7500 sau Ar fi fost prea frumos...

 foto: Boti Simion
Are o poveste scurta:
Suma aproape ideala a conditiilor de concurs a fost indeplinita:

Am avut o coechipiera puternica, pe Ioana Mica.
Ma simteam in forma si eram odihnit.
Conditii meteo excelente.
Am avut echipa de suport la vf.Omu, pe Oana, care a urcat cu apa si provizii de vineri dupamasa cu un rucsac de 17kg.
Aveam un plan bun si logistica era asigurata la fix.

Totul parea perfect...

Si totusi zeii sportului au decis ca meritam sa fim pedpsiti...drept urmare la start Ioana se simtea rau. Cu toate astea primi 25 km ne-am miscat bine. La coborarea spre Sinaia am balaurit si am coborat prea mult, intarziind cam 20min.  A urmat urcarea la Piatra Arsa unde am mai recuperat, doar ca Ioana nu parea deloc in apele ei. Am sperat ca daca stam si ne odihnim o sa-si mai revina chiar daca trebuie sa mergem mai incet. N-a fost sa fie...din cauza efortului se simtea deja foarte rau si in conditiile astea singura varianta rezonabila a fost sa abandonam...

Am coborat la pas la Pestera unde am ajuns in jur de miezul noptii. Ioana era mai bine dar prea slabita pentru 90km si 8000 dif de nivel...

Am mancat ceva si apoi am urcat singur spre vf.Omu, ca sa o ajut pe Oana dimineata la coborare...

Se vedeau in spate frontalele celor care continuau concursul...initial n-am simtit vreo parere de rau dar pe masura ce urcam spiritul competitiei ma ardea din ce in ce mai tare.

Rezonabil ar fi fost sa-i astept pe cei din spate sa ma ajunga si sa urcam impreuna, dar n-am putut, am mers constant incercand sa pastrez ac distanta, era ultima mea etapa de la 7500, de anul asta...
Am ajuns la Omu dupa 2h si m-am culcat pe la 3am.
Dimineata eram deja anesteziat si imun, m-am bucurat pentru prietenii pe care-i vedeam inca in concurs. Pe fata celor mai multi se citea oboseala dar si vointa de a termina concursul.

7500 e un traseu de psihic, unde suferinta e inclusa in program...



Niciun comentariu: