Ciortea - Boia 1dec2006

Profitam de timpul liber datorat lui 1 dec si o dam iar in Fagaras...
Impreuna cu Cristi vrem sa urcam pe Boia traversind custura care leaga Ciortea de Boia.
Urcam prin Barcaciu si punem cortul sub piciorul nordic al Vf Scara pe o vreme superba.



Zapada este inghetata, vremea superba , doar ca bate vintul destul de tare.
Traversam peste Girbova ajungem in sa intre Ciortea si Boia.
Peretele custurii arata salbatic si impresionant.



Traversam custura care leaga Boia de creasta principala. Din pacate datorita unor probleme de ordin subiectiv Cristi sugereaza sa renuntam la ascensiune. Se mai intimpla...



Oricum desi la prima vedere arata destul de impresionant exista posibilitatea de a ocoli pasajele dificile pe fata dinspre est...



Urcam pe Ciortea est si apoi coborim la cort. Vintul sufla puternic si ne flutura cortul ca pinza de corabie.
fara sa stam mult pe ginduri sapam o grota in zapada si dormim comod la liniste.



Si uite asa am mai ramas cu o tema nefacuta...



Va urma...

Trail running, sport sau aventura?

articol publicat in revista Knox

Anduranta, viteza, ligamente flexibile, muschi puternici, o inima pe masura si doi plamini uriasi...O masina de inghitit kilometrii. Orice teren.

Grecii antici sint primii care vorbesc despre alergat altfel, vorbesc despre sport. Oamenii au cautat dintotdeuna solutia magica pentru a le face viata mai buna, iar grecii antici nu fac exceptie. Ei au identificat importanta pe care alergatul o are, reflectind asta atit prin sport cit si prin arta. Imagini de alergatori, pictate pe vase sint o expresie estetica a acestui gest.
Probabil nu exista exercitiu mai simplu, la indemina si mai benefic pentru noi.

Nu cred ca sint necesare multe explicatii filozofice despre cit de benefic sau important e sportul pentru echilibrul nostru, voi presunpune asta preexistind ca o axioma.

Decorul conteaza, el poate fi desenat cu ochii mintii de cei mai norocosi, alimentati de o imaginatie bogata, alergind prin oras si visind la munti si dealuri inverzite, evitind masini si pietoni, ignorind claxoane si remarci rautacioase.
Sau putem evada la un trail-running, in natura, pe poteci sau drumuri de munte, pe dealuri sau prin padure. Parcurile sint pentru trail-running un simulacru...dar poate fi o solutie de marti dupa-masa, sau miercuri, sau de fiecare dupa-masa, totul depinde doar de regulile pe care ni le facem.
Oricum, muntele e cel mai bun loc pentru sport, o sursa de sanatate si de energie la indemina tuturor, tineri sau batrini, solutia ideala pentru a ne mentine in forma.

Trail-runningul ca sport independent, a inceput sa se cristalizeze in anii 80. In prima faza componenta a raidului de aventura, a adunat tot mai multi adepti, devenind metoda de relaxare sau alternativa de antrenament pentru a evita suprafetele dure ale asfaltului sau monotonia nesfirsitelor ture pe piste de atletism.

Presupune parcurgerea in ritm de alergare a unei rute alese, in general pe munte sau in zone de deal, pe poteci si drumuri neamenajate. Distanta si gradul de dificultate depinde de pregatirea si conditia fizica a participantilor, cit si de cunoasterea zonei.
Acest sport inseamna un efort continuu in conditii cu solicitare intensa considerind ca traseul contine diferente de nivel importante. Acest scenariu e foarte plauzibil avind in vedere ca in general potecile si drumurile neamenmajate urmaresc profilul locului mult mai bine decit o sosea. Potecile si drumurile nepavate ofera suprafete mai putin dure care nu uzeaza atit de mult articulatiile.
In plus comparativ cu alergatul pe o pista sau pe strada, trail-running-ul este un sport care solicita grupe musculare din aproape tot corpul, datorita terenului neregulat.

Cind mai ai citiva pasi pina in virf, peisajul se deschide in fata ta ca la cinematograf, aerul se primeneste, padurea curge la picioarele tale, pe poteca ingusta fiecare pas curge firesc, aproape fara efort, stop. Ca sa ajungi pina aici e nevoie de multa munca...

Trail running-ul e un sport care poate oferi foarte multe satisfactii. Cu toate astea, decorul in care se desfasoara, muntele, necesita atentie, pentru ca pericole exista. Acestea pot fi atit obiective: frig si timp urit, ceata, pietre alunecoase, zapada si gheata, caderi de pietre, pericole de alunecare cit si subiective: cele mai multe fiind determinate de lipsa de experienta, teama, supraestimarea pregatirii fizice, echipament de proasta calitate. Ca si rezultat pentru diminuarea riscurilor e util luati in calcul potentialel pericole si sa inceracti sa le limitati, ajuta sa va consultati cu cineva cu experienta in acest sport.

Echipamentul trebuie adaptat la anotimpul in care se practica si altitudine. Imbracamintea se alege in functie de temperatura si efort. E bine sa nu lipseasca un recipient pentru apa, ceva de mincare usor de digerat si o haina de schimb.
Incaltamintea sa fie rezistenta, usoara, talpa sa-ti permita sa nu aluneci in zonele umede, sa protejeze piciorul si sa asigure o buna amortizare.
Sint mai multi producatori care ofera incaltamine speciala pentru trail-running. Salomon, Nike, Adidas, Assolo, La sportiva sint doar citeva optiuni.
Nu alergati in tenisi sau incaltaminte neadecvata pentru ca riscati sa va distrugeti picioarele din cauza rosaturilor si bataturilor si in plus stresati suplimentar articulatiile. Incercati incaltamintea pe care doriti sa o cumparati dupa-masa cind piciorul e putin mai mare.

Daca v-ati decis sa incercati acest sport, e bine sa incepeti cu rute de 10 max 15km, intr-un ritm in care alternati jogging-ul cu alergare ceva mai sustinuta cel putin 4-5 reprize. La final sa mai ramina energie, nu mergeti pina la limita, cel putin pentru inceput. La start e bine sa incepeti cu un ritm lejer pentru a creste apoi progresiv.
In saptaminile urmatoare ar trebui sa mariti gradat ritmul, pe masura ce cistigati in anduranta si forta.
Pe distante scurte accelerati si apoi reveniti la un ritm constant. In timp ar trebui sa reusiti sa mentineti un ritm constant destul de sustinut. Ideea de baza e simpla: trebuie sa-ti antrenezi corpul pe distante scurte la un ritm ridicat pentru a putea sustine distante mai lungi in ritm sustinut.
Pentru a trece la distante mai lungi si un ritm m ai ridicat in prima faza trebuie creata o baza pentru asta. Oricum in aceasta prima etapa volumul e mai important decit viteza.
Incrementati cu cel mult 10% distanta de alergare de la o saptamina la alta.

Incercati sa fiti creativi in alegerea rutelor de alergare. Veti evita astfel plictiseala si monotonia iar organismul va "lucra" in parametrii fara sa se acomodeze prea mult cu un tipar.
Setati-va tinte realiste si pe termen scurt si pe termen lung. Astfel in timp se vor vedea rezultate concludente. Nu va comparati si nu intrati in competitie cu ceilalti. Alergati pentru voi si comparati-va performantele cu cele personale. Oricum nu va asteptati ca fiecare urmatoare tura sa fie mai buna decit precedenta.
Daca va conservati energia in prima parte a turei puteti beneficia de un final relaxant.
Fiti pregatiti sa eliminati din vocabular cuvinte precum "nu pot" si "niciodata".
Chiar si o tura in care nu dati 100% din potential e o tura reusita. Doar abandonul e o nereusita, dar aici nu ma refer la potentiale accidentari cind e mai bine sa te retragei decit sa acutizezi o problema.

Tips and tricks:
Incercati sa va gasiti un partener/ partenera. E mai greu sa renunti la o tura cind cineva depinde de tine.
In zilele in care iti propui o tura mai lunga sau mai dificila nu incerca incalatminte sau echipament nou sau combinatii noi de mincare.
Inainte de o tura de trail-running nu faceti o incalzire bazata pe streching ci una bazata pe alergare usoara timp de citeva minute. Nu va programati in zile consecutive etape importante de alergare(distanta, diferenta de nivel si dificultate).
Hidratati-va constant pe timpul intregii zile.
Petru a fi eficienti mincati si va hidratati in ora imediata dupa alergare.
Aici fiecare stie cit, ce, cind si cum. Oricum un kg in minus insemna efort mai putin si consum mai mic.
Nu neglijati timpul de odihna, organismul are nevoie pentru a se recupera, altfel sportul va deveni o corvoada si accidentarile probabile.
Poate nu in primul rind despre muzica...Mp3 player, o super inventie...nu v-o recomand. Cind dai drumul la picioare la vale o sa ai nevoie de toata concentrarea de care mai poti da dovada. O clipa de neatentie, un bolovan alunecos si excursia ta se poate termina in cel mai bun caz cu citeva copci.
Cit despre locurile in care acest sport se poate practica la noi, sintem printre cei mai norocosi. Totul depinde de imaginatie. Sint sute de trasee turistice, poteci si drumuri de munte si deal mai ales in zonele impadurite care mai de care mai variate.
O harta cu trasee turistice si abordarea lor din alergare e promisiunea unei adevarate aventuri.

Custura Ciobanului Fagaras

Fagaras 14-15 octombrie 2006
Lasam masina mai sus de "cariera" pe la 800m alt si pe la 10,30 incepem sa urcam...
Tinta este Custura Ciobanului, unul din cele mai frumoase si salbatice trasee de alpinism din Fagaras. Gradul e 3B dat in special datorita lungimii si a caracterului aerian si expus al rutei.



Tragem tare sa ajungem cit mai devreme sa intram in traseu. O scurta pauza la cab. Negoiu, si pe al 13,30 intram in ruta propriu-zisa.
Vremea e buna, dar destul de frig, in jur de 2-3*C.
In peretii nordici se vad deja schitate citeva mici cascade de gheata.
Traseul porneste din stunga Ciobanului, 2100m alt pina pe vf Negoiu Mic 2450m alt. Cea mai mare dificultate este stinca deosebit de friabila, pe toata lungimea crestei stiind intr-un echilibru precar adevarate 'televizoare".



Primele 6-7 lungim insa sint destul de expuse asa ca mergem cap schimbat Cristi si cu mine, Dragos la mijlocul corzii de 60m.




Pe traseu pitoanele sint foarte rare, pe toata lungimea lui (aprox15 lungimi) intilnim cam 3 pitoane, mai plantam noi inca vreo 3 sa le avem la iarna cind vom reveni.



Oricum pe ultima portiune cam 5 lungimi mergem simultan singura dificultate fiind orientarea.



Norii ce urca de jos ne vor da tircoale tot timpul, amplificind senzatia de gol...



Pe la 5 ajungem la capat...-ul traseului si al puterilor.



Dupa aproape 8 ore de efort sustinut din care 3-4 ore de catarare avem satisfactia unei privelisti beton. Si mai avem inca de coborit...



Urcam cei citiva metri pina pe Negoiu 2535m si ne bucuram apus. Ne retragem pe la cele Cleopatrei pina la cab Negoiu. Toata distractia: cam 10 ore jumate de efort sustinut, 1700m diferenta de nivel din care 350m de catarare...un bun antrenament pentru iarna pe care de abia o asteptam.

Din sezonul verii temperate...

Statul acasa NU E O ALTERNATIVA .



Pentru cine simte ca locul lui e in fata TV-ului nu am sfaturi.
Pentru restul nu e nevoie de sfaturi...



Poate ne sperie ploaia sau poate chiar o raceala, singura racela de care chiar ma tem e de aia din suflet.



vorba multa saracia omului...
si cum e treaba cu miscarea...

Combo Ski

Simbata 18-11-2006 muntii Fagaras, Balea
Prima iesire la ski de tura din sezon...

Impreuna cu Oana vrem sa reparam greseala de saptamina trecuta cind am urcat fara ski-uri.
Urcam cu masina cu ai mei pina la copertina 3 de sus, drumul e ok, pe ici pe colo cite un petec de zapada. Vin si seniorii pe jos la o tira de miscare pina sus la poduri, eu cu Oana continuam spre Balea Lac.


Zapada e sticla pe vale, a fost cald zilele trecute si apoi frigul a congelat tot.
Mergem pe stinga vaii care acum e mai mult in soare, mai mult pe canturi ca aluneca rau.
Pina la urma Oana, care era chitita sa schieze, alege un jgeab pe fata vestica a Buteanului si se da pe acolo, eu vreau sa profit de zapada asta beton si o dau spre est spre Vinatoarea lui Buteanu prin valea Vaiuga.



Imi pun schiurile pe rucsac, coltarii si urc pe ceva jgheab spre caldarea Vaiugii.
Pe jgheab e beton, coltarii musca la fix, chiar la iesire am un pasaj scurt de catarat unde tre sa ma folosesc de piolet.



Vad citiva boarderi pe vale, e jale, toti cobora in derapaj din cauza ghetii...
Ajung in caldare, imi pun iar schiurile, peretele Buteanului domina tot decorul.



Pe un mic promotoriu imi las schiurile, iau piletul si coltarii si continui spre vf. Vinatoarea lui Buteanu pe versantul lui nordic, pe hornul dintre vf. Capra si Buteanu...



Soarele bate acum direct pe perete si descatuseza chiciura agatata de stinci, asa ca mai tot timpul vine zapada la vale, stau cu ochii mai mult pe sus la fiecare zgomot sa nu cumva sa vina cu pietre, zapada aici in caldarea nordica e mare si neconsolidata din cauza ca nu prea bate soarele, asa ca sint nevoit sa urca pe linga perete.



Pe horn e ok, am scapat de micile lavine din perete, numa tre o tira de atentie.
Hornul e destul de inclinat, cam 40-45* da zapada e buna si merge repede. Chiar spre iesire are un pas mai dubios da piletul prinde bine pe pernitele de iarba si ies in sa inainte de Buteanu.



Intre timp fuioarele de nori aruncate de vint peste creasta se ingroasa , si in curind toata partea de sud a Fagarasului va fi acoperita. Pe creasta zapada e moale si acum e ceata.
Cineva fost pe aci mai de dimineta se vad urme...fac cei citiva metrii pina pe vf, fac citeva poze apoi cobor iute sa nu vina ceata pe vale si sa nu mai nimeresc locul unde mi-am lasat schiurile.



Cobor pe sud, ca sa evit hornul care la coborire nu arata asa imbietor, ocolesc promotoriul vf. Capra si din creasta direct spre nord, cum trec in nord se schimba atmosfera, e frig da macar zapada chiar daca e mare nu e asa uda...



Ajung la schiuri, manic ceva iute si o dau la vale...pe sticla e ca la ruleta.
Cobor cu grija, schiurile de tura usoare cam trepideaza, e destul de solicitant fizic da e frumos.
Zonele expuse le cobor in derapaj, apoi pe vale pina la masina.
Ajung mai repede decit m-am gindit pe lumina...datorita schiurilor.

IAR NA...

Simbata 11 noiembrie 2006
Inca nu-mi revin, zapada in nov am mai vazut dar conditiile din Fagaras de we asta sint de miezul iernii, strat de baza inghetat cam 40-50cm si strat de pulver de 30cm, -10*C.
Singura problema e ca nu avem schiurile la noi.
Cu Cristi Si Dragos la ora 11 incepem sa urcam...



Urcam in saua Doamnei, traversam pe sub Paltinu si coborim in caldarea superioara a vaii Doamnei, tinta este portiunea finala a muchiei Laita (cea mai accidentata portiune din muchia nordica a Laitii) si creasta dintre Laita si vf Turnul Paltinei.



Oana, Adina si Alina vor sa urce pe Iezerul Caprei. Adina si Alina cu bocanci mai de toamna vor suferi ceva din cauza figului si se vor intoarce. Oana urca singura prin saua Caprei pina pe Iezer si continua pe creasta spre Paltinu, pina la urma se intoarce din cauza zapezii destul de dubioase, crusta care se rupe la fiecare pas fiind obositoare si riscanta pe creasta ingusta.



Din caldarea superioara a Doamnei urcam pe piciorul nord-estic pina in muchie. E exact ce ne-am dorit, stincile sint acoperite cu un start de crusta in care piletii si coltarii prin foarte bine, cornisele sint relativ mici dar periculoase pentru ca zapada inca nu e bine consolidata.



Nu prea sint probleme tehnice, doar o portiune de vreo 8-9m de descatarat pe o fata expusa si inclinata de zapada, dar in zona aia zapada e stabila. La ora 14 ajungem pe vf.Laita. Destul de tirziu tinind cont ca la 5 se intuneca dar ne incercam totusi norocul si cu custura turnului Paltinei.



Parcurgem o buna bucata din ea, cam jumate, dar pe la 3,30 mai aveam o zona din care retragerea e mai dificila si preferam sa nu ne prinda noaptea pe ea. Ne retragem pe o brina care traverseaza peretele nordic al custurii, printr-o zona care alterneaza zapada pulver de 40cm cu gheata la o inclinatie de 60-70*, brina are in medie o inclinatie de 40-45*.
Si asa ajungem destul de tirziu in Balea, in jur de 4,30 si coborim pe vale pe inserat.
De la copertina 3 coborim direct pe culoarul larg spre Balea Cascada.
In treimea mediana zapada e bocna asa ca muncim ceva sa facem urme. Ajungem pe intuneric jos.
Fiind prima tura de iarna din sezon sintem multumiti de cele 8 ore de efort sustinut.



...si e de abia luni

Expeditia Pamir 2006



Virful

Ramine acolo solitar, batut de vinturi, acolo vom incerca sa ajungem in zori...Ramine inca departe ascuns in ceata se dezvaluie din timp in timp o tinta inca indepartata. ….Era frustrant…ne intoarcem de la 6900 ? Dupa atatea eforturi si sacrificii ? Cu gandul la cele 18 zile de munca din spate pasim pe varf la ora 14. Emotii ? Nu pot sa descriu in cuvinte, nici nu incerc de fapt. De ce am urcat ? Probabil pentru a trai acele emotii….. Urmeaza pozele de varf, un filmulet….si din ceata apare o silueta…e o poloneza curajoasa care ne spune ca a venit pe urmele noastre si ca ne roaga sa coboram impreuna fiind foarte obosita si deshidratata. La 14.30 suntem pe coborare si spre surpinderea noastra nimeni altcineva nu a mai urcat dupa noi. Toate echipele s-au intors de la 6900 !!
Echipa

Dimineata o mai lalaim prin Osh cautind sa ne completam cumparaturile: baterii pt aparate foto, apa minerala, inghetata... Sintem optimisti.

