Mont Blanc sau cacealmaua prognozelor meteo

2.09.2008
Ajungem la Chamonix la amiaza. Vremea superba care ne-a insotit pina acum o s-o platim insa scump…

Plini de speranta mergem la Maison de Montagne sa vedem cum stam cu prognoza meteo.
Ma simt ca atunci cind student fiind, mergeam sa vad rezultatele la examen, sperind la un 5 miraculos.
Nu, n-a fost sa fie, citesc neincrezator prognoza: cea mai puternica perturbare a verii se apropie, o sa fie furtuni, vint, pricipitatii insemnate…asta inseamna celputin 3 zile pierdute.

Ceva mai tirziu apar si Norbi si Laura, le spun tristea veste.
Ne decidem sa mergem undeva in apropiere, intr-un loc mai neutru in asteptarea unor vremuri mai bune.

3.09.2008
Annecy e locul. Petrecem o zi superba in asteptarea “la plus grand tempete de l'ete”…pe lac cu caiacul, la plaja, la volei, la piscina si seara pe terasa…cind in sfirsit vine o ploaie adevarata, fara mari efecte speciale insa.

4.09.2008
Dimineta uscam corturile si pornim inapoi spre Cham.
Prognoza e moderata, de fapt ca sa incep si sa termin cu subiectul prognoza, o sa concluzionez si nu o sa mai pomenesc de ea, doar ocazional. Nu de alta, dar madame prognoza a fost mai capricioasa decit vremea in sine si ne-a adus numai confuzi, decizi pripite si frustrari.
Deci atunci cind vremea urma sa strice prognoza era moderata, atunci cind vremea era moderata , prognoza era isterica, iar cind vremea era perfecta, prognoza, draga de ea, era sceptica.
In concluzie prognoza a fost ca un functionar siciit care te trimite de la un etaj la altul, de altitudine, complet aiurea, dar foarte sigura de sine…in consecinta pe parcurs o sa ma rezum la a prezenta situatia in fapt. “La plus grand tempete de l'ete” a fost de fapt “la plus grand “trompette”de l'ete”.

Seara doar citiva stropi ne mai sacaie optimismul.

5.09.2008
Dimineata ne intimpina cu un soare superb. Urcam cu masina la Saint Gervais, ne imbarcam pe tram de MB si ne oprim la Nid D’Aigle 2300m.
La urcare cercetam curiosi poligonul pe care in urmatoarele zile vom fi cobaii muntelui si ai conditiilor lui.

Pina la Tete Rousse 3100m se mai vad pe ici pe colo petice de zapada proaspata.
Spre Gouter, nu prea seamana cu ce am mai vazut prin poze, e cam alb acuma…hmm, asta ma cam pune pe ginduri. Vintul sufla puternic, si desi am urcat cu corturile in rucsaci, ne hotarim sa innoptam in refugiu. La adapostul comod al cabanei privim cum vintul isi face bezmetic de cap pe largile fete de zapada si gheata de pe versantul estic al Aiguille de Bionnassay.

6.09.2008
Dupa ce ne intoxicam cu prognoza meteo decidem sa urcam spre Gouter 3800m.
Insa pe drum toata lumea pare sa aiba sens unic, coborirea.
Un ghid ne avertizeaza ca o sa fie furtuna, ma uit neincrezator la el, avind in minte cele citite din prognoza, oricum vestea pare sa fi functionat ca un impuls de energie, pentru ca ne miscam mult mai repede, hotariti sa ajungem la Gouter, cel tirziu la prinz.

La Grand Couloir doar citeva pietre ne pun in garda si trecem fara probleme.

Fara sa fie foarte multa zapada, versantul arata impresionant. Colac peste pupaza, urmele urmaresc matematic creasta rezultind din asta tot felul de pasaje de catarat.
Pe culoarul din dreapta se vad portiuni cu cablu, acum partial astupate cu zapada.

Vintul care bate de ieri seara si-a facut treaba, nori cenusii acoperind muntele.
Curind incepe sa ninga insa suntem aproape sus. Norbi si Laura vin si ei destul de repede si reusesc la mustata sa pacaleasca ninsoarea.
Refugiul e aproape gol, sintem 8 persoane fara cabanieri.
Sa spun ca atmosfera de la Gouter era una de solitudine poate suna hilar pentru cine a vizitat refugiul in timpul sezonului.

Citeva ore mai tirziu, cind ies afara, privelistea ma infioara.
Valuri de zapada navalesc haotic minate de vint… ninge cu furie, ca in miez de iarna.

Deja peretele cu cabluri e serios incarcat cu zapada. Vizibilitatea e aproape de 0.
E momentul sa nu ma mai gindesc la virf, prioritatea devine coborirea.

Aud voci undeva mai jos. Un grup de 4 turisti rusi se catara pe ultima portiune de perete cea echipata cu cabluri…
Sint foarte precar echipati, fara coltari, cu haine greoaie, care arata mai mult de oras decit de munte. Unul din ei e intr-o stare avansata de hipotermie, clantane din dinti si e albastru la fata.

Cabanierii il pun pe picioare cu ceai cald si o patura uscata, oricum par foarte familiari cu genul asta de situatie.

Ingrijorarea pentru coborire se transforma intr-un ghimpe care is face loc in stomac. Experienta sumara pe care o au Laura si Norbi in materie de alpinism ma fac cumva responsabil.
Fac tot felul de scenarii in care sa coborim in siguranta toti patru. Incerc sa nu o arat dar de mult n-am mai fost asa macinat de ginduri. Noaptea trece greu, undeva pe la 4am ies afara cu speranta ca ninsoarea sa se fi oprit, dar nici vorba, ninge cu aceeasi intensitate de mai bine de 12h. Viscolul a tencuit peretele si versantul, e ca in miez de iarna.

7.09.2008
Soarele aduce mai multe liniste. Insa din nou prognoza pesimista afisata in refugiu ma pune pe ginduri. Ne punem la sfat si decidem sa ne retragem.

Intre timp lumea incepe din nou sa urce spre Gouter, insemnind ca avem urme pentru coborire. Ceva nu mi-e limpede, cum vine lumea sus daca prognoza e nasoala?! In fine ne echipam si o dam la vale.
Urmele simplifica treaba destul de mult. Mergem aproximativ pe linia traseului de vara, ocolind jandarmii pe care la urcare i-am luat la rind. Paradoxal zapada de care ma temeam atita ne ajuta semnificativ.

Oana e din ce in ce mai morcovita de faptul ca a trebuit sa plecam, mai ales ca tot mai multa lume urca.
E clar prognoza pesimista care ne-a trimis jos, n-are nici o legatura cu realitatea si nici cu prognoza dupa care s-au ghidat cei care vin de jos.

La Tette Rousse facem pauza de prinz, apoi continuam spre Nid D’Aigle. Avem ceva emotii din cauza ghetii formate pe poteca, fara coltari a fost fara indoiala cel mai riscant pasaj de pina acum. Ajunsi jos nu mai avem nici un dubiu, ne-am fentat big time…

Eu cel putin sint linistit ca am reusit sa coborim fara evenimente nasoale, insa Oana care isi dorea foarte mult sa urce nu poate fi impacata asa usor, mai ales ca vremea ne face in ciuda , norii se risipesc de tot si vremea e perfecta.

Ne alinam amarul la o cina pe cinste la Argentiere.

8.09.2008
Ne trezim destul de tirziu si nu ne grabim, dar vremea de afara ne pune iar pe jar.
Stam descumpaniti si ne uitam la cerul perfect albastru. Avem nevoie de mai putin de 1 minut sa ne hotarim: ne intoarcem sus.

Laura si Norbi dupa o scurta deliberare se hotarasc sa ni se alature.
Dupa ce facem o halta scurta la Maison de Montagne sa vedem prognoza, nu ne lasam asa usor dezamagiti, pornim val virtej spre Saint Gervais sa prindem MB tram. Prognoza e optimista din nou. Ziua urmatoare se anunta iara vreme buna, fara precipitatii, insorit si cu vint moderat, (?!).

Destul de tirziu, dupa ora 13 pornim spre Tete Rousse si Gouter. Mergem constant si ritmul bun ne conduce repede, aprox 5h la Gouter. Conditiile traseului de la Tete Rousse la Gouter sunt mult mai usoare, poteca e batuta, stinca e uscata, vremea e perfecta.
Ajunsi la Gouter avem primul soc adevarat de cand suntem pe munte: Refugiul e plin ochi, n-ai loc sa arunci un ac. O sa dormim pe jos in sala de mese. Spre seara reusim sa ne strecuram la o masa, bem ceai, mincam, ne pregatim pentru a doua zi. Suntem optimisti, vremea e buna, zapada e ok, totul pare perfect.

Ne gasim loc intre 2 mese, impreuna cu alti pe putin 20 de persoane care dorm in sala de mese.
Stingere se da oficial la ora 20 dar pana pe la 23 e galagie, se mai maninca, se mai bea, socializeza, etc.

9.09.2008
De pe la 1,30 lumea incepe sa se trezesca, astfel ca noaptea a fost extrem de scurta. Ne urnim si noi pe la 2,30 si incepem sa ne stringem lucrurile si sa ne organizam. Luam un mic dejun scump de la refugiu si pornim din scurt la drum.

Afara prima surpriza e vintul sustinut care bate. Nu e chiar moderat dar deocamdata merge.
Imi dau seama ca am facut o gafa cand am renuntat, de lene, sa-mi iau parazapezile. Pe vintul asta zapada se strecoara pe sub suprapantaloni. Deocamdata e doar disconfort dar treaba asta o sa ma coste destula energie suplimentara.

Sirul de luminite desfasurat pe munte ne indica ruta. In vale daca te uiti te apuca somnul gindindu-te la comfortul celor de jos care inca dorm…

Instinctul si experienta imi spun ca dupa 2 zile de vreme perfecta, azi o sa se schimbe iar vremea iar vintul din ce in ce mai puternic nu face decit sa-mi intareasca temerea.

Mergem destul de repede si suntem nevoiti sa acceleram la fiecare depasire, ceea ce ne cam oboseste. Multe grupuri merg parca in reluare, nu par nici aclimatizati si nici convinsi ca vor sa urce.
Vintul bate deja cu putere, s-a format un fel de riu de aproape 1m inaltime din valurile de zapada. Din timp in timp cite o rafala mai puternica ridica zapada care ne acopera complet.

Dupa ce trecem de Dome du Gouter vintul se dezlantuie, bate cu peste 80km/h.
Continuam in acelasi ritm sustinut fara sa ne gindim de loc la retragere.
Oana e foarte motivata in ciuda conditiilor care se deterioreaza incontinuu.

Picioarele mele sunt amortite dar in curind se va lumina si sper ca soarele sa mi le incalzeasca.

Depasim refugiul Vallot, de aici majoritatea decid sa se intoarca…urmeaza L'arrête des Bosses, partea cea mai tehnica a rutei.
In conditii normale nu e nevoie decit de un strop de atentie, acum insa rafalele de vint te provoaca la un joc pe cit de amuzant pe atit de riscant. Aratam ca niste roboti dezarticulati care se misca la limita caderii pe creasta ingusta.

Suntem complet invaluiti in riurile de zapada ridicate de vint. Un ultim urcus si ajungem pe portiunea aproape orizontala care ne conduce spre virf. Aici vintul sufla constant tare aproape de 100km/h. Mergem foarte aplecati, aproape in genunchi, cu pioletul ancorat puternic in zapada la fiecare pas. In sfirsit la ora 7,30am atingem virful, nu avem timp sa ne bucuram, scot cu greu aparatul de fotografiat din rucsac si incerc sa fac citeva poze. Fac greseala sa-mi dau manusile jos si in citeva minute aproape nu le mai simt.

Dinspre Tacul, pe ruta pe care urcasem cu un an inainte nu vine nimeni…
Coborim in graba…

Dupa Vallot, odata trecuti de partea periculoasa a rutei ne lasa motivatia si incetinim mult ritmul…Daca pana aici am facut doar o singura pauza de 5 minute, pana la Gouter aveam sa ne mai oprim de 6-7 ori. Am tras tare sa scapam de urgie, dar a meritat. Am ajuns pe virf cam in 3,30h.
Ne intilnim cu Laura si Norbi, care au renuntat la ascensiune undeva dupa Vallot, de pe la 4600m. Din cei aproape 80 de oameni care au pornit spre vf , mai putin de 20 au reusit, majoritatea fiind cei care au plecat in jur de 2, dupa noi doar o trupa de polonezi au mai continuat sa urce.

Ajungem storsi la refugiu. Ma gindesc cu destula groaza la coborirea care urmeaza.
Mancam o supa si o omleta care ne mai pun pe picioare. Un somn scurt de 15min cu capul pe masa completeaza resursele. Adunam calabalicul si o dam la vale.

Avem un inceput lent, inca afectati de oboseala, apoi insa ne dam drumul si coborim fara probleme pana la Tete Rousse. Intilnim pe drum un grup mare de conationali, le uram succes si vreme bune…Din pacate conditiile de pe munte s-au deteriorat iarasi. Norii acopera crestele si vintul bate tare.

Ajunsi la refugiu incepe sa ploua. Oricum nu ne putem plinge, am fost o jumatate de pas in fata vremii proaste de la inceput la sfirsit dar asta a insemnat sa fim mereu in priza. La Tete Rousse petrecem o seara linistita, eu sint complet nepasator la conditiile de afara, pentru prima data dupa 1 saptamina incheiata.

Acum intram cu adevarat in vacanta…