Update 8 mai, EXPEDIŢIE HIMALAYA, CHO OYU 8201m

Update 8mai
ÎNAPOI LA ABC 5760m ALT MAX ATINSĂ 7200m C2
Tentativa de vârf a fost întreruptă de condiţiile de vreme.Altitudinea maximă atinsă a fost tabăra 2 (C2) 7200m. După o noapte în C1, după ce am ajuns în white-out şi ninsoare în C2 ,am decis să mă retrag datorită modificării radicale a prognozei meteo. Practic nu mai există fereastra de vârf  luni, urmează 3-4 zile cu ninsori abundente şi vânt puternic. Ieri am coborât de la 7200m direct  în ABC (advanced base camp). Azi se văd căciuli negre peste toate vârfurile de  7000m+ din zonă.

Camp 2 după furtună de zăpadă
(foto:http://ai.stanford.edu/~latombe/mountain/photo/cho-oyu/cho-oyu-2001-02_files/image162.jpg)


Update 5 mai
Aclimatizarea e ok, să înceapă SUMMIT PUSH!
Avem un fel de fereastră de vârf luni dimineaţa, aşa că mâine reîncepem urcarea. Avem echipată deja tabăra 1 (C1 6500m), pt. a avea viaţa mai uşoară trebuie să duc un cort şi provizii în C2 7200m. Din păcate ruta nu e amenajată nici până în C3, iar cel mai important e deasupra de C3. Vremea e în continuare foarte instabilă, reprize de ninsoare cu viscol  în fiecare zi şi încă e foarte frig. Ţineţi pumnii !


(foto:http://ai.stanford.edu/~latombe/mountain/photo/cho-oyu/cho-oyu-2001-02_files/image101.jpg)



Update 1 mai
HRISTOS A ÎNVIAT!
C1 6400m, ECHIPARE TRASEU SPRE C2 7200m, ALT MAX ATINSĂ 7000m, ÎNAPOI ABC 5760m
Am ajuns ok în C1, am pus cortul şi-am făcut ceaiul şi o supă chinezească picantă şi ieftină. Am dormit  destul de rău noaptea,m-am trezit cam slăbit, dar după ce am reuşit să mănânc ceva pe la 10 dimineaţa mi-am revenit şi am dat-o la deal spre C2 împreună cu un suedez. Am urcat foarte bine, mă simt excelent şi reuşim să echipăm cu coardă fixă o bucată de traseu mai dificilă spre C2. Ajungem până la 7000m şi se strică vremea, bate vântul f tare, coborâm repede spre C1 cu planul să ajungem ziua următoare să facem depozit în C2.
Planul nostru e dat peste cap de vreme, începe să viscolească şi se face foarte frig, sunt -20C în cort, dorm cu costumul de puf pe mine, mă trezesc dimineaţa cu cortul plin de zăpadă, afară e white-out şi viscol aşa că iau decizia să cobor spre ABC. Am ajuns în ABC ok, sărbătoresc şi eu Paştele, toată lumea a coborât azi de pe munte. Ne-am regrupat şi aşteptăm vremea bună.

Sper să ningă zilele următoare, din ce am văzut ieri mai sus de C3 e foarte periculos, cad pietre şi gheaţă.. Din C1 în C2 e multă gheaţă, dificil dar safe.

(foto:http://www.markhorrell.com/wp-content/uploads/route.jpg)

Deasupra C1 în drum spre C2, stânga sus se vede Shishapangma 8027m
(http://ai.stanford.edu/~latombe/mountain/photo/cho-oyu/cho-oyu-2001-02_files/image125.jpg)


Update 27 aprilie
ECHIPARE TABĂRA C1 6400m ŞI ÎNAPOI LA ABC 5760m
După ceremonia Puja şi alte treburi administrative ce ne-au ţinut în ABC până luni, după ce s-a mai calmat vântul, marţi dimineaţa am pornit încărcat de bagaje spre C1 . Din păcate este zăpadă puţină, va trebui să duc schiurile pe rucsac o vreme după cum arată acum muntele. Urcarea spre C1 e foarte obositoare, 6 ore de echilibristică pe un grohotiş dificil . Ultimii 500m calci doar pe 'farfurii'  instabile. Am făcut un depozit în C1 unde am lăsat două corturi, clăparii, butelii de gaz, piolet, colţari. Coborârea la ceaiul din ABC a durat  cam 2h30. E de muncă la greu, uzură multă, la urcare am mers grupaţi, dar la coborâre am dat-o la vale mai repede.
Planul pe zilele următoare ar fi: azi şi mâine sunt în ABC la odihnă, vineri urc iar în C1, sâmbătă sper C2 şi duminică ABC, să vedem dacă ne permite vremea!

spre C1
(foto:http://ai.stanford.edu/~latombe/mountain/photo/cho-oyu/cho-oyu-2001-02_files/image117.jpg)

