MPC 2017 - cold playground

cam asa tb sa arate niste concurenti echipati corect
Exista un principiu care se aplica la orice concurs sau eveniment de sporturi montane, fie ca e vorba de Alergare montana, Ski-alpinism, Ski de tura, Escalada, MTB sau Raid de aventura.
Acesta este AUTONOMIA .

Autonomia inseamna ca orice concurent are capacitatea de a-si doza resursele, de a se echipa corespunzator conditiilor, de a lua decizii corecte indiferent de situatia in care se afla.

Inseamna ca acel cineva stie la ce se poate astepta, e familiarizat cu tehnica necesara, cu echipamentul care trebuie folosit, si stie ca experienta acumulata il poate ajuta in cazul in care se materializeaza vreun risc.

Avantul pe care competitiile de sporturi montane l-au luat in ultimii ani, au intrecut cu mult capacitatea participantilor de a se pregatii corespunzator, de a se educa, de a capata experienta.

Ambitia si orgoliul sau dorinta de a te asocia de imaginea unui eveniment de notorietate sunt normale, dar ele nu trebuie sa devina unicul atribut pe care cineva il are cand se aliniaza la start. Pentru ca de multe ori, conditiile de pe muntele te scot din zona de comfort.
Sambata care a trecut conditiile de pe munte ne-au pus in situatia in care a trebuit sa luptam (cu totii) pentru a ne pastra resursele,  echilibrul termic sau motivatia.

Din momentul in care tot echipamentul de pe tine e ud, temperatura corpului incepe sa scada. E nevoie de mult mai multe resurse pentru a pastra echilibrul termic. Cand temperatura exterioara e aproape de 0, desi senzatia de sete dispare, deshidratarea se produce. E greu sa bei apa a carei temperatura e la 4-5*C. Si chiar daca bei, e nevoie de si mai multa energie ca sa o poti procesa.

Din momentul in care temperatura corpului a scazut, chiar si cu jumatate de grad sub temperatura normala e deja greu si tarziu pentru a restabili echilibrul. Am vazut din pacate multi concurenti afectati deja de frig dar care erau imbracati ca si cum ar fi fost o zi normala de toamna. Erau deja apatici si nu pareau sa constientizeze pericolul in care se afla. Si cu siguranta aveau echipamentul in rucsac.

Atributele terenului se modifica radical cand e zapada. O banala poteca de munte devine expusa in aceste conditii. Trebuie atentie la mers, daramite la alergare. Cine nu are experienta la alergat in astfel de conditii se expune si mai multor riscuri. Mai putin de jumatate din concurenti aveau bete de ski. Acestea sunt o piesa esentiala cand muntele e acoperit cu zapada. Prognozele, indiferent pe ce site te uitai cu 7 zile inainte de start, indicau posibile ninsori. Si e responsabilitatea fiecaruia nu doar sa respecte un echipament obligatoriu sau recomandat iar la MPC betele de ski si snow-line-ul erau incluse, dar mai ales sa aiba in vedere la ce conditii se poate astepta si sa fie pregatit corespunzator.
In dimineata cursei erau 4*C. Un calcul simplu iti indica ca o buna parte din traseu va fi acoperit de zapada (la fiecare 100m D+ temp scade cu 1*C). In plus zapada se vedea de jos.

E momentul sa vorbim despre RESPONSABILITATE, PREGATIRE ADECVATA, EXPERIENTA DE MUNTE, AUTONOMIE . Pentru ca indiferent cine si cum organizeaza un eveniment acesta nu va putea niciodata sa acopere toate posibilele scenarii care pot sa apara pe munte.

In urma cu aproape o luna am organizat la Creasta Cocosului o cursa de trail running. La 3h dupa ce ultimul concurent a trecut linia de sosire locul a fost lovit de cea mai violenta furtuna din ultimii 50 de ani. Nesemnalata de prognoze, fara avertisment ! Am avut noroc ca toti voluntarii si concurentii erau deja la adapost. Dar ce s-ar fi intamplat daca erau oameni rataciti sau accidentati ?! Nimeni nu poate anticipa tot ce se poate intampla.

De aceea e esential ca fiecare sa inteleaga exact ce face si sa-si asume responsabil acest lucru.
Eu zic ca a fost pur si simplu noroc ca nu au fost incidente grave la MPC 2017, dar mai ales ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru fiecare si un moment bun sa se autoevalueze si sa vada ce si cum trebuie sa faca pe viitor.

Atrenament si pregatire nu inseamna doar cu cat pe mie alergi.
Nu doar D+ si km / saptamana sunt relevanti.

Cea mai buna lectie pe care muntele ti-o da este ca-ti pune oglinda in fata.

Depinde de fiecare daca intelege corect ceea ce vede sau alege sa-si decline responsabilitatea si sa dea vina pe altii ;)...

2X2 Ultra Sky Marathon

Will Power

foto: Hila Tibi, Ovidiu Matiu, Anca Mirsu, Mihai Savu, Bianca Paunescu
Cu siguranta 2X2 e cel mai greu concurs de alergare montana din Romania.

De ce ?
1. Pentru ca trebuie sa parcurgi 45km cu 4200D+.
2. Nu are nici un metru de forestier.
3. Traversezi 10 sectoare expuse echipate cu cabluri si lanturi.
4. Multe sectoare de creasta neechipate dar expuse.
5. Are nu mai putin de 19 urcari si coborari, dintre care 7 intre 300 si 400m D+.
6. Traseul se desfasoara integral la peste 2000m.
7. Terenul este alpin, poteca este incomoda pentru alergat pe cea mai mare parte a traseului.
8. Conditiile meteo sunt specifice Fagarasului cu fluctuatii de temperatura de la 5*C pana la 30*C

Si singura modalitate de a te convinge este sa participi :)... 

19 august ora 6,00AM 
Se aude ...5,4,3,2,1,...iau startul la cea mai grea cursa de alergare montana din Romania (2X2), impreuna cu peste 200 de sportivi.  La Balea Lac e inca liniste si e frig (sub 10*C). 
Pornim cu elan spre saua Capra.
Asta e locul in care cu multi ani in urma, prin anii 90', in liceu fiind, am castigat un pariu cu mine si nu numai ;). Pariul era ca pot urca in mai putin de 15minute. Am alergat cat m-au tinut picioarele si aproape m-am sufocat pana la jumatatea urcarii, dar apoi am continuat sa merg. Am ajuns sus in 13 minute...Aproape 30 de ani mai tarziu sunt in acelasi loc si urc constant doar ca tinta e mult mai departe acum.
Mi-am golit capul de orice ganduri, aud cativa alergatori sufland greu in urma mea. Accelerez doar cat sa ma desprind si sa nu am parte de ambuteiaj in zona Ferestrei Zmeilor. Apoi continui in acelasi ritm constant. Fagarasul nu e doar muntele in care am crescut, a devenit intr-un fel gradina mea. Trec pe langa ambalaje si peturi abandonate prin aproprierea monumentului de langa Lacul Capra. Toata linistea din suflet se risipeste. In loc se strecoara frustrarea si un sentiment acut de neputinta.
Pe varful Mircii prind rasaritul soarelui. Oana e aici impreuna cu grupul de voluntari. Ii aud incurajarile si pornesc vijelios la vale. Ma simt bine, fac o scurta pauza de hidratare si continui spre vf Moldoveanu...
Conditiile sunt perfecte acum, dar se prefigureaza o zi calda. Sub Vistea ma intersectez cu Viorel Palici si Andrei Preda, primii concurenti care au pornit deja inapoi spre Balea. Pe Moldoveanu ajung dupa 2h 20min.
 De pe Vistea cobor repede si urmeaza lungile traversari catre saua Podragului. E o zona care nu ma avantajeaza. Terenul e destul de alergabil si usor.
E cald si aici ma depasesc 2 concurenti. Resimt lipsa antrenamentelor de lunga durata. 
 Alerg din ce in ce mai incet si simt ca incep sa "innot". Trec surprinzator de Robert Hajnal, care a cazut si s-a accidentat si apoi ii ajung din urma pe Andrei Balasan si Alex Itu, care au decis sa abandoneze.
 Desi nu ma simt stralucit sper ca o sa se intample o minune si sa-mi revin. La podul Giurgiului ma opresc si mananc, ma hidratez. Pornesc molfaind. Urc greu pana pe varful Mircii. Picioarele sunt din ce in ce mai grele, crampele isi fac aparitia.
Nu ma surprinde, in urma cu 2 saptamani, impreuna cu Andrei Preda am facut o tura mai lunga de alergare si alpinism, si aproximativ dupa acceasi distanta s-a intamplat la fel. Doar ca atunci nu eram in concurs.
 
 La "3 pasi de moarte" crampele sunt din ce in ce mai insistente. Fac pasi mici si egali ca evit o oprire nedorita.  Urcarea din valea Capra e interminabila. E foarte cald si deja e plin de turisti. Mormai absent niste "buna-ziua" si "multumesc" la incurajarile lor. La lacul Capra ganduri de abandon imi dau tarcoale. Ma scutur ca de un vis urat.
In saua Capra il vad pe Andrei oprit, deja au trecut 7h ?! imi trece prin cap. Nu, din pacate nici el nu s-a simtit bine, stomacul l-a tot sacait in ultimele zile si acum din cauza efortului s-a agravat si asta l-a oprit...Imi pare rau pentru el, stiu cat de motivat era pentru 2X2 si banuiesc ce-i in sufletul lui.
 Episodul asta imi taie si mai mult din energie. Merg aproape exclusiv pe vointa si zgarci. Cred ca pe drumul spre Negoiu am devenit un monument al celor ursuzi. Nici nu mai raspund la saluturi , de abia ridic capul din pamant. Mi se pare ca merg foarte incet. Adun frustrare dupa frustrare, nici nu mai indraznesc sa ma uit la ceas. Ma opresc la izvorul Paltinului si incerc sa manac ceva. Greu...foarte greu...
 O adiere de vant si o aripa de nor care aduce un pic de umbra si racoare ma trezeste parca dintr-un cosmar. Noroc cu lunga coborare spre lacul Caltun. Dau drumul la picioare si simt dinou placerea de a alerga pe munte. Deja pe coborarea de la Laitel incep sa apara primii alergatori de la 2X2: Viorel Palici, Constantin Busuioc, Silviu Balan, Ionut Galiteanu, asta e cel mai bun barometru ca sa-ti dai seama unde te situezi :). De la lacul Caltun, urmeaza cea mai lunga urcare a concursului...Pe masura ce urc ritmul scade tot mai mult. Desi sunt 100% recuperat din punct de vedere medical dupa accidentarea de la inceputul verii, n-am reusit sa acopar vidul de antrenament dupa aproape o luna de pauza. Iar acum sufar. Strang din dinti si incerc sa-mi mentin ritmul. Varful e plin de lume. Nu zabovesc deloc, pornesc mai departe.
Pe coborare ma intalnesc cu un pluton de alergatori. Am inca un avans confortabil, cred eu, insa ma misc din ce in ce mai incet, chiar si la coborare am impresia ca pierd timpul.
Urcarea catre Laitel, ultima reduta, imi da prilejul sa gresesc drumul, e o varianta de poteca care apoi urca foarte abrupt si din neatentie o iau pe acolo. Pierd cateva minute bune si asta avea sa ma coste inca un loc :(.
Pe masura ce ne apropiem de Balea, vad 2 alergatori care micsoreaza distanta fata de mine. Ma uit in sfarsit la ceas: sunt cu aproape 30minute sub timpul pe care mi l-am propus. Punct de alimentare, si ultima urcare. In apropiere de Vf Iezerul Caprei sunt depasit.
Doar ca urmeaza coborarea. Imi descarc toata frustrarea intr-o coborare nebuna ca sa pun final agoniei. E ca o transa: vad in ultimul moment plasamentele, nu aleg locurile in care sa pun piciorul si nu ma gandesc la nimic. Sar peste bolovani, peste serpentinele potecii, parca am aripi. Aud ca prin vis incurajari. Coborarea din saua Capra o fac in acelasi stil. Alunec, ma reechilibrez, alunec iar, schiez pe picioare, sar si alerg, intr-un dans nebunesc. A fost de departe cea mai frumoasa parte a traseului...si una din cele mai faine coborari pe care le-am facut. In sfarsit caldarea Balea. Alerg pe asfaltul incins, printre turisti si masini. Ultima urcare pe trepte. Nu-mi vine sa cred ca am terminat, mai mult prin vointa si zgarci ... colegul depasit imediat dupa Iezerul Caprei ajunge dupa 4minute ... il felicit ... FINISH !
9h 13min, locul 12 din 120 de concurenti care au terminat cursa si inca 58 de concurenti care au abandonat.

Vertical running: Balea Lac - Creasta Fierastraului - vf Negoiu - Custura Ciobanului - vf Negoiu - Balea Lac


Ceasul haraie de ceva timp, e ora 3am...
Asta e ora la care se termina revelionul, nu o ora la care sa te trezesti duminica dimineata.
In cele din urma ma urnesc din loc.
Facem sandwich-uri si ceai si avem impresia ca totul e in reluare.
foto: Andrei Preda
Ajungem la Balea Lac putin inainte de ora 6am.
Sunt 7*C si vantul e trecator (adica trece prin toate hainele:)). Manati de frig si fara prea multe vorbe pornim voiniceste la deal. Tura pe care ne-am propus-o e mixta: alpinism si alergare.
Pentru Andrei (Preda) e un bun prilej sa se mai rodeze in turele de catarare, iar pentru mine o buna ocazie sa dau rugina jos :).

Ruscacii de ski alpinism ne lesteaza destul de bine, au fiecare 6-7 kg. Avem o semicoarda de 60m, 3 frienduri, 4 nuci si cateva anouri, cateva carabiniere si disp de rapel/asigurare, o foita de vant, casti de alpinism, hamuri usoare de ski alpinism, ceva subtire de mancare si cate 1L de apa. Nu e chiar setup-ul clasic de alergare montana dar totusi dupa aprox 1h 45 suntem la baza vf Negoiu si a primului traseu, Creasta Fierastraului 3B. Un scurt refresh de informatii legat de manevrele de coarda si pornim. Alterneaza segmentele in care facem lungimi de coarda cu cele in care ne deplasam concomitent.
foto: Andrei Preda

Dupa ploile abundente din timpul saptamanii care a trecut stanca e neasteptat de uscata.
Explicatia e vantul puternic din ultimele 24h.
foto: Andrei Preda

E imposibil sa spui ca e frig in timp ce tara sufera sub coduri de canicula, dar noi suntem cu toate hainele pe noi si tremuram (la umbra lui Negoiu), noroc ca nu prea ne oprim.

Urmeaza rapelul, o experienta noua pentru Andrei care descopera ca hamul de ski-alpinism tine si la asa ceva ;).
foto: Andrei Preda

Ajungem in creasta si apoi pe vf Negoiu dupa aproximativ 1h 30 de la intrarea in traseu.

Facem o scurta pauza dupa care coboram spre V si apoi spre N pana intersectam traseul turistic ce urca de la cabana Negoiu spre Strunga Ciobanului. De aici, in jur de 10 intram in al doilea traseu al zilei, Custura Ciobanului 3B. Facem o prima lungime, printr-o zona friabila si cu destul de mult noroi in zonele inierbate.
foto: Andrei Preda

Pe prima parte a traseului, friabil si cu dese descatarari ne miscam mai incet fiind nevoiti sa regrupam de cateva ori.

Vremea e perfecta si afara e acum destul de cald. Pe varful Negoiu se vad puzderie de turisti.

Pe versantul V, aflat in umbra stanca e inca umeda si pe iarba sunt picuri de roua, asa ca trebuie sa fim atenti cand intram iar pe stanca.

Creasta e aeriana, foarte expusa, ca o lama de cutit.
foto: Andrei Preda

In a doua parte a traseului stanca e mai compacta, asa ca mergem concomitent.  

La ora 12 ajungem din nou pe vf Negoiu. Ne-am miscat intr-un ritm bun si am terminat traseul in aproape 2h.

Adunam echipamentul si rucsacii devin dinou grei, dupa o pauza scurta pe vf Negoiu plecam spre Balea. Ne intersectam cu Oana, Mari si Bogdan, care fac o tura pe varf.

