MPC 2017 - cold playground

cam asa tb sa arate niste concurenti echipati corect
Exista un principiu care se aplica la orice concurs sau eveniment de sporturi montane, fie ca e vorba de Alergare montana, Ski-alpinism, Ski de tura, Escalada, MTB sau Raid de aventura.
Acesta este AUTONOMIA .

Autonomia inseamna ca orice concurent are capacitatea de a-si doza resursele, de a se echipa corespunzator conditiilor, de a lua decizii corecte indiferent de situatia in care se afla.

Inseamna ca acel cineva stie la ce se poate astepta, e familiarizat cu tehnica necesara, cu echipamentul care trebuie folosit, si stie ca experienta acumulata il poate ajuta in cazul in care se materializeaza vreun risc.

Avantul pe care competitiile de sporturi montane l-au luat in ultimii ani, au intrecut cu mult capacitatea participantilor de a se pregatii corespunzator, de a se educa, de a capata experienta.

Ambitia si orgoliul sau dorinta de a te asocia de imaginea unui eveniment de notorietate sunt normale, dar ele nu trebuie sa devina unicul atribut pe care cineva il are cand se aliniaza la start. Pentru ca de multe ori, conditiile de pe muntele te scot din zona de comfort.
Sambata care a trecut conditiile de pe munte ne-au pus in situatia in care a trebuit sa luptam (cu totii) pentru a ne pastra resursele,  echilibrul termic sau motivatia.

Din momentul in care tot echipamentul de pe tine e ud, temperatura corpului incepe sa scada. E nevoie de mult mai multe resurse pentru a pastra echilibrul termic. Cand temperatura exterioara e aproape de 0, desi senzatia de sete dispare, deshidratarea se produce. E greu sa bei apa a carei temperatura e la 4-5*C. Si chiar daca bei, e nevoie de si mai multa energie ca sa o poti procesa.

Din momentul in care temperatura corpului a scazut, chiar si cu jumatate de grad sub temperatura normala e deja greu si tarziu pentru a restabili echilibrul. Am vazut din pacate multi concurenti afectati deja de frig dar care erau imbracati ca si cum ar fi fost o zi normala de toamna. Erau deja apatici si nu pareau sa constientizeze pericolul in care se afla. Si cu siguranta aveau echipamentul in rucsac.

Atributele terenului se modifica radical cand e zapada. O banala poteca de munte devine expusa in aceste conditii. Trebuie atentie la mers, daramite la alergare. Cine nu are experienta la alergat in astfel de conditii se expune si mai multor riscuri. Mai putin de jumatate din concurenti aveau bete de ski. Acestea sunt o piesa esentiala cand muntele e acoperit cu zapada. Prognozele, indiferent pe ce site te uitai cu 7 zile inainte de start, indicau posibile ninsori. Si e responsabilitatea fiecaruia nu doar sa respecte un echipament obligatoriu sau recomandat iar la MPC betele de ski si snow-line-ul erau incluse, dar mai ales sa aiba in vedere la ce conditii se poate astepta si sa fie pregatit corespunzator.
In dimineata cursei erau 4*C. Un calcul simplu iti indica ca o buna parte din traseu va fi acoperit de zapada (la fiecare 100m D+ temp scade cu 1*C). In plus zapada se vedea de jos.

E momentul sa vorbim despre RESPONSABILITATE, PREGATIRE ADECVATA, EXPERIENTA DE MUNTE, AUTONOMIE . Pentru ca indiferent cine si cum organizeaza un eveniment acesta nu va putea niciodata sa acopere toate posibilele scenarii care pot sa apara pe munte.

In urma cu aproape o luna am organizat la Creasta Cocosului o cursa de trail running. La 3h dupa ce ultimul concurent a trecut linia de sosire locul a fost lovit de cea mai violenta furtuna din ultimii 50 de ani. Nesemnalata de prognoze, fara avertisment ! Am avut noroc ca toti voluntarii si concurentii erau deja la adapost. Dar ce s-ar fi intamplat daca erau oameni rataciti sau accidentati ?! Nimeni nu poate anticipa tot ce se poate intampla.

De aceea e esential ca fiecare sa inteleaga exact ce face si sa-si asume responsabil acest lucru.
Eu zic ca a fost pur si simplu noroc ca nu au fost incidente grave la MPC 2017, dar mai ales ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru fiecare si un moment bun sa se autoevalueze si sa vada ce si cum trebuie sa faca pe viitor.