Un minivan, soferul , un fel de ghid, vorbitor de engleza si noi 6: Teo Vlad(Pitesti), Radu Crainic(Timisoara), Emil Fieroiu(Pitesti), Mircea Struteanu(Bucuresti), Horia Petrescu(Pitesti), Adi Valean(Sibiu).
Pe scaunele din spate zdrangane prin hirtoapele drumului aproape 200kg de bagaje, 12 rucsaci cu echipament(6 mari si 6 de tura) si cam 10 cutii cu mincare, cumparate pentru cele aproape 20 zile de expeditie, din Osh.
Soseaua urmeaza firul unei vai strajuite de dealuri semidesertice, din cind in cind traversam localitati saracacioase pe o caldura uscata. Curind aerul se primeneste si dealurile fac loc unor munti arizi. Peisajul e umanizat de iurtele presarate pe cele citeva vai acoperite de verdeata.
O scurta halta, masina are ceva probleme, primim de la copii localnici , in schimbul unor ciocolate niste mici bulgari albi pe care dupa o scurta examinare concluzionam ca sint un fel de brinza uscata...
Drumul incepe sa urce sustinut, ne oprim si soferul nostru face provizii serioase de apa.
Ajungem intr-un pas cam pe la 3600m altitudine. Coborim mult pina la nivelul unui podis strins intre muntii arizi care ramin lateral si un nou lant impresionant acoperit de ghetari unde identificam si tinta noastra.
Desi ne asteptam sa apara drumul lateral spre tabara de baza in fiecare clipa, vom mai avea de asteptat ore bune.
Se pare ca nici insotitorii nostri nu stiu mai mult decit noi, ne oprim destul de des pt ca acestia sa se informze in legatura cu drumul, intr-o localitate in care noi banuim ca se face bifurcatia are loc un episod straniu , in care un cetatean critalit incearca sa urce in masina; soferul blocheaza toate usile, urmeaza un dialog in kirghiza din care intelegem din ton ca soferul nostru e cam stresat...
Plecam in sfirsit si cu informatile culese de cei doi ajungem in sfirsit in tabara de baza pe intuneric.



Altimetrul indica 3460m...si distanta pina la poalele muntelui este de aproape 7km....o prima surpriza.
Muntele ne intimpina cu vint puternic si o ploaie torentiala.
Pina cind reusim sa ne instalam corturile sintem uzi si infrigurati. In conditiile astea mincarea simpla (ceva carne cu hrisca(fiertura de griu) si ceva cartofi si orez) pica la fix chiar daca pretul e de restaurant din centru 8$...
"Sala de mase" e instalata intr-o iurta...in care avem acces doar daca consumam din mincarea lor...incepe sa semene cu ceva nu de mult uitat.
Intr-un tirziu ne retragem rupti de oboseala dupa cele aproape 10 ore de drum pe hirtoapele soselelor Pamirului.
Dimineata ne intimpina cu un cer limpede si un decor impresionant: de jur imprejur creste masive acoperite de ghetari framintati ne incinta privirile...pentru asta am venit.

Trecem in revista conditiile care ne sint oferite: 4 locuri de cort si apa de baut dintr-un riu de o calitate indoielnica. Posibilitatea de a depozita bagaje, contra cost bineinteles, si de a beneficia de un fel de consultanta din partea celui care este managerul acestei tabere de baza. A si sa nu uit mai avem dreptul la 2 dusuri de persoana pe perioada in care o sa fim in zona.
Facem prima tura pentru aclimatizare pina in pasul Trecatorilor. Pe drum cartografiem mental locurile: la stinga un virf semet ne atrage privirile, il retinem. Poiana cepii, un platou urias acoperit cu ceapa salbatica , iarba rara si flori de colt...o combinatie stranie , greu de imaginat si foarte potrivita cu starea noastra de spirit :).
Poteca prafoasa ne conduce in pas la 4100m, toropiti de caldura si aerul uscat privim adormiti muntii din jur...sint mari. Lenin domina tot in preajma.
Continuam pe creasta pina pe un mic virf la altitudinea de 4200m. De aici avem viziune de ansamblu asupra tintei noastre (vf Lenin 7134m). Incepem sa ne revenim , soarele nu mai e asa ucigator si aerul se poate respira. Doar ca praful asta a intrat peste tot si nu o sa scapam curind de el.
Coborim incet ...
Calareti kirghizi ce cara bagaje pe cai din TB pina in tabara 1 aflata la 4300m ne surprind cu dibacia cu care isi mina caii pe potecile inguste si prin grohotisul marunt al versantilor.
Seara la ceai facem planul de ascensiune:
Citeva zile le vom aloca pentru a incerca sa urcam citeva virfuri din zona pentru aclimatizare apoi ne vom muta cu o parte din mincare si echipament in tabara 1 , de unde o sa incepem ascensiunea propriu-zisa.
Din pacate efectele apei baute din riu incep sa se faca simtite, Emil si Horia au probleme digestive. E nasol ca tocmai in perioada asta cind ar trebui sa te hidratezi si sa maninci cit de cit bine pentru a sustine procesul de aclimatizare al organismului tre sa ti regim.
Radu, Teo , Mircea si Adi, ne hotarim sa urcam pe virful care cu o zi inainte ne-a atras atentia inspre est, nu stim cum se cheama virful , nici nu ne pasa, e frumos si vrem sa-l urcam, apreciem ochiometric ca e undeva pe la 4800m , in cele din urma pe o harta ruseasca il si identificam , doar ca o cota.
Planul e sa urcam cit putem mai sus spre marginea morenei sa punem cortul acolo apoi sa-l abordam pe doua rute: Radu si cu mine pe nord est, Teo si Mircea pe nord , nord vest. Mircea e cu snowboardul si ar vrea sa incerce sa coboare pe fata abrupta nordica. Fata pare acoperita cu gheata si asta face riscanta tentativa lui...dar vom vedea cind vom ajunge acolo.
Primul obstacol , asa cum am intuit, e torentul ce cobora din amplul sistem glaciar al masivului.
Nici o sansa sa-l trecem pe picioare...in apa tublure cafenie se aud bolovani dislocati si purtati haotic la vale. Niste calareti kirghizi se ofera sa ne treaca contra cost apa, dar nu prea avem incredere in ei pentru intoarcere si mai incercam sa gasim un loc sa trecem singuri pentru a nu depinde de ei...nu vom reusi, asa ca trebuie sa ne gasim alta tinta.
Continuam si la vest de pasul trecatorilor citeva virfuri piramidale ne fac cu ochiul. Ne asezam tabara la marginea ghetarului la 4100m altitudine pe un mic promotoriu.
In apropiere un pisc ce trimite spre noi o uriasa fata de gheata va fi prima provocare.
Teo si Mircea nu asteapta dimineata si pe la ora 16,00 pornesc sa-l urce.
Panta e aspra 50-60*, dar gheta e foarte buna si cei 2 avanseaza repede, de multe ori urcind concomitent.
Dupa aproape 2 ore ii vedem ajungind sus, apoi coborind incet pe creasta estica mai expusa dar mai scurta.
Ajung din nou la zapada si cind ne gindeam ca totul s-a sfirsit cu bine, urmind o portiune mai putin inclinata de ghetar Mircea si apoi Teo cad in cite o crevasa , reusind sa ramina totusi la suprafata, cu ghetarul nu e de glumit...se leaga din nou in coarda si vin cuminti inapoi in tabara. Mircea isi plimba placa pe ac virf, dar gheata care acopera versantii nu-i permite sa o foloseasca.
Dormim destul de chinuiti, 4 intr-un cort, dimineata cu greu ne urnim spre urmatorul nostru obiectiv...trebuie sa recunoastem inca destul de neclar. Dorim sa urcam un virf care sa se apropie de 5000m. Avem mai multe alternative dar lucrurile vor fi mai clare cind ajungem mai aproape de cele 2 piramide care strajuiesc valea pe care ne aflam.