La ora 14 suntem inapoi in zona Balea. Am mai fi avut timp sa mai facem ceva dar eu sunt cam rupt de somn dupa o saptamana foarte aglomerata iar Andrei pleaca we care urmeaza la campionatul mondial de alergare montana.
Rezumatul zilei este:
Balea Lac - Creasta Fierastraului - vf Negoiu - Custura Ciobanului - vf Negoiu - Balea Lac 8h, 20km si 2100 D+,  din care 400 D+ alpinism, in cele doua trasee: Creasta Fierastrului si Custura Ciobanului, ambele cotate 3B.


vf Moldoveanu si vf Negoiu, ski alpinism si alergare montana

A fost o iarna lunga si speram la o primavara pe masura. Visam la ture lungi de traversare pe skiuri...
Din pacate dupa un ultim spasm al iernii, un val de caldura s-a abatut asupra muntelui iar zapada in loc sa se firnuiasca, disparea vazand cu ochii.
In 25 aprilie in Fagaras erau peste 230cm, iar o saptamana mai tarziu au mai ramas 70cm...

Planul era sa facem o traversare pe creasta, dar cum deja in multe zone stratul de zapada e intrerupt, m-am gandit la o tura mai potrivita pentru aceste conditii. Iata ce a iesit:

Il sun pe Feri (Korodi) (Joi) si ii propun sa facem o tura pe vf. Negoiu sau pe vf. Moldoveanu.
Initial stabilim sa mergem pe Moldoveanu, dar chiar inainte sa incheiem convorbirea noastra ma gandesc: Ce-ar fi Daca ?!

Ce-ar fi daca le-am urca pe amandoua intr-o zi ?
Feri e de acord si ramane stabilit sa urmarim prognoza si la prima fereastra de vreme acceptabila sa facem o incercare.

Planul e simplu: plecam de la forestier, mergem in stil de alergare montana cu skiurile si claparii prinse pe rucsac pana unde incepe zapada, urcam pe skiuri de tura si clapari pe varf, dupa care skiem cat mai mult in vale, ne luam iar adidasii, coboram la masina, mergem pe urmatoarea vale si repetam exercitiul ;).

Totul e sa ne incadram intr-o zi lumina si mai ales sa ne lase vremea. Sambata si duminica arata la fel prognoza asa incat batem in cuie ziua de duminica. Sambata seara Feri imi spune ca vrea si Silviu Balan sa vina. Ma bucur, Silviu e puternic, e om de echipa si e si mai tanar decat noi :).


Ne intalnim in Victoria la 4,40 AM, baietii vin din BV, eu din Sibiu. Ne invartim un pic prin oras pana nimerim drumul spre Vistisoara, iar apoi, mergem incet pe drumul spart si plin de gropi.

Forestierul e plin de noroi si urme adanci de taf si camioane. Se taie la greu :(.
Ne atrage privirea semnul de interzis circulatiei publice de la intrarea pe vale.

E interzis sa mergi cu masina ca si turist, dar sa intri cu drujba, taful si camionul e voie...
orice asemanare cu situatii nu demult dezbatute nu e deloc intamplatoare...


Fara mic dejun, cafea de dimneata, dar cu mult entuziasm, la ora 6,02AM, pornim de la masina (840m altitdine).

Totul e ud, raul e umflat, 2 poduri sunt sub apa, cum o sa avem nevoie de adidadsi pentru ambele ture, incercam sa-i pastram cat mai uscati posibil, suntem nevoiti sa ne descaltam. Chill-out de Fagaras :)


De cum iesim din padure vantul ne ia in primire. Petele de zapada sunt tot mai dese si tot mai lungi. Ne punem pe skiuri la 1650m. De aici se intrevede o ruta pe zapada pana in creasta principala.



La baza versantului e o mare acumulare de zapada, probabil de la o avalansa, urcand mai sus vedem si zona de fractura chiar la baza unui culoar inclinat. Zapada e firnuita, urcam cu coltari si pioletul pe culoarul care ne scoate in creasta.

Renuntam la coltari si piolet, zapada aici e moale si mergem matematic pe creasta, cand pe poteca, cand pe zapada. E ceata si vantul sufla puternic.

Pe creasta ce leaga Vistea de Moldoveanu zonele cu zapada alterneaza cu cele stancoase.
In spintecatura dintre Vistea si Moldoveanu culoarul dinspre est e inca acoperit si se vede o varianta buna de coborare pana in saua vaii Vistea.


La ora 10 ajungem pe varf. Doua fotografii si dam de vale.

