vf Moldoveanu si vf Negoiu, ski alpinism si alergare montana

A fost o iarna lunga si speram la o primavara pe masura. Visam la ture lungi de traversare pe skiuri...
Din pacate dupa un ultim spasm al iernii, un val de caldura s-a abatut asupra muntelui iar zapada in loc sa se firnuiasca, disparea vazand cu ochii.
In 25 aprilie in Fagaras erau peste 230cm, iar o saptamana mai tarziu au mai ramas 70cm...

Planul era sa facem o traversare pe creasta, dar cum deja in multe zone stratul de zapada e intrerupt, m-am gandit la o tura mai potrivita pentru aceste conditii. Iata ce a iesit:

Il sun pe Feri (Korodi) (Joi) si ii propun sa facem o tura pe vf. Negoiu sau pe vf. Moldoveanu.
Initial stabilim sa mergem pe Moldoveanu, dar chiar inainte sa incheiem convorbirea noastra ma gandesc: Ce-ar fi Daca ?!

Ce-ar fi daca le-am urca pe amandoua intr-o zi ?
Feri e de acord si ramane stabilit sa urmarim prognoza si la prima fereastra de vreme acceptabila sa facem o incercare.

Planul e simplu: plecam de la forestier, mergem in stil de alergare montana cu skiurile si claparii prinse pe rucsac pana unde incepe zapada, urcam pe skiuri de tura si clapari pe varf, dupa care skiem cat mai mult in vale, ne luam iar adidasii, coboram la masina, mergem pe urmatoarea vale si repetam exercitiul ;).

Totul e sa ne incadram intr-o zi lumina si mai ales sa ne lase vremea. Sambata si duminica arata la fel prognoza asa incat batem in cuie ziua de duminica. Sambata seara Feri imi spune ca vrea si Silviu Balan sa vina. Ma bucur, Silviu e puternic, e om de echipa si e si mai tanar decat noi :).


Ne intalnim in Victoria la 4,40 AM, baietii vin din BV, eu din Sibiu. Ne invartim un pic prin oras pana nimerim drumul spre Vistisoara, iar apoi, mergem incet pe drumul spart si plin de gropi.

Forestierul e plin de noroi si urme adanci de taf si camioane. Se taie la greu :(.
Ne atrage privirea semnul de interzis circulatiei publice de la intrarea pe vale.

E interzis sa mergi cu masina ca si turist, dar sa intri cu drujba, taful si camionul e voie...
orice asemanare cu situatii nu demult dezbatute nu e deloc intamplatoare...


Fara mic dejun, cafea de dimneata, dar cu mult entuziasm, la ora 6,02AM, pornim de la masina (840m altitdine).

Totul e ud, raul e umflat, 2 poduri sunt sub apa, cum o sa avem nevoie de adidadsi pentru ambele ture, incercam sa-i pastram cat mai uscati posibil, suntem nevoiti sa ne descaltam. Chill-out de Fagaras :)


De cum iesim din padure vantul ne ia in primire. Petele de zapada sunt tot mai dese si tot mai lungi. Ne punem pe skiuri la 1650m. De aici se intrevede o ruta pe zapada pana in creasta principala.



La baza versantului e o mare acumulare de zapada, probabil de la o avalansa, urcand mai sus vedem si zona de fractura chiar la baza unui culoar inclinat. Zapada e firnuita, urcam cu coltari si pioletul pe culoarul care ne scoate in creasta.

Renuntam la coltari si piolet, zapada aici e moale si mergem matematic pe creasta, cand pe poteca, cand pe zapada. E ceata si vantul sufla puternic.

Pe creasta ce leaga Vistea de Moldoveanu zonele cu zapada alterneaza cu cele stancoase.
In spintecatura dintre Vistea si Moldoveanu culoarul dinspre est e inca acoperit si se vede o varianta buna de coborare pana in saua vaii Vistea.


La ora 10 ajungem pe varf. Doua fotografii si dam de vale.

In spintecatura punem skiurile in picioare. 
Coboram pana in saua Vistea si apoi pe vale pana la 1650m, cea mai lunga coborare pe skiuri din sezon.