C1
(foto:http://ai.stanford.edu/~latombe/mountain/photo/cho-oyu/cho-oyu-2001-02_files/image119.jpg)

(foto:http://ai.stanford.edu/~latombe/mountain/photo/cho-oyu/cho-oyu-2001-02_files/image094.jpg)


Update 22 aprilie
TABĂRA DE BAZĂ AVANSATĂ ABC 5760m
După două nopţi petrecute în tabăra de bază la 4900m, după ce o parte din bagaje au fost trimise pe iaci căre ABC, după încă o noapte în tabăra de bază intermediară la 5300m şi după un drum obositor pe morenă, am ajuns în sfârşit la odihnă, la cort în ABC ! Vremea nu e strălucită, a fost foarte vântos şi deocamdată ninge...

(http://ai.stanford.edu/~latombe/mountain/photo/cho-oyu/cho-oyu-2001-02_files/image095.jpg)

(http://ai.stanford.edu/~latombe/mountain/photo/cho-oyu/cho-oyu-2001-02.htm)


Update 19 aprilie
TABĂRA DE BAZĂ 4900m
Suntem în plin deşert la 4900m, vârful se vede minunat de aici. Arată bine!

(foto: http://www.thousandwonders.net/Cho+Oyu)

Update 18 aprilie
De pe drum - Everest ne face cu ochiul ;)

(foto: Adrian Vălean)


Update 17 aprilie
TINGRI 4900m
Azi şoseaua (calitate bec!) ne-a dus şi până la 5200m! Aclimatizare pe microbus! Vizităm nişte mănăstiri după un hike până la 4900m pe ceva deal din zonă.


(foto: Adrian Vălean)
                                                              
(foto:http://www.travelphotogallery.net/tibet/tingri/tibet-tingri-photo-13.jpg.html)


Update 16 aprilie
XIGAZE  3900m
Am ajuns la Xigaze, la 3900m., am traversat podişul arid al Tibetului, infrastructura e impresionantă, mare parte din drum am mers pe autostradă, iar apoi pe un drum asfaltat care e în condiţii foarte bune. La hotel condiţii excelente! Mâine pornim spre Tingri 4900m unde vom sta două zile, iar de acolo în sfârşit o să urcăm pe jos până în tabăra de bază.


(foto:http://www.wikiwand.com/en/Samzhubz%C3%AA_District)


(foto:https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Shigatse_Dzong.jpg)


Update 15 aprilie
LHASA
În scurta noastră şedere în Lhasa am vizitat mănăstirea Potala, centrul spiritual al Tibetului. Acum un loc sufocat de turişti, în care cei ce se rugau erau pur şi simplu daţi la o parte ca să facă loc valurilor de vizitatori....
În general sunt un pic dezamăgit de oraş, clădirile tradiţionale au fost înlocuite cu betoane într-un stil care din păcate nu ne este deloc străin...Totuşi există încă mici insule care au supravieţuit intensităţii cu care cultura tibetană este nivelată.

(foto: Adrian Vălean)
(foto: Adrian Vălean)
(foto: Adrian Vălean)
(foto: Adrian Vălean)
(foto: Adrian Vălean)
(foto: Adrian Vălean)
(foto: Adrian Vălean)

Mănăstirea Potala e amplasată pe o colină la altitudinea de 3700m.
Mâine continuăm drumul spre Cho Oyu!


Update 14 aprilie
LHASA "The land of snow" 3500m
Am ajuns în Tibet!

(foto : http://www.tibettravel.org/)

Update 14 aprilie
In sfarsit ne-am imbarcat catre Lhasa, Tibet (China), dupa un sejur prelungit la Kathmandu, timp in care am prins si anul nou nepalez (suntem in 2073 :) si 2 mici cutremure...
Cea mai mare parte din bagaje le-am trimis deja si ne vor astepta in BC.
Voi fi intr-o expeditie internationala cu 1 slovaca, 1 francez, 1 spaniol, 1 suedez, 1australian, 1 elvetian si un roman, asa ca intr-un inceput de anecdota :)...

Imagini de la "revelion" lui 2073


Azi, 6 aprilie 2016 incepe aventura :)

3 comentarii:

c02min spunea...

Succes si sper ca expeditia sa fie o reusit,a nu o anecdota, cu ai scris in post!

Diaconu Radu spunea...

Dumneavostra pe Cho Oyu, Ciprian Patrascu pe Everest, fostul mu coleg de scoala Horia Colibasanu pe Manaslu...aglomeratie de romani in Himalaya in 2016!
Doamne ajuta sa veniti acasa cu bine!

Mihai Savu spunea...

Dacă ai rezistat tu la uzura "Valea Doamnei" de mii de ori, precis reziști la câteva ABC-C1-C2 și retur. Calci pe farfurii instabile, deci calci în străchini? :)