In spintecatura punem skiurile in picioare. 
Coboram pana in saua Vistea si apoi pe vale pana la 1650m, cea mai lunga coborare pe skiuri din sezon.

In unele zone zapada incepe sa se inmoaie, dar in general a fost foarte buna pentru ski.


Ne lenevim, e soare si e cam zapuseala…
Facem o pauza scurta, mancam ceva si ne hidratam si pornim alert spre vale.

Pe drum spre valea Porumbacului se vad muntii inecati in nori grei si plumburii. Pe alocuri pe creste se vad averse.

Lasam masina(1050m) aproape de locul in care forestierul vechi se termina (e locul in care incepe poteca). Afara e potop, stam un timp si asteptam sa se linisteasca, raul vuieste, toate paraiele curg.


Inca ploua marunt cand pornim fara mult entuziasm in jur de ora 3pm,
Prin padure suntem destul de protejati astfel incat atunci cand ajungem la cabana Negoiu, nu suntem chiar asa uzi.  Doar adidasii sunt murati.

Traversam mai multe culoare cu zapada, hotaram ca e mai safe sa renuntam la adidasi, si chiar daca nu ne punem inca pe skiuri, incaltam claparii de tura.

Sus pe munte, crestele sunt acoperite de nori si se vad zone extinse in care ploua sustinut.
Nu stam prea mult de vorba, continuam pe poteca ce traverseaza pe sub creasta Serbotei.
Odata ajunsi in zona cascadelor din caldarea Saratii, ne punem pe skiuri. Zapada este foarte buna si in curand reintram in ritm.
Nu facem pauze, iar daca cineva ramane in urma, scadem ritmul pentru a ne regrupa.
Asta a fost tactica pe intreaga tura: fara pauze (doar la tranzitii ne-am oprit) si am reglat ritmul in asa fel incat sa ne putem regrupa.


Urcam pana in caldarusa de sub struga Ciobanului si apoi ultima portiune o urcam pe clapari.
Ne cataram pe un culoar foarte inclinat si expus care ne scoate pe vf Negoiu Mic.

Zapada e deja putreda, din loc in loc sunt zone stancoase, pentru a nu pierde vremea cu tranzitiile, continuam pe jos.

Ne afundam adeseori pana peste genunchi, oboseala se face simtita, dar varful se vede aproape si asta ne da energie.


Ajungem pe varful Negoiu la ora 6,51PM, in plin white-out.
O ceata densa, aproape materiala, acopera intreg muntele.

Suntem bucurosi ca am reusit sa ajungem sus pe lumina.

La coborare ne punem pe skiuri din creasta, de sub vf Negoiu Mic.

Zapada e foarte moale, imbibata cu apa de la ploi si putrezita de caldura de peste zi.
La fiecare viraj cantitati mari de zapada aluneca spre vale.

Skiem cu mare grija pe o brana inclinata suspendata deasupra unor stanci.
Daca zapada pleaca chiar daca e o cantitate mica de zapada te poate dezechilibra si arunca peste saritori.

Trecem de acest loc periculos. In continuare coborarea este foarte placuta si desi zapada s-a mai inmuiat, nu avem probleme.

Coboram rapid chiar daca e white-out, ghidati de urmele de urcare.
La un moment dat remarcam un sir de urme care se suprapun cu cele de skiuri: e un urs !
Probabil ca am trecut pe langa el prin ceata !


Ajungem la poteca punem skiurile pe rucsaci si coboram la cabana.
Trecem la adidasi, vrem sa bem un ceai, cabana e deschisa dar in sala de mese nu e nimeni.
Batem in geam, dar cum din pacate nimeni nu raspunde, renuntam la ceai si ne continuam drumul.


Coboram rapid, pe scurtaturile cunoscute. E aproape intuneric, aprindem frontalele.
Ajungem aproape de locul in care am parcat cand ploaia reincepe.
Ajungem la masina si ne imbarcam rapid.

O tura asa solicitanta e 100% dependenta de conditiile meteo si de zapada.
In mod cu totul miraculos, desi vremea a fost foarte instabila si au fost numeroase reprize de precipitatii (mai ales in partea a doua a zilei) am reusit sa ne deplasam in intervalele cu ploaie mai putina.
Tactica aleasa a fost cea care ne-a permis sa ne deplasam rapid si fara pauze inutile.
Am ales tot timpul o ruta care sa minimizeze numarul de tranzitii dar e drept si conditiile de zapada ne-au permis asta.

