat fals, urcari si coborari usoare si multe intersectii cu alte drumuri si poteci.
 |
| foto: Maraton Apuseni facebook |
Dupa start alerg impreuna cu Vlad Sancraian si Dan Filip.
Pe acesta prima portiune Pepi (Tilea) ma ajunge din urma si o vreme alergam impreuna. Pe coborarile mai accentuate ma desprind dar ma ajunge pe portiunile plate. La o intersectie contiunam pe drum ghidandu-ne dupa niste panglici pe care le-am vazut mai in fata. Dupa cateva minute, observam ca nu mai sunt urme, dar pe marginea drumului sunt panglici de marcaj. Cand ne uitam mai bine sunt panglici ramase de la editiile anterioare. Ne intoarcem inapoi, pierdem minute bune si deja intreg plutonul aflat in spate ne-a depasit.
 |
| foto: Maraton Apuseni |
Ne lansam in urmarire si pe coborarea catre Sagacea recuperam mare parte din locurile pierdute. Pe coborare simt ca am o besica la calcai. Nu prea am incotro, coborarea in viteza e una din armele mele, asa incat strang din dinti si accelerez. Durerea imi niveleaza ambitia si incerc sa temporizez coborarea astfel incat sa-mi menajez calcaiul. Stiu ca urmeaza o urcare lunga si pe urcare calcaiul nu ma mai sacaie.
Pe urcare ma desprind de grupul de alergatori din spate si ma departez si de Pepi. E inca aproape, la mai putin de 1 minut in spate. E cel mai bun reper pe care il am si ma ajuta sa ma concentrez pe efort si sa fac abstractie de durere. Deja e foarte cald, dar urcarea sustinuta imi da ritm, scap de presiunea de pe calcai. Ajung deodata cu Vlad Sancraian la punctul de intersectie al celor 2 bucle. De aici urmeaza o lunga coborare intrerupta de cateva traversari si mici urcari. Portiunile de coborare devin un cosmar, durerea imi taie elanul si trebuie sa strang bine din dinti ca sa pastrez un ritm constant. Punctele de alimentare si hidratare sunt foarte bine amplasate astfel incat reusesc inainte de fiecare urcare sa-mi revin.
 |
| foto: Maraton Apuseni |
 |
| foto: Maraton Apuseni |
|
| foto: MaratonApuseni facebook |
N-am ce sa fac, deja am ajuns la fundul sacului si dupa mai bine de 35km trebuie sa fac un efort major ca sa continui sa alerg. Pe urcari paradoxal imi revin, dar coborarile sunt o adevarata tortura.
Pe ultima urcare Pepi ma ajunge din urma si o vreme alergam impreuna. E bine ca ma trage dupa el, dar pana la urma scad din ritm si raman sa alerg singur ultimii 2km.
Un alt baiat, Ionut, ma ajunge din urma pe ultimele sute de metri dar nici prin cap nu-mi trece sa-l las sa ma depaseasca. Cu o rabufnire de orgoliu reusesc sa continui sa alerg. Il aud cum incearca o data, de doua ori, ma lupt cu mine si nu cedez. Ne-am mai duelat si pe parcurs cand l-am depasit pe urcarea de la Belioara, ca si rezultat si efort nu e nici o diferenta intre noi, asa ca ma gandesc ca ar fi frumos sa terminam impreuna. Il astept si trecem linia de sosire impreuna...
Nici macar o secunda nu m-am gandit sa abandonez si poate ca suferinta si greutatile din expeditie au contribuit major la aceasta decizie. Oricat ar fi de greu un maraton sau o cursa de alergare montana ea se termina intr-un timp oarecare: 4h sau 5h sau 8h si mai ales sti ca pana la urma vei ajunge la finish. Iar problemele in marea lor majoritate sunt reversibile fie e ca e vorba de crampe, oboseala sau bataturi.
Nu aveam nici o indoiala ca o sa am probleme pe parcurs. Singura intrebare era ce fel de probleme si cand :). Cel mai mult m-am ferit de crampe mai ales datorita lipsei de antrenament. Foarte rar am facut besici dar acum probabil lipsa de vitamine si-a spus cuvantul.
A fost pentru mine un exercitiu de vointa si motivatie si stiu sigur ca daca mi-as fi propus doar sa termin ar fi fost mult mai greu. De aceea e bine din cand in cand sa ridici stacheta acolo unde realitatea se confunda cu dorinta...
2 comentarii:
Mulțumim Adi pentru observații. Traseul nu s-a schimbat față de cel de anul trecut, deci și dacă printr-o greșeală voluntarii noștri au uitat de acele panglici când au curățat traseul cu un an în urmă ele ar fi trebuit să indice același parcurs. Există și posibilitatea ca panglicile să fie de la un alt concurs (a fost unul de ATV-uri cu o săptămâna în urmă). Oricum, indiferent de sursa lor, ne cerem scuze pentru acest incident și vom încerca la anul să marcăm traseul mai clar.
e foarte posibil sa fi ramas de la altii, si inteleg foarte bine ca pe un traseu de 44km nu poti peria ceea ce au lasat altii in spate cu alte ocazii, deci inca odata nu e nevoie de scuze, greseala e in definitiv numai a mea ca daca eram mai atent mergeam corect
Trimiteți un comentariu