Inca nu sintem aclimatizati suficient de aceea ne miscam destul de incet. Ghetarul e putin inclinat, insa mergem legati datorita crevaselor care sint un pericol real. In citeva locuri se aud adevarate torente undeva sub picioarele noastre. In zona superioara sint acoperite cu un strat de zapada care le ascunde astfel ne miscam cu multa atentie. Cele 2 virfuri sint de inaltimi apropiate asa incit il alegem pe cel dinspre sud care ne ofera si o privire panoramica asupra vf Lenin si a rutei pe care o sa o urmam. Panta se accentueaza fara sa devina dificila si in curind ajungem pe virf. Altitudinea este
4580m.

Facem o pauza de odihna si mincam cite ceva. La intoarcere sintem nevoiti sa ocolim citeva zone in care podurile de zapada se subrezisera si fara alte emotii ajungem la cort. Ne simtim mult mai bine, semn ca organismul incepe sa se aclimatizeze.
Norii incep sa se adune asa ca nu mai pierdem timpul , preferam sa ne stringem lucrurile si sa coborim inainte sa ne prinda ploaia. In ciuda altitudinii destul de ridicate in zona Pamirului am avut surpriza sa ne ploua chiar si aproape la 5000m.
Ajungem in tabara de baza si ne stringem din nou cu totii.


Echiparea taberelor intermediare-aclimatizare
Hotarim sa petrecem 2 zile de odihna in tabara de baza dupa care sa incepem programul de echipare a taberelor si finalizarea aclimatizarii pe ruta propriu-zisa.
In acest timp Emil a urcat singur pe vf Petrovski 4700m, destinatia cea mai apropiata pentru aclimatizare. Horia va urca si el pina pe la 4300m pe ac munte.
Prima seara o petrecem la o cina copioasa.
Gasim niste mici lacuri in apropiere in care ne scaldam in voie. Apa extraordinar de limpede, e foarte rece unde adincimea depaseste 1m.

Sintem ca in vacanta, in sfirsit nu mai avem nimic de munca , desi greul de abia acum incepe.
Din pacate apa nepotabila pe care sintem nevoiti sa o folosim pentru baut ne va da mult de furca la toti.
In unanimitate ne decidem sa ne scurtam cit mai mult sederea in ac zona.
Fara sa mai pierdem timpul negociem cu carausii si ne pregatim bagajele de ascensiune.
Dimineata fiecare cu cite un rucsac de tura de vreo 12-15 kg pornim la drum.
Horia se hotaraste sa inchirieze un cal pentru drumul pina in tabara 1 noi restul pe jos.

Prindem o masina care ne duce cei 7km pina unde incepe poteca spre tab 1. Povestim cu alpinistii din Kazakhstan care urca si ei sa-si echipeze taberele. Mai aflam una alta si ac legatura ne va prinde bine mai tirziu.
Caldura torida si praful potecii ne vor insotii pina in tabara 1. Pe parcurs avem surpriza unei traversari a unui torent de ghetar la care era un adevarat contingent de calareti care ofereau ac serviciu pt 5$. Trecem cu 4$ de caciula si dupa un scurt moment de confuzie datorat carausilor care nu stiau cum sa-si imparata vama ne reluam drumul.
Apar primele crevase si poteca dispare lasind locul unor momii care ne indica cind si cind directia.
Ajungem in tabara 1 unde spre surprinderea noastra sintem nevoiti sa platim pentru a ne pune corturile...Suma nu e mare(2$ de cort) dar faptul in sine nu prea ne convine, mai ales ca primiseram asigurari de jos ca totul e ok mai sus...Dupa o scurta discutie prin radio cu TB ne clarificam , va trebui sa platim. Sintem cam nervosi...si mai sus ce ne asteapta? Sa platim ca urcam pe urme?
Aici e alt aer, si alta atmosfera, apa e curata de pe ghetar, iar restul speram sa fie bine.
Ne adunam iara la sfat.
Impreuna cu Radu ne decidem sa stam o zi in tabara 1 sa avem timp sa ne pregatim tot echipamentul, sa ne hidratam cum trebuie si sa putem pleca cit mai devreme posibil.
Restul baietilor sint nerabdatori sa urce si vor sa plece cit pot de repede in sus spre tabara 2 la 5300m.
Dimineata ne ia prin surprindere si pe la 8,30 incepem sa ne urnim : facem ceai, mincam , baietii se pregatesc incet incet de plecare. Se pierde destul de mult timp, sintem cu totii cam obositi, efectul altitudinii se simte si aici.
Pe la ora 10 e in mod mult prea tirziu sa mai pleci spre tabara 2 asa incit Teo si Mircea hotarasc sa ne insoteasca miine dimineata devreme.
Horia si Emil ramin credinciosi idei de urca si pleca foarte tirziu in ciuda recomandarilor noastre de a amina plecarea pentru dimineata.
Raminem in tabara si ii urmarim cum urca incet, serpuind printre crevase.
Ora fiind foarte inaintata, soarele a inmuiat podurile de zapada peste care se pot traversa crevasele transformind acest exercitiu intr-unul obositor si riscant in aceste conditii. Cu toate astea in acesta perioada pericolul de avalansa este relativ redus datorita faptului ca nu a mai nins de cel putin 1 saptamina.
Doar in timpul noptii se aude tunetul avalanselor declansate de seracurile ce se prabusesc de pe uriasul versant nordic al virfului.