In unele zone zapada incepe sa se inmoaie, dar in general a fost foarte buna pentru ski.


Ne lenevim, e soare si e cam zapuseala…
Facem o pauza scurta, mancam ceva si ne hidratam si pornim alert spre vale.

Pe drum spre valea Porumbacului se vad muntii inecati in nori grei si plumburii. Pe alocuri pe creste se vad averse.

Lasam masina(1050m) aproape de locul in care forestierul vechi se termina (e locul in care incepe poteca). Afara e potop, stam un timp si asteptam sa se linisteasca, raul vuieste, toate paraiele curg.


Inca ploua marunt cand pornim fara mult entuziasm in jur de ora 3pm,
Prin padure suntem destul de protejati astfel incat atunci cand ajungem la cabana Negoiu, nu suntem chiar asa uzi.  Doar adidasii sunt murati.

Traversam mai multe culoare cu zapada, hotaram ca e mai safe sa renuntam la adidasi, si chiar daca nu ne punem inca pe skiuri, incaltam claparii de tura.

Sus pe munte, crestele sunt acoperite de nori si se vad zone extinse in care ploua sustinut.
Nu stam prea mult de vorba, continuam pe poteca ce traverseaza pe sub creasta Serbotei.
Odata ajunsi in zona cascadelor din caldarea Saratii, ne punem pe skiuri. Zapada este foarte buna si in curand reintram in ritm.
Nu facem pauze, iar daca cineva ramane in urma, scadem ritmul pentru a ne regrupa.
Asta a fost tactica pe intreaga tura: fara pauze (doar la tranzitii ne-am oprit) si am reglat ritmul in asa fel incat sa ne putem regrupa.


Urcam pana in caldarusa de sub struga Ciobanului si apoi ultima portiune o urcam pe clapari.
Ne cataram pe un culoar foarte inclinat si expus care ne scoate pe vf Negoiu Mic.

Zapada e deja putreda, din loc in loc sunt zone stancoase, pentru a nu pierde vremea cu tranzitiile, continuam pe jos.

Ne afundam adeseori pana peste genunchi, oboseala se face simtita, dar varful se vede aproape si asta ne da energie.


Ajungem pe varful Negoiu la ora 6,51PM, in plin white-out.
O ceata densa, aproape materiala, acopera intreg muntele.

Suntem bucurosi ca am reusit sa ajungem sus pe lumina.

La coborare ne punem pe skiuri din creasta, de sub vf Negoiu Mic.

Zapada e foarte moale, imbibata cu apa de la ploi si putrezita de caldura de peste zi.
La fiecare viraj cantitati mari de zapada aluneca spre vale.

Skiem cu mare grija pe o brana inclinata suspendata deasupra unor stanci.
Daca zapada pleaca chiar daca e o cantitate mica de zapada te poate dezechilibra si arunca peste saritori.

Trecem de acest loc periculos. In continuare coborarea este foarte placuta si desi zapada s-a mai inmuiat, nu avem probleme.

Coboram rapid chiar daca e white-out, ghidati de urmele de urcare.
La un moment dat remarcam un sir de urme care se suprapun cu cele de skiuri: e un urs !
Probabil ca am trecut pe langa el prin ceata !


Ajungem la poteca punem skiurile pe rucsaci si coboram la cabana.
Trecem la adidasi, vrem sa bem un ceai, cabana e deschisa dar in sala de mese nu e nimeni.
Batem in geam, dar cum din pacate nimeni nu raspunde, renuntam la ceai si ne continuam drumul.


Coboram rapid, pe scurtaturile cunoscute. E aproape intuneric, aprindem frontalele.
Ajungem aproape de locul in care am parcat cand ploaia reincepe.
Ajungem la masina si ne imbarcam rapid.

O tura asa solicitanta e 100% dependenta de conditiile meteo si de zapada.
In mod cu totul miraculos, desi vremea a fost foarte instabila si au fost numeroase reprize de precipitatii (mai ales in partea a doua a zilei) am reusit sa ne deplasam in intervalele cu ploaie mai putina.
Tactica aleasa a fost cea care ne-a permis sa ne deplasam rapid si fara pauze inutile.
Am ales tot timpul o ruta care sa minimizeze numarul de tranzitii dar e drept si conditiile de zapada ne-au permis asta.

