Barometrul e implacabil...se strica vremea.
Pe cerul negrul stelele parca rid de noi.
Curind ajungem la Gentiana in Retezat. Si eu si coechipierul meu Radu Crainic sintem nerabdatori sa inauguram sezonul de catarat hivernal.
Pe la 5 dimineata alarma ceasului ne trezeste brutal. Incerc mental o scuza sa mai stau in sacul de dormit, poate e vreme proasta.
Ies afara...stelele zimbesc ironic.
Ne miscam in tacere, ca niste automate. Mincam, pregatim un ceai si in scurt timp, de asta data fara mult chef, infruntam intunericul si frigul noptii. Cerul devine cenusiu, in zare o lumina stranie invaluie piscurile. Rasaritul ne da energie.
Curind incepem sa urcam spre peretele Bucurei. Stincile sint complet tapetate cu zapada. Aspectul este impresionant. Pe fetele superioare spinzura intr-un echilibru precar zapada adunata de vint.
Urcam pe culoarul care delimiteaza la est traseul 25 octombrie. Mergem cit mai aproape de stinci si incercam sa evitam acumularile de zapada. Pe culoar s-au format scinduri de vint, care asteapta ca o capcana tacuta trecerea cuiva, oricum nu noi...
Din fericire reusim sa desenam o ruta care ne permite sa urcam in siguranta. Pe partea superioara a culoarului acesta se inclina puternic, 50-60* si sub cei citiva cm de pulver e gheata.
Ne cataram cu grija si depasim cei 10-15m mai dificili, dupa care ultima surpriza: o scindura de vint ne asteapta in proximitatea crestei acolo unde inclinatia culoarului scade. Urcam pe urmele firave pe care o capra neagra le-a lasat in zapada cartonata.
Vintul sufla constant si frigul musca...
Cit vezi cu ochii crestele pudrate se decupeaza de pe cerul de cerneala. Plafonul de nori, desi amenintator, e destul de sus. Speram sa ramina asa.
Odata trecuti de vf. Bucura 1 o luam spre sud pe creasta ce-l leaga de vf. Judele. E destul de multa zapada si specific inceputului de iarna, crestele sint incarcate. Colac peste pupaza, vintul si-a facut de cap si a inghesuit-o in toate ungherele, in forme care mai de care mai bizare.
In curind muchia se ascute, incep rautatile. Ne oprim si ne legam in coarda.
Parcurgem o lungime aproape orizontala, cu aspect de custura, fara sa fie insa foarte dificila. Doar zapada instabila ne cam da de furca. Urmeaza o ruptura descendenta de 15-20m. Instalam un rapel dupa un colt de stinca. Din pacate nu avem nici un cm de cordelina de sacrificiu la noi si nu avem chef sa lasam anouri pe drum. Punem coarda direct dupa tanc...metoda deloc ortodoxa, si coborim in rapel.
Din mica sa in care am ajuns, cornise instabile domina creasta ingusta. Ca sa trecem ar trebui sa demolam tot. Ne gindim sa gasim o varianta care sa ocoleasca linia crestei, dar...
Intre timp Radu trage fara succes de coarda, tragem si impreuna, nici un rezultat.
Concluzionam ca singura solutie ramine sa ne intoarcem sus si ori abandonam un anou pentru rapel ori facem drum intors. Deja e destul tirziu si Turnul Lacului, tinta noastra e inca departe.
Soarele si-a facut loc printre nori si ne incalzeste placut.
Optam pentru a doua varianta. Ne cataram inapoi in creasta, o parcurgem in sens invers si cautam o cale de acces spre caldarea glaciara dinspre est. Coborim si apoi traversam spre saua nordica a Turnului (dinspre vf. Bucura). Aici zapada e mai stabila si beneficiind de expunerea la soare a prins o crusta la suprafata. Un avantaj clar doar in primele ore ale diminetii. Acum la amiaza zapada incepe sa se inmoaie. Bulgari mari incep sa se rostogoleasca de pe peretele din dreapta(vest).
Trecem pe la baza unui pilier stincos puternic profilat care se inalta vertical spre creasta pe care am abandonat-o.
Ne uitam la Turnul Lacului acum relativ aproape si la peretele de deasupra noastra. Stinca e destul de curata, peretele arata bine si gindul ca am putea incerca o ruta noua ne cam da tircoale.