Se face tirziu...
Daca in timpul zilei soarele incinge totul, temperatura ajungind pina la +25/30*C cum apune soarele temperatura scade drastic ajungind la -10/15* in mai putin de 2-3 ore
In cel mult 2 ore se intuneca si cei doi sint inca departe de tabara 2. Se vedea inca de la plecare cum Horia ramine in urma, ritmul lui Emil fiind mai rapid.
Ii vedem apoi facind pauze lungi apoi miscindu-se lateral, probabil incercind sa traverseze marile crevase care se vad inca de jos.
Nu au reusit , asa ca spre surprinderea noastra , in loc sa coboare ii vedem instalindu-si cortul , in plin culoar pe versantul nordic.
Vremea incepe sa se strice dupa aproape 7 zile de timp foarte frumos. Nori cenusii se aduna dinspre nord vest. Oricum speram sa nu ne afecteze prea mult si mai ales speram sa nu ninga, ruta putind devenii periculoasa in caz de ninsori din pricina avalanselor.
Ceasul suna prea repede, ca de obicei, la ora 4 ne adunam echipamentul si ne pregatim de plecare. Cu coada ochiului tragem spre cortul pierdut in imensul ghetar. Speram ca Horia si Emil sa se trezeasca si sa plece citmai repede spre tabara 2 pentru a putea ocupa locuri pentru corturi.
Plecam pe 5,45 asa cum am planuit. Zapada inghetata ne ajuta mult si depasim o zona puternic crevasata fara probleme.

Tabara 2 e asezata pe versantul sudic al unui contrafort coborit din umarul nordic al vf Razdelnaia. In anii 1990 amplasamentul ei era in caldarea dintre Razdelnaia si ac vf, pina cind o uriasa avalansa declansata de prabusirea unor seracuri(datorata unui cutremur) a maturat tabara 2 ucigind 40 de alpinisti surprinsi in timpul noptii.
Apoi tabara a fost mutat la actuala ei pozitie.
Locurile pentru corturi sint putine si muntele destul de populat in aceasta perioada.
Urcam intr-un ritm bun si pe la ora 8 ajungem la cei 2 la 4800m. Baietii atunci faceau ochi, nu par sa fi dormit prtea bine, ne spun ca toata noaptea n-au dormit din cauza avalanselor ce se auzeau, nu foarte departe de ei....desi obiectiv locul era relativ sigur in conditiile noastre. Se pregatesc si ei de plecare....
Noi ne urmam drumul. De pe la 5100m urmeaza un lung traverseu ascendent spre vest care conduce la amplasamentul taberei 2. Nori adunati inca de dimineata isi vad de treaba , incepe sa ninga...
Ne simtim destul de bine si pe la ora 12 ajungem in tabara.
Gasim citeva locuri, nu prea bune, incepem sa le mai amenajam, apoi gasim altele mai sus, ne tot foim pina ne hotarim in sfirsit unde sa ne asezam. Toata agitatia asta ne cam termina si incepe sa ne doara capul. Cind in sfirsit reusim sa ne aranjam ne tirim rupti de obosela in corturi.


Dupa citeva ore, pe la 4pm apare Emil, singur...


Alte intimplari
Ne spune ca Horia se misca prea incet si s-au hotarit sa se desparta dupe ce au depasit zona cu crevase.
Facem ceai, si stam prin cort la adapost de ninsoarea care continua sa cada.
Trec aproape 2 ore si incepem sa ne ingrijoram, printre norii care se adunasera ne uitam din timp in timp in jos spre ruta de urcare din tabara 1. Din locatia tab 2 se vede destul de mult din aceasta, dar nici urma de Horia.
Deja ne facem planul sa coborim dupa el daca intr-o ora nu apare...Si apare , vedem in departare citeva mogildete care merg incet, foarte incet si se opresc des. Nu trec citeva minute ca un polonez ne anunta ca unul din oamenii nostrii ramas in urma se misca foarte incet, si-a abandonat rucsacul mai jos si ca este epuizat.
In citeva minute ne echipam 4 oameni si coboram sa-l ajutam.
Durerea de cap a disparut, o luam rapid la vale.
Ajungem destul de repede la el, Teo si Radu marg citeva sute de metri mai jos sa recupereze rucsacul abandonat.
Emil si cu mine il luam pe Horia, si-l ajutam sa urce pina in tabara.
Ne oprim des, cam dupa 6-7 pasi, pt ca e complet deshidratat si epuizat fizic. Cu toate astea are puterea sa glumeasca, si asta e semn bun. E bine ca e imbracat gros si asta l-a ferit de hipotermie pina acum, dar frigul de abia acum incepe sa se simta asa ca incercam sa ne grabim. Emil de o parte si eu de alta il sprijinim pina in tabara. Aici Mircea a facut ceai si ii dam urgent sa bea. Aflam cu stupoare ca intr-o zi de efort la 5000m a baut mai putin de 0,7 l de apa, infim si pentru nivelul mari daramite la altitudine unde ar trebui sa bei 3-4 l de lichid.
Mai aflam ca baietii nu au mincat nimic de dimineata ca nu se simteau bine, si nici de baut nu si-au pregatit, au plecat asa ca somerii...
Il bagam in cort si speram ca starea lui sa nu se deterioreze si din cauza altitudinii.
Ninge si peste noapte destul de subtire, mai mult asa de atmosfera, apoi iese iarasi soarele...
Horia se simte mai bine, a mincat cite ceva si i-am dat ceai pina a inceput sa protesteze ca nu poate sa-l mai vada. Oricum ceaiul in exces nu face rau.
Impreuna cu Radu urcam intr-o plimbare spre tabara 3 aflata intr-o sa dupa vf Razdelnaia la 6100m. Urcam pe un umar pina pe la 5700m, dintre toti Radu se simte cel mai in forma.
Cind coborim aflam ca Horia si-a facut deja planul sa urce spre tabara 3.
Nu-l contrazic, asteptam sa vedem cum se simte miine dimineata, oricum dupa o zi intreaga de zacut in cort trebuie ca iau mai revenit fortele, asta e bine, mai dispar din grijile noastre cum sa-l coborim.
Din pacate dupa o scurta plimbare ne dam seama ca ameliorarea e doar partiala el simtindu-se inca foarte slabit, asa ca ne hotarim sa-l ajutam sa coboare in tabara 1 cit mai curind.
Ne impartim in 2 echipe urmind ca Radu, Teo si Emil sa urce in tabara 3 sa doarma acolo pentru a finaliza procesul de aclimatizare, iar Mircea, eu si Horia sa coborim dimineata devreme spre tabara 1.
Dormim foarte prost din cauza unor conserve rusesti nashpa de tot. Nu intru in detalii dar nu lipsea mult sa ne explodeze cortul...
Dimineata , fara nici un chef , bem ceai, mincam ceva subtire si plecam care incotro.
Pe Horia il punem la mijloc legat intre mine si Mircea, si desi azi se simte ceva mai rau decit cu o zi inainte speram sa nu avem prea multe probleme.
De bine de rau Horia merge pe picioarele lui ceea ce pe noi ne ajuta foarte mult.
Fara evenimente deosebite ajungem in tabara 1 relativ repede fata de previziunile noastre, cam in 5 ore. Coborind mai jos omul nostru isi revine ca prin minune, efectul altitudinii atenuindu-se.
La baza ghetarului traversam o zona in care uriasul malaxor scoate la suprafata ramasitele unor nefericiti alpinisti probabil surprinsi de avalanse undeva mai sus. Pe o arie destul de intinsa gasim fragmente de corzi, oase, zdrente de haine si rucsaci, ghete ce apartinusera probabil unei expeditii din anii 50-60 dupa cum aratau.
Horia contempla peisajul cu un zimbet amar, mda pe muntele asta se poate muri...
Intre timp baietii plecati spre tabara 3 se descurca bine si relativ repede ajung in sa. Emil care nu s-a simtit bine in ultimele zile nu ajunge pina sus si decide sa mai ramina o zi in tabara 2.
Radu si Teo urca si monteaza un cort in sa, petrec o noapte linistita fara probleme dupa care coboara tot drumul pina in tabara 1.
In tabara 2 se intilnesc cu Emil care se pregatea sa urce si el in tabara 3.
Ne intilnim toti , mai putin Emil in tabara 1 si hotarim sa coborim impreuna in tabara de baza. Cu o zi intirziere ajunge si Emil care dormise si el o noapte in tabara 3 si acum venea la odihna.