Dar orice plan ai avea si oricat ai lucra la tactica, fara o echipa adevarata nu iese nimic.
Iar intr-o echipa buna fiecare stie exact la ce se inhama.
Alpinismul si ski alpinismul sunt sporturi in care responsabilitatea apartine fiecaruia.
Sunt multe sectiuni in care te deplasezi simultan.
Pe parcursul unei ture fiecaruia ii vine randul sa conduca si sa deschida drumul,
si tuturor le revine la un moment dat un pasaj expus sau periculos.
Dar asta nu inseamna ca vreunul din echipa merge orbeste,
Ruta se ajusteaza permanent si de cate ori apare o problema, fara prea multe discutii se alege solutia potrivita, indiferent cine o propune.
Dar pentru asta e nevoie ca fiecare membru al echipei sa-si asume respunsabilitatea si riscurile ce decurg din ceea ce inseamna acest sport.

Toti 3 ne-am sincronizat perfect…
Multumesc Feri si Silviu pentru o super tura ! :)

Statistic tura arata astfel:
tura pe vf Moldoveanu: 20km si 2000D+
altitudinea maxima 2544m si minima 840m
am mers in adidasi de la 840m la 1650m
pe skiuri de la 1650m pana la 2200m
pe bocanci 2200m pana la 2544m
la coborare am skiat de la 2520m la 1650m

tura pe vf Negoiu: 16km si 1600D+
altitudinea maxima 2535m si minima 1040m
am mers in adidasi de la 1040m la 1730m
pe skiuri de la 1730m pana la 2450m
pe bocanci 2450m pana la 2535m
la coborare am skiat de la 2450 la 1730m

Echipament folosit:
alergare montana: Dynafit feline
clapari: Dyanfit PDG
skiuri: Dynafit PDG/legaturi: Dynafit Low tech PDG
bete: Fizan
rucsac: Dynafit PDG
costum ski alpinism: Ballan Sportsware
casca: Singing rock Penta
coltari: BD Neve
piolet: Petzl quark

Filmul aventurii noastre:


moldoveanu-negoiu from Adrian Valean on Vimeo.

Ski alpinism, Balea Lac - vf Negoiu - Balea Lac


Ascensiune de ski alpinism pe varful Negoiu

Echipa: Adrian Valean (ghid), Daniel Musat, Victor Halmagian
Balea Lac ora 4,00 AM
Lacul Caltun ora 7,11 AM
vf Negoiu (via Struga Dracului) ora 8,40 AM

Balea Lac - lacul Caltun - strunga Dracului - vf Negoiu - struga Doamnei - lacul Caltun - Balea Lac
19km, 2400 D+
#adventureguide

S T E E P

Ski Alpinism in Fagaras:
Impreuna cu Andrei Preda am explorat cateva linii interesante in zona Turnul Paltinului, versant NV si vf. Laita, versant N.
Daca pe culoarul de sub Turnul Paltinului am intalnit doar pulver, pe fata N a vf Laita, zapada a fost complet diferita: in cea mai mare parte viscolita, culoarul era incarcat cu zapada viscolita iar spre baza pantei era o placa de vant de toata frumusetea.


Am urcat pe vf paltinul, apoi am traversat saua Paltinului pana in capatul ei S, de acolo am intrat pe culoarul care coboara pe sub Turnul Paltinului in caldarea Pietroasa.

Am urcat apoi in creasta, am traversat muchia Laita spre N si am coborat pe fata N a vf Laita in valea Doamnei.


Ciopor de capre negre, departe de zbuciumul din zona caldarii Balea.

Spre E de pe varful Laita


De pe varful Laita spre N creasta devine accidentata si expusa pe alocuri, asa incat ne punem coltarii.

Traversam fara probleme pe varful N laita 

De aici coboram crosetand printre insulele de placi de vant, ca printr-un camp minat.

Alegem o linie care sa ne expuna cat mai putin chiar si in eventualitatea in care declansam ceva. Si chiar daca la un moment dat zapada se crapa, skiind cu impact cat mai redus pana la urma reusim sa coboram fara sa declansam o avalansa.