Nu mai ezitam, singura problema ramine zapada. Scoatem din nou echipamentul si ne pregatim de ascensiune.
Cum ruta arata destul de tehnic, mergem la coarda dubla. Avem la noi vreo 6 frienduri medii, 5 nuci si 3 lame plus anouri echipate cu carabiniere. Nu e foarte mult considerind ca trebuie sa echipam si regruparile, dar speram sa ne ajunga.
Prima lungime incepe cu o fata inclinata la 50*, intrerupta dupa 7-8m de un prim prag vertical. Asigur cu o nuca si apoi cu un friend si escaladez acest prim obstacol folosindu-ma si de pernitele de iarba inghetata, ca prize de piolet. Deasupra o placa acoperita cu gheata si zapada blocheaza trecerea. Sint nevoit sa demolez gheata care deja inmuiata de soare nu mi-ar sustine greutatea. Acum sint prize destule si ajung la o proeminenta stincoasa cu o fisura orizontala in care una din lame intra perfect. Continui escalada peste un prag stincos pe o fata foarte inclinata 70*. Aici am emotii din cauza zapezii. Pe alocuri prefer sa sap in zapada ca sa caut prize mai ferme. Pilierul pe care urcam se ingusteaza brusc si ajung la baza unui nou picior stincos fisurat unde regrupez cu 2 friend-uri si o nuca.
In stinga(sud) un horn coboara direct spre panta ce coboara in caldare.
Deasupra pragurile verticale alterneaza cu fetele inclinate de zapada.
Va trebui sa ne orientam in asa fel incit sa raminem aproape de stinca...
Am o veche senzatie, deja familiara, e si mai greu si mai riscant decit se vedea de jos.
Radu continua pe fisura din stinga asigurind cu un friend mediu si apoi depaseste in escalada un prag dificil. Monteaza un nou friend, trece de o noua fata, dupa care sint doua variante. Drept in sus, pare mai dificil dar e mai multa stinca, spre dreapta ar putea sa iasa pe pantele de zapada. Sintem intr-o dilema. Varianta din dreapta e mai usoara tehnic dar nu prea ai unde asigura...Mai logica pare varianta drept in sus.
Un piton intrat precar, o protectie iluzorie, si un nou perete vertical fisurat in care intra 2 friend-uri ne conduc spre un nou cimp inclinat de zapada (50*). Acesta se ingusteaza si formeaza o mica creasta care duce spre un perete puternic, la baza caruia Radu regrupeaza cu o nuca si un friend. Locul de regrupare e comod si sigur...
De aici linia de urmat e destul de limpede. Soarele dispare dupa creste si frigul incremeneste din nou totul.
O traversare ascendenta pare sa ne conduca spre iesire. Lungimea e destul de delicata din cauza zapezii mari. Sint nevoit sa traversez fetele incarcate pe la baza stincilor. Asigur din loc in loc cu friend-uri si plantez 2 lame. Un prag inzapezit bareaza trecerea, il curat si trec mai sus, de aici se vede locul pina la care am rapelat si creasta. Regrupez la un tanc solid.
Radu catara ultima lungime de-a lungul unui horn adinc pe care pune pentru sigurare nuci si regrupeaza in creasta. Pentru a treia oara parcurgem lungimea de exit.
Inserarea se apropie e deja ora 4, pina adunam echipamentul, frigul ne patrunde bine de tot. O luam rebegiti la vale...
Pe cerul negrul stelele parca rid de noi.
Curind ajungem la Gentiana in Retezat. Si eu si coechipierul meu Radu Crainic sintem nerabdatori sa inauguram sezonul de catarat hivernal.
Pe la 5 dimineata alarma ceasului ne trezeste brutal. Incerc mental o scuza sa mai stau in sacul de dormit, poate e vreme proasta.
Ies afara...stelele zimbesc ironic.
Ne miscam in tacere, ca niste automate. Mincam, pregatim un ceai si in scurt timp, de asta data fara mult chef, infruntam intunericul si frigul noptii. Cerul devine cenusiu, in zare o lumina stranie invaluie piscurile. Rasaritul ne da energie.
Curind incepem sa urcam spre peretele Bucurei. Stincile sint complet tapetate cu zapada. Aspectul este impresionant. Pe fetele superioare spinzura intr-un echilibru precar zapada adunata de vint.
Urcam pe culoarul care delimiteaza la est traseul 25 octombrie. Mergem cit mai aproape de stinci si incercam sa evitam acumularile de zapada. Pe culoar s-au format scinduri de vint, care asteapta ca o capcana tacuta trecerea cuiva, oricum nu noi...
Din fericire reusim sa desenam o ruta care ne permite sa urcam in siguranta. Pe partea superioara a culoarului acesta se inclina puternic, 50-60* si sub cei citiva cm de pulver e gheata.
Ne cataram cu grija si depasim cei 10-15m mai dificili, dupa care ultima surpriza: o scindura de vint ne asteapta in proximitatea crestei acolo unde inclinatia culoarului scade. Urcam pe urmele firave pe care o capra neagra le-a lasat in zapada cartonata.
Vintul sufla constant si frigul musca...
Cit vezi cu ochii crestele pudrate se decupeaza de pe cerul de cerneala. Plafonul de nori, desi amenintator, e destul de sus. Speram sa ramina asa.
Odata trecuti de vf. Bucura 1 o luam spre sud pe creasta ce-l leaga de vf. Judele. E destul de multa zapada si specific inceputului de iarna, crestele sint incarcate. Colac peste pupaza, vintul si-a facut de cap si a inghesuit-o in toate ungherele, in forme care mai de care mai bizare.
In curind muchia se ascute, incep rautatile. Ne oprim si ne legam in coarda.
Parcurgem o lungime aproape orizontala, cu aspect de custura, fara sa fie insa foarte dificila. Doar zapada instabila ne cam da de furca. Urmeaza o ruptura descendenta de 15-20m. Instalam un rapel dupa un colt de stinca. Din pacate nu avem nici un cm de cordelina de sacrificiu la noi si nu avem chef sa lasam anouri pe drum. Punem coarda direct dupa tanc...metoda deloc ortodoxa, si coborim in rapel.
Din mica sa in care am ajuns, cornise instabile domina creasta ingusta. Ca sa trecem ar trebui sa demolam tot. Ne gindim sa gasim o varianta care sa ocoleasca linia crestei, dar...
Intre timp Radu trage fara succes de coarda, tragem si impreuna, nici un rezultat.
Concluzionam ca singura solutie ramine sa ne intoarcem sus si ori abandonam un anou pentru rapel ori facem drum intors. Deja e destul tirziu si Turnul Lacului, tinta noastra e inca departe.
Soarele si-a facut loc printre nori si ne incalzeste placut.
Optam pentru a doua varianta. Ne cataram inapoi in creasta, o parcurgem in sens invers si cautam o cale de acces spre caldarea glaciara dinspre est. Coborim si apoi traversam spre saua nordica a Turnului (dinspre vf. Bucura). Aici zapada e mai stabila si beneficiind de expunerea la soare a prins o crusta la suprafata. Un avantaj clar doar in primele ore ale diminetii. Acum la amiaza zapada incepe sa se inmoaie. Bulgari mari incep sa se rostogoleasca de pe peretele din dreapta(vest).
Trecem pe la baza unui pilier stincos puternic profilat care se inalta vertical spre creasta pe care am abandonat-o.
Ne uitam la Turnul Lacului acum relativ aproape si la peretele de deasupra noastra. Stinca e destul de curata, peretele arata bine si gindul ca am putea incerca o ruta noua ne cam da tircoale.
Nu mai ezitam, singura problema ramine zapada. Scoatem din nou echipamentul si ne pregatim de ascensiune.
Cum ruta arata destul de tehnic, mergem la coarda dubla. Avem la noi vreo 6 frienduri medii, 5 nuci si 3 lame plus anouri echipate cu carabiniere. Nu e foarte mult considerind ca trebuie sa echipam si regruparile, dar speram sa ne ajunga.
Prima lungime incepe cu o fata inclinata la 50*, intrerupta dupa 7-8m de un prim prag vertical. Asigur cu o nuca si apoi cu un friend si escaladez acest prim obstacol folosindu-ma si de pernitele de iarba inghetata, ca prize de piolet. Deasupra o placa acoperita cu gheata si zapada blocheaza trecerea. Sint nevoit sa demolez gheata care deja inmuiata de soare nu mi-ar sustine greutatea. Acum sint prize destule si ajung la o proeminenta stincoasa cu o fisura orizontala in care una din lame intra perfect. Continui escalada peste un prag stincos pe o fata foarte inclinata 70*. Aici am emotii din cauza zapezii. Pe alocuri prefer sa sap in zapada ca sa caut prize mai ferme. Pilierul pe care urcam se ingusteaza brusc si ajung la baza unui nou picior stincos fisurat unde regrupez cu 2 friend-uri si o nuca.
In stinga(sud) un horn coboara direct spre panta ce coboara in caldare.
Deasupra pragurile verticale alterneaza cu fetele inclinate de zapada.
Va trebui sa ne orientam in asa fel incit sa raminem aproape de stinca...
Am o veche senzatie, deja familiara, e si mai greu si mai riscant decit se vedea de jos.
Radu continua pe fisura din stinga asigurind cu un friend mediu si apoi depaseste in escalada un prag dificil. Monteaza un nou friend, trece de o noua fata, dupa care sint doua variante. Drept in sus, pare mai dificil dar e mai multa stinca, spre dreapta ar putea sa iasa pe pantele de zapada. Sintem intr-o dilema. Varianta din dreapta e mai usoara tehnic dar nu prea ai unde asigura...Mai logica pare varianta drept in sus.
Un piton intrat precar, o protectie iluzorie, si un nou perete vertical fisurat in care intra 2 friend-uri ne conduc spre un nou cimp inclinat de zapada (50*). Acesta se ingusteaza si formeaza o mica creasta care duce spre un perete puternic, la baza caruia Radu regrupeaza cu o nuca si un friend. Locul de regrupare e comod si sigur...
De aici linia de urmat e destul de limpede. Soarele dispare dupa creste si frigul incremeneste din nou totul.
O traversare ascendenta pare sa ne conduca spre iesire. Lungimea e destul de delicata din cauza zapezii mari. Sint nevoit sa traversez fetele incarcate pe la baza stincilor. Asigur din loc in loc cu friend-uri si plantez 2 lame. Un prag inzapezit bareaza trecerea, il curat si trec mai sus, de aici se vede locul pina la care am rapelat si creasta. Regrupez la un tanc solid.
Radu catara ultima lungime de-a lungul unui horn adinc pe care pune pentru sigurare nuci si regrupeaza in creasta. Pentru a treia oara parcurgem lungimea de exit.
Inserarea se apropie e deja ora 4, pina adunam echipamentul, frigul ne patrunde bine de tot. O luam rebegiti la vale...
Dinspre sud nori grei se apropie incet inghitind crestele.
Vintul incepe din nou sa bata. Mergem mecanic prin zapada mare. Din cind in cind ne oprim si privim inapoi. Cred ca satisfactia cea mai mare vine de la faptul ca am reusit sa terminam fara evenimente...Oricum mai e cale lunga, si deja sintem pe drum de mai bine de 12 ore.
Ne hotarim sa terminam ziua asa cum trebuie si sa coborim pina jos.
Un popas scurt la Gentiana, ne stringem lucrurile si continuam cu marsul catre casa. Dupa 15 ore de la plecare sintem la masina...
Un rezumat tehnic, dupa noi, ar suna cam asa: ansamblu IV(M5):
L1: V, 50-70*
L2: V, 50-60*
L3: 60*
L4: V-, 45*
L5: creasta.
Desigur, informatiile sint subiective si in mod sigur depind de conditiile din traseu.
Acces: din portita Bucurei pe traseul turistic spre vf Judele, inainte de saua nordica a Turnului Lacului sint 2 turnuri, in cel mai inalt, spre nord, este un pilier stincos puternic profilat. Aici e startul traseului...
Mai dureaza ceva pina rumegam micul nostru succes. Nu stim daca traseul e o premiera sau nu, mai ales ca in trecut zona era destul de frecventata de alpinisti.
Oricum stilul la care l-am facut ne-a mers direct la suflet. Pe de alta parte in seceta pe care o resimte miscarea alpina din Romania cel mai potrivit nume pentru traseul nostru ar fi : "Too little, too late..."
2 comentarii:
super
e tare ceea ce ati facut!
eu zic totusi ca nu e chiar "seceta" pentru ca,in conditiile actuale(stare economica,sponsori ne-intelegatori,servicii gasite greu,antrenamente doar la sfarsitul saptamanii etc)totusi lumea care vrea sa mearga,merge.
informatia circula ,dar pana afli ceva,e greu..
imi plac si pozele,ca de obicei,frumoase,convingatoare!
Trimiteți un comentariu