Ultima etapa  
Suntem in BC dupa echiparea taberei 3. Urmeaza 3 zile de odihna si hrana, « combustibil » esential pentru a avea o incercare decenta a varfului. In prima seara servim cu pofta o placinta traditionala cu carne, ramasa nemancata de la un grup de austrieci. Ne repezim romaneste la ea si desi eu unul simt ca nu intra prea bine nu imi pot stapani pofta. Rezultatul : la 1 noaptea sunt afara la vomitat si ma simt de parca sunt batut zdravan. A doua zi aveam sa mi-o petrec intre izolir si WC, dorinta cea mai mare fiind sa am suficienta putere sa ajung in ABC sa-mi strang echipamentul. Emil e in forma si decide sa plece a doua zi catre taberele superioare si apoi catre varf. Teo si cu mine decidem sa ramanem cele 3 zile, pentru a ne reveni, si plecam la o zi dupa Emil. Din pacate amandoi eram departe de a fi in apele noastre insa speram intr-o revenire…..care pana la urma s-a produs.
La momentul in care am plecat din TB vremea s-a inrautatit insa aveam asigurarile lui Dimitri si a lui Sasa, un ghid local, ca aici, vremea rea nu dureaza mai mult de 2-3 zile…hmmm.


ABC, 4300 m – ninge si e ceata, coafura rezista !!!! Suntem nevoiti sa ramanem o zi in plus aici….E grea asteptarea asta….Oare cat o mai tine vremea asta ? Hotaram ca a doua zi sa mergem la deal desi vremea nu prea tinea cu noi. Speram sa ajungem in T2 si acolo sa stam pana cand vremea ne va permite sa incercam varful.
In T2 nimic diferit : ninge toata dupa-amiaza, un fel de mazariche ciudata iar ceata nu ne lasa sa vedem nimic in jur. Daca zilele trecute aveam nevoie de furazolidon acum iau un Dulcolax ca sa elimin « excesul de greutate ». T2 e situata pe un grohotis la 5300 m. Cum spatiul e destul de strans corturile sunt foarte aproape unul de altul, doua corturi aproape ca formeaza un apartament cu 2 camere. N-ai cum sa nu interactionezi cu vecinii. Lana noi 2 cehi, el si ea, intra in vorba cu noi si aveam sa aflam ca sunt de 5 zile in T2. Ei au ales aceasta varianta de aclimatizare, pentru a nu mai cobora si urca din TB inca o data. E bine, e rau ? Fiecare stie pt. el…..

Emil e in T3 de 2 nopti. Din pacate cum vremea a fost proasta nimeni nu a urcat spre varf astfel incat se vede nevoit sa coboare in ABC pentru odihna.
Dimineata,7 august, vremea se pare ca se indreapta. Toata lumea porneste voiniceste la deal spre T3. Noi, ca de obicei, avem ritmul nostru la trezire si pregatiri. Recuperam insa foarte mult la mers astfel incat ajungem printre primii in T3, facand cu 2 h mai putin decat prima oara cand am urcat la aceasta altitudine : 6100 m.


Back to top

Virful

Hotaram sa bem si sa mancam bine dupa care sa mergem pe vf. Razdelnaya 6148, un varf situat la vreo 20 min de tabara 3. Zis si facut pe la 5 suntem pe varf iar dupa cum arata vremea la noapte vom porni sigur spre varf. La ce ora ? Asta e o alta problema…..unii pleaca la 3 altii 4, 5 chiar 6.30. Noi hotaram ca la 5 e bine, la 3 fiind prea frig…..si devreme.
Inainte sa plec Horia C. m-a sfatuit « bea multe lichide » ….si am fost ascultator. In cele mai multe nopti am iesit si de 2 ori. Nu-mi era prea comod insa organismul meu s-a adaptat foarte bine altitudinii.
La ora 2 noaptea ies din cort la apelul obisnuit si sunt intampinat de o luna plina care lumineaza crestele din jur si drumul nostru catre varf. E clar …plecam.
Primele echipe pleaca la 3. Zapada scrasneste sub coltari si ne anunta ca nu e cald afara. Ca niciodata terminam pregatirile mai repede si la 5 fara un sfert suntem afara din cort si gata de drum. Pe creasta inaintea noastra se vad luminile a 4 echipe. Noi avem doar o frontala, eu uitand-o pe a mea in T2.

Urcarea incepe printr-o coborare intr-o sa adanca si de acolo se urmeaza o creasta lunga catre platoul de la 6400. Frig, vant, intuneric….Aveam sa tinem pufoaicele pe noi aproape toata ziua.
La 6400 incepem sa ajungem din urma celelalte echipe. Se lumineaza si e vremea sa-mi scot mainile din manusi pt. cateva poze. In spatele nostru multe echipe au plecat mai tarziu. Ritmul nostru este unul bun care in scurt timp ne aduce in spatele bulgarilor, prima echipa. Traseul spre varf nu are dificultati tehnice. Eu am decis sa-mi las pioletul in T2 si bine am facut. Coltarii si betele au fost suficiente pt. trecerea portiunilor mai inclinate.
Desi ziua se anunta superba de la 6400 intram in ceata si aveam sa iesim din ea doar sporadic pe tot parcursul zilei. La 6900, pe platoul al doilea sunt chiar in spatele bulgarilor. Eu credeam ca urmeaza varful si din respect nu-i depasesc pe vecini, gandind ca dupa 6 ore de mers in fata e meritul lor sa ajunga primii. La un moment dat ne oprim pe un camp de zapada, inconjurati de ceata. Ne ratacisem in platou la 6900 !!!! In jur totul alb, nici un reper. Coordonatele varfului nu le aveam pt. GPS si bulgarii nu reusesc sa le afle din T2 prin statie. Incet – incet apar nemtii, cehii, polonezii, rusii, un britanic…cu totii vin pe urmele noastre si ne oprim toti ca intr-o gara, capat de linie. Nimeni nu stie incotro e varful si toata lumea sta pe loc asteptand ca altii sa ia o decizie. Deja stateam acolo de 1 h ….Era frustrant…ne intoarcem de la 6900 ? Dupa atatea eforturi si sacrificii ? ….La un moment dat se elibereaza un pic cerul si Teo vede o creasta in directia NV care probabil ca duce spre varf. Hotarat si foarte motivat ii spun lui Teo ca aia trebuie sa fie si incep sa trec platoul in acea directie. Teo ma urmeaza in timp ce toate celelate echipe stau pe loc, se uita la noi si nu fac nimic….
Urmeaza 2 h de ascensiune pe creasta respectiva si de fiecare data cand spuneam «acolo trebuie sa fie ! » dadeam de fapt de inca un obstacol ce trebuia trecut. Teo se simte destul de rau : plamanii si inima…dar e la fel de motivat si incapatanat ca si mine. Ne-am gasit !!! Cu gandul la cele 18 zile de munca din spate pasim pe varf la ora 14. Emotii ? Nu pot sa descriu in cuvinte, nici nu incerc de fapt. De ce am urcat ? Probabil pentru a trai acele emotii…..Am ajuns pe vf Lenin la 7134m.

Montam pe virf o placuta comemorativa pentru cei care au luptat impotriva comunismului, in muntii Fagarasului in anii 50...Sintem pe virful Lenin, iar virful cel mai apropiat de 6800m e botezat Djerjinski de la seful NKVD, placuta noastra are niste vecini puternici si cu toate astea iata ca istoria a facut pina la urma , speram noi, dreptate, iar prin intermediul nostru un marunt gest de reparatie morala. (echipa Pamir2006)

Urmeaza pozele de varf, un filmulet….si din ceata apare o silueta…e o poloneza curajoasa care ne spune ca a venit pe urmele noastre si ca ne roaga sa coboram impreuna fiind foarte obosita si deshidratata.
La 14.30 suntem pe coborare si spre surpinderea noastra nimeni altcineva nu a mai urcat dupa noi. Toate echipele s-au intors de la 6900 !
...Cu tot frigul si oboseala nu uitam sa multumim sponsorilor:

Coborarea a fost lunga dar si mai lunga a fost urcarea in T3 din saua de la 6000…La 19 eram la cort dezechipat cu ceaiul pe foc. La scurt timp vine si Teo si dupa ce bem o supa si un ceai ne bagam in saci.
Dimineata soare dar viscol. Cortul e pe noi de la atata zapada viscolita. Bem repede ceva si iesim hotarati sa dam la vale cat mai repede. Jos in T2, Emil era hotarat sa urce impreuna cu vecinul nostru de cort, cehul. II uram bafta si coboram in T1.
Amica cehului avea sa coboare cu noi la vale, fiind foarte slabita dupa 1 sapt. in T2. Pe seara suntem invitatii ei la cina si sarbatorim varful cu orez si bere.
Emil avea sa urce si el a doua zi, impreuna cu cehii. Ne-am regrupat cu totii dupa 3 zile in ABC de unde, cu tot echipamentul si bagajul in spate, am coborat in TB la 3500.

A urmat dusul dupa 10 zile, drumul spre Osh 9 ore cu o lada Niva, bazarul, Bishkek, Istanbul, Bulgaria, Bucuresti. In Buc m-am despartit de baieti si pt. prima oara mi-as fi dorit sa stau in capitala. Asa, a mai urmat o noapte pe tren, pana la TM.
(Radu Crainic)

Back to top

Dorim sa multumim tuturor celor care ne-au ajutat ca aceasta expeditie sa devina realitate:



sponsorilor nostri:

SALOMON Romania(Timisoara), AlfaTest Timisoara
Gotech Baia Mare, ATELIER AD Cluj Napoca,
ALMAS Timisoara, XSPORT Timisoara,
Adventure and MountainGuide Sibiu
Simco Grafic Timisoara

si tuturor celor care ne-au sustinut si au colaborat cu noi pentru realizarea acestui proiect:

Oana Ciobanu,
Iulia Crainic,
Calin Crainic,
Fam. Crainic seniorii,
Fam. Valean seniorii,
Ana Maria Ciobanu,
Horia Colibasanu, Cristi Stan, Eugen Suciu-Krausz,
Sebastian Baiesu, Radu Pavel, Dan Gabor,
Vevi,

prietenilor nostri de la CS AlternativeTimisoara


Teo Vlad multumeste celor care l-au sprijinit:

Ion Boncea, Dan Pana, Marius Gane, Liana Grigore, Maria Vlad, Mircea Donescu, Sorin Gane, Stelian Pavalache, Dana Gradinaru, David Neacsu,
colegilor din echipa Salvamont Pitesti
si sponsori:

Consiliul Judetean Arges

Artis Design Tulcea, SC Granit Profesional SRL Pitesti,
Patrascu si Gane Engineering Bucuresti