Atrenament si pregatire nu inseamna doar cu cat pe mie alergi.
Nu doar D+ si km / saptamana sunt relevanti.

Cea mai buna lectie pe care muntele ti-o da este ca-ti pune oglinda in fata.

Depinde de fiecare daca intelege corect ceea ce vede sau alege sa-si decline responsabilitatea si sa dea vina pe altii ;)...

2X2 Ultra Sky Marathon

Will Power

foto: Hila Tibi, Ovidiu Matiu, Anca Mirsu, Mihai Savu, Bianca Paunescu
Cu siguranta 2X2 e cel mai greu concurs de alergare montana din Romania.

De ce ?
1. Pentru ca trebuie sa parcurgi 45km cu 4200D+.
2. Nu are nici un metru de forestier.
3. Traversezi 10 sectoare expuse echipate cu cabluri si lanturi.
4. Multe sectoare de creasta neechipate dar expuse.
5. Are nu mai putin de 19 urcari si coborari, dintre care 7 intre 300 si 400m D+.
6. Traseul se desfasoara integral la peste 2000m.
7. Terenul este alpin, poteca este incomoda pentru alergat pe cea mai mare parte a traseului.
8. Conditiile meteo sunt specifice Fagarasului cu fluctuatii de temperatura de la 5*C pana la 30*C

Si singura modalitate de a te convinge este sa participi :)... 

19 august ora 6,00AM 
Se aude ...5,4,3,2,1,...iau startul la cea mai grea cursa de alergare montana din Romania (2X2), impreuna cu peste 200 de sportivi.  La Balea Lac e inca liniste si e frig (sub 10*C). 
Pornim cu elan spre saua Capra.
Asta e locul in care cu multi ani in urma, prin anii 90', in liceu fiind, am castigat un pariu cu mine si nu numai ;). Pariul era ca pot urca in mai putin de 15minute. Am alergat cat m-au tinut picioarele si aproape m-am sufocat pana la jumatatea urcarii, dar apoi am continuat sa merg. Am ajuns sus in 13 minute...Aproape 30 de ani mai tarziu sunt in acelasi loc si urc constant doar ca tinta e mult mai departe acum.
Mi-am golit capul de orice ganduri, aud cativa alergatori sufland greu in urma mea. Accelerez doar cat sa ma desprind si sa nu am parte de ambuteiaj in zona Ferestrei Zmeilor. Apoi continui in acelasi ritm constant. Fagarasul nu e doar muntele in care am crescut, a devenit intr-un fel gradina mea. Trec pe langa ambalaje si peturi abandonate prin aproprierea monumentului de langa Lacul Capra. Toata linistea din suflet se risipeste. In loc se strecoara frustrarea si un sentiment acut de neputinta.
Pe varful Mircii prind rasaritul soarelui. Oana e aici impreuna cu grupul de voluntari. Ii aud incurajarile si pornesc vijelios la vale. Ma simt bine, fac o scurta pauza de hidratare si continui spre vf Moldoveanu...
Conditiile sunt perfecte acum, dar se prefigureaza o zi calda. Sub Vistea ma intersectez cu Viorel Palici si Andrei Preda, primii concurenti care au pornit deja inapoi spre Balea. Pe Moldoveanu ajung dupa 2h 20min.
 De pe Vistea cobor repede si urmeaza lungile traversari catre saua Podragului. E o zona care nu ma avantajeaza. Terenul e destul de alergabil si usor.
E cald si aici ma depasesc 2 concurenti. Resimt lipsa antrenamentelor de lunga durata. 
 Alerg din ce in ce mai incet si simt ca incep sa "innot". Trec surprinzator de Robert Hajnal, care a cazut si s-a accidentat si apoi ii ajung din urma pe Andrei Balasan si Alex Itu, care au decis sa abandoneze.
 Desi nu ma simt stralucit sper ca o sa se intample o minune si sa-mi revin. La podul Giurgiului ma opresc si mananc, ma hidratez. Pornesc molfaind. Urc greu pana pe varful Mircii. Picioarele sunt din ce in ce mai grele, crampele isi fac aparitia.
Nu ma surprinde, in urma cu 2 saptamani, impreuna cu Andrei Preda am facut o tura mai lunga de alergare si alpinism, si aproximativ dupa acceasi distanta s-a intamplat la fel. Doar ca atunci nu eram in concurs.
 