Dar orice plan ai avea si oricat ai lucra la tactica, fara o echipa adevarata nu iese nimic.
Iar intr-o echipa buna fiecare stie exact la ce se inhama.
Alpinismul si ski alpinismul sunt sporturi in care responsabilitatea apartine fiecaruia.
Sunt multe sectiuni in care te deplasezi simultan.
Pe parcursul unei ture fiecaruia ii vine randul sa conduca si sa deschida drumul,
si tuturor le revine la un moment dat un pasaj expus sau periculos.
Dar asta nu inseamna ca vreunul din echipa merge orbeste,
Ruta se ajusteaza permanent si de cate ori apare o problema, fara prea multe discutii se alege solutia potrivita, indiferent cine o propune.
Dar pentru asta e nevoie ca fiecare membru al echipei sa-si asume respunsabilitatea si riscurile ce decurg din ceea ce inseamna acest sport.

Toti 3 ne-am sincronizat perfect…
Multumesc Feri si Silviu pentru o super tura ! :)

Statistic tura arata astfel:
tura pe vf Moldoveanu: 20km si 2000D+
altitudinea maxima 2544m si minima 840m
am mers in adidasi de la 840m la 1650m
pe skiuri de la 1650m pana la 2200m
pe bocanci 2200m pana la 2544m
la coborare am skiat de la 2520m la 1650m

tura pe vf Negoiu: 16km si 1600D+
altitudinea maxima 2535m si minima 1040m
am mers in adidasi de la 1040m la 1730m
pe skiuri de la 1730m pana la 2450m
pe bocanci 2450m pana la 2535m
la coborare am skiat de la 2450 la 1730m

Echipament folosit:
alergare montana: Dynafit feline
clapari: Dyanfit PDG
skiuri: Dynafit PDG/legaturi: Dynafit Low tech PDG
bete: Fizan
rucsac: Dynafit PDG
costum ski alpinism: Ballan Sportsware
casca: Singing rock Penta
coltari: BD Neve
piolet: Petzl quark

Filmul aventurii noastre:


moldoveanu-negoiu from Adrian Valean on Vimeo.

Ski alpinism, Balea Lac - vf Negoiu - Balea Lac


Ascensiune de ski alpinism pe varful Negoiu

Echipa: Adrian Valean (ghid), Daniel Musat, Victor Halmagian
Balea Lac ora 4,00 AM
Lacul Caltun ora 7,11 AM
vf Negoiu (via Struga Dracului) ora 8,40 AM

Balea Lac - lacul Caltun - strunga Dracului - vf Negoiu - struga Doamnei - lacul Caltun - Balea Lac
19km, 2400 D+
#adventureguide

S T E E P

Ski Alpinism in Fagaras:
Impreuna cu Andrei Preda am explorat cateva linii interesante in zona Turnul Paltinului, versant NV si vf. Laita, versant N.
Daca pe culoarul de sub Turnul Paltinului am intalnit doar pulver, pe fata N a vf Laita, zapada a fost complet diferita: in cea mai mare parte viscolita, culoarul era incarcat cu zapada viscolita iar spre baza pantei era o placa de vant de toata frumusetea.


Am urcat pe vf paltinul, apoi am traversat saua Paltinului pana in capatul ei S, de acolo am intrat pe culoarul care coboara pe sub Turnul Paltinului in caldarea Pietroasa.

Am urcat apoi in creasta, am traversat muchia Laita spre N si am coborat pe fata N a vf Laita in valea Doamnei.


Ciopor de capre negre, departe de zbuciumul din zona caldarii Balea.

Spre E de pe varful Laita


De pe varful Laita spre N creasta devine accidentata si expusa pe alocuri, asa incat ne punem coltarii.

Traversam fara probleme pe varful N laita 

De aici coboram crosetand printre insulele de placi de vant, ca printr-un camp minat.

Alegem o linie care sa ne expuna cat mai putin chiar si in eventualitatea in care declansam ceva. Si chiar daca la un moment dat zapada se crapa, skiind cu impact cat mai redus pana la urma reusim sa coboram fara sa declansam o avalansa.