 La "3 pasi de moarte" crampele sunt din ce in ce mai insistente. Fac pasi mici si egali ca evit o oprire nedorita.  Urcarea din valea Capra e interminabila. E foarte cald si deja e plin de turisti. Mormai absent niste "buna-ziua" si "multumesc" la incurajarile lor. La lacul Capra ganduri de abandon imi dau tarcoale. Ma scutur ca de un vis urat.
In saua Capra il vad pe Andrei oprit, deja au trecut 7h ?! imi trece prin cap. Nu, din pacate nici el nu s-a simtit bine, stomacul l-a tot sacait in ultimele zile si acum din cauza efortului s-a agravat si asta l-a oprit...Imi pare rau pentru el, stiu cat de motivat era pentru 2X2 si banuiesc ce-i in sufletul lui.
 Episodul asta imi taie si mai mult din energie. Merg aproape exclusiv pe vointa si zgarci. Cred ca pe drumul spre Negoiu am devenit un monument al celor ursuzi. Nici nu mai raspund la saluturi , de abia ridic capul din pamant. Mi se pare ca merg foarte incet. Adun frustrare dupa frustrare, nici nu mai indraznesc sa ma uit la ceas. Ma opresc la izvorul Paltinului si incerc sa manac ceva. Greu...foarte greu...
 O adiere de vant si o aripa de nor care aduce un pic de umbra si racoare ma trezeste parca dintr-un cosmar. Noroc cu lunga coborare spre lacul Caltun. Dau drumul la picioare si simt dinou placerea de a alerga pe munte. Deja pe coborarea de la Laitel incep sa apara primii alergatori de la 2X2: Viorel Palici, Constantin Busuioc, Silviu Balan, Ionut Galiteanu, asta e cel mai bun barometru ca sa-ti dai seama unde te situezi :). De la lacul Caltun, urmeaza cea mai lunga urcare a concursului...Pe masura ce urc ritmul scade tot mai mult. Desi sunt 100% recuperat din punct de vedere medical dupa accidentarea de la inceputul verii, n-am reusit sa acopar vidul de antrenament dupa aproape o luna de pauza. Iar acum sufar. Strang din dinti si incerc sa-mi mentin ritmul. Varful e plin de lume. Nu zabovesc deloc, pornesc mai departe.
Pe coborare ma intalnesc cu un pluton de alergatori. Am inca un avans confortabil, cred eu, insa ma misc din ce in ce mai incet, chiar si la coborare am impresia ca pierd timpul.
Urcarea catre Laitel, ultima reduta, imi da prilejul sa gresesc drumul, e o varianta de poteca care apoi urca foarte abrupt si din neatentie o iau pe acolo. Pierd cateva minute bune si asta avea sa ma coste inca un loc :(.
Pe masura ce ne apropiem de Balea, vad 2 alergatori care micsoreaza distanta fata de mine. Ma uit in sfarsit la ceas: sunt cu aproape 30minute sub timpul pe care mi l-am propus. Punct de alimentare, si ultima urcare. In apropiere de Vf Iezerul Caprei sunt depasit.
Doar ca urmeaza coborarea. Imi descarc toata frustrarea intr-o coborare nebuna ca sa pun final agoniei. E ca o transa: vad in ultimul moment plasamentele, nu aleg locurile in care sa pun piciorul si nu ma gandesc la nimic. Sar peste bolovani, peste serpentinele potecii, parca am aripi. Aud ca prin vis incurajari. Coborarea din saua Capra o fac in acelasi stil. Alunec, ma reechilibrez, alunec iar, schiez pe picioare, sar si alerg, intr-un dans nebunesc. A fost de departe cea mai frumoasa parte a traseului...si una din cele mai faine coborari pe care le-am facut. In sfarsit caldarea Balea. Alerg pe asfaltul incins, printre turisti si masini. Ultima urcare pe trepte. Nu-mi vine sa cred ca am terminat, mai mult prin vointa si zgarci ... colegul depasit imediat dupa Iezerul Caprei ajunge dupa 4minute ... il felicit ... FINISH !
9h 13min, locul 12 din 120 de concurenti care au terminat cursa si inca 58 de concurenti care